Aniversări literare #15 – Charles Swindoll


Charles Swindoll (18 octombrie 1934) este un renumit pastor și autor american, realizatorul programului de radio Viziune pentru viață.

Chuck Swindoll a absolvit Dallas Theological Seminary cu trei distincții majore Premiul Harry A. Ironside pentru predicare expozitivă; Premiul Educației Creștine pentru cea mai mare realizare în domeniul specializării sale academice; Premiul Facultății pentru cel mai remarcabil absolvent. Chuck a primit, de asemenea, patru diplome de doctor onorific ca recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile în slujire: Doctor în teologie, Seminarul Teologic Talbot, 1977; Doctor în Litere, Universitatea Taylor, 1986; Doctor în drept, Universitatea Pepperdine, 1990; Doctor în literatură, Universitatea Baptist din Dallas, 1997. A primit premiul de Clericul anului în 1988, a fost numit unul dintre primii 12 predicatori ai Statelor Unite în 1997 și 2018, și s-a clasat pe locul al doilea după Billy Graham, într-un sondaj care cerea unui număr de 800 de pastori protestanți să numească predicatorii care i-au influențat cel mai mult.

Însă dincolo de toate aceste distincții, Charles Swindoll și-a dedicat viața predicării corecte, pline de har, cu aplicații practice, a învățăturilor Cuvântului lui Dumnezeu. A păstorit biserici din Texas, Massachusetts și California. Audiența sa s-a extins dincolo de biserica locală atunci când a fondat, în 1979, Insight for Living, programul său radio ajungând în întreaga lume. De asemenea a fost președinte și este acum cancelar al Dallas Theological Seminary, ajutând la pregătirea și echiparea pentru slujire a unei noi generații.


Pe blogul nostru:

„Cercetați Scripturile” de Charles Swindoll

Noi apariții editoriale la început de 2021


Începem anul în forță, cu multe cărți de-ale unor autori binecunoscuți și deja prezenți la noi pe blog, precum C.S. Lewis, N.T. Wright, John Piper, A.W. Tozer, Max Lucado sau Charles Swindoll, dar și câteva noutăți inedite. Pentru că nu am mai publicat de ceva timp o listă cu noi apariții, s-au strâns destul de multe titluri, așa că voi trece direct la subiect și vă voi lăsa câteva rânduri la fiecare carte, în speranța că unele dintre ele vă vor stârni interesul.

Continuă lectura „Noi apariții editoriale la început de 2021”

„Cercetați Scripturile” de Charles Swindoll


Cu toții știm ce înseamnă să ai o dietă neechilibrată sau să consumi prea multe dulciuri sau să sari peste o masă.  Același lucru se aplică și în lucrurile spirituale. Fără o hrană biblică suficientă și regulată, viața noastră lăuntrică începe să sufere consecințele. Când nu reușim să punem timp deoparte pentru a digera hrană spirituală sănătoasă, devenim superficiali și egoiști, mai dificili și mai puțin blânzi. Reacționăm cu nerăbdare, imprudență și mânie. Acestea sunt semne clare ale subnutriției lăuntrice.

Astăzi vă invit să descoperim împreună importanța studierii Bibliei și cum putem să ne pregătim noi înșine hrană spirituală cu ajutorul cărții lui Charles Swindoll, Cercetați Scripturile – cum să găsești hrana de care are nevoie sufletul tău. Continuă lectura „„Cercetați Scripturile” de Charles Swindoll”

Un strop de viață în izolare sau ce să citești/asculți în timpul pandemiei


Ne alăturăm și noi tuturor celor care au pus la dispoziție totul felul de resurse online în această perioadă de izolare cauzată de pandemia de Coronavirus (COVID-19) și vrem să fim aproape de voi, oferindu-vă resurse pentru edificarea spirituală, pentru a resimți mai puțin pierderea suferită de suspendarea slujbelor religioase.

Nimic nu înlocuiește comunitatea fizică și contactul cu oamenii, dar sperăm ca aceste resurse din arhivele noastre să vă ajute să suportați mai ușor izolarea, singurătatea, poate chiar suferința, și să vă ofere hrana spirituală de care aveți nevoie.

Am grupat aceste resurse (articole și/sau emisiuni) pe categorii, pentru a vă orienta mai ușor, după nevoile fiecăruia. Dați click pe titluri pentru a ajunge la articole (acolo unde există; pentru unele titluri avem momentan doar emisiunile). Continuă lectura „Un strop de viață în izolare sau ce să citești/asculți în timpul pandemiei”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 15, episodul 11


Cu toții știm ce înseamnă să ai o dietă neechilibrată sau să consumi prea multe dulciuri sau să sari peste o masă. Ca urmare, invariabil suportăm nenumărate consecințe. Ne simțim rău sau avem amețeli sau devenim nervoși, iritabili sau chiar deprimați.

Același lucru se aplică și în lucrurile spirituale. Fără o hrană biblică suficientă și regulată, viața noastră lăuntrică începe să sufere consecințele. Când nu reușim să punem timp deoparte pentru a digera hrană spirituală sănătoasă, devenim superficiali și egoiști, mai dificili și mai puțin blânzi. Reacționăm cu nerăbdare, imprudență și mânie. Acestea sunt semne clare ale subnutriției lăuntrice.

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ descoperim împreună importanța studierii Bibliei și cum putem să ne pregătim noi înșine hrană spirituală cu ajutorul cărții lui Charles Swindoll, Cercetați Scripturile – cum să găsești hrana de care are nevoie sufletul tău.

Află și tu rețeta simplă în patru pași pentru un studiu biblic temeinic și, mai ales, de ce este important să aplici ceea ce înveți din Biblie, sâmbătă la RVE București, pe 94,2 FM sau pe rvebucuresti.ro!