„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer


Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.

Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarteCostul uceniciei complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.

Continuă lectura „„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer”

Un strop de viaţă #82


Credinţa adevărată este antiteza vieţii călduţe: implică întotdeauna o nemulţumire profundă faţă de starea noastră prezentă.

Credinţa constă în faptul că îl vrei pe Dumnezeu şi îţi doreşti să nu mai vrei altceva.

Brennan Manning, Evanghelia vagabonzilor

Un strop de viaţă #68


Negarea existenţei lui Dumnezeu ne conduce la concluzii absurde astfel că, în cele din urmă, lumea amorală a scepticului care nu poate explica binele este mai rea decât lumea teistului ce are o explicaţie pentru rău. (…) Diferenţa dintre cineva care îşi spune creştin şi se dedă la crimă sau masacru şi un ateu care face acelaşi lucru e că creştinul, prin acţiunea sa, îşi violează propria credinţă, în timp ce acţiunea ateului este consecinţa legitimă a credinţei sale.

Ravi Zacharias, Sfârşitul raţiunii

„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis


Imitatio ChristiImitatio Christi sau Imitându-l pe Hristos, tradusă la noi cu titlul Urmând pe Cristos, de Thomas à Kempis este o carte din care mulţi scriitori ai unor cărţi cu teme foarte diferite au citat şi citează, tocmai pentru că ea cuprinde sfaturi legate de multe aspecte ale vieţii creştine.

Cartea, care este mai mult o culegere de îndemnuri şi cugetări, a fost scrisă în Evul Mediu şi poate că veţi fi surprinşi, ca şi mine, să constataţi cât de actuală este ea de fapt şi felul în care descrie lumea cu care trebuie să se lupte creştinul. Nimic nu e nou sub soare, aşadar, şi cred că cu atât mai mult trebuie să fim atenţi la ce are să ne spună, pentru că problemele, păcatele sau obiceiurile la care face referire sunt la fel de răspândite şi astăzi. Ea cuprinde trei părţi, fiecare având mai multe subtitluri cu îndemnuri pe o anumită temă. Continuă lectura „„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis”

„Iertare totală“ de R.T. Kendall


iertare totalaŢi-e uşor să ierţi? Crezi că i-ai iertat total pe cei care ţi-au greşit? Astăzi vă propun o carte care să ne ajute să ne analizăm în această privinţă, intitulată Iertare totală de R.T. Kendall. Subtitlul sau ideea cărţii care apare chiar de pe copertă este aceasta: Când totul în tine vrea să ţină ranchiună, să ameninţe cu degetul şi să amintească de durere, Dumnezeu vrea să laşi totul deoparte.

Ce îmi place la R.T. Kendall este că Continuă lectura „„Iertare totală“ de R.T. Kendall”