Dacă universul e atât de rău, sau măcar pe jumătate atât de rău întocmit, cum se face oare că oamenii au ajuns să-l atribuie activității unui Creator bun și înțelept?
Dacă bunătatea nu este compatibilă cu suferința, atunci fie Dumnezeu nu e bun, fie nu există, de vreme ce în singura viață de care avem habar El ne rănește înspăimântător și dincolo de orice imaginație.
…unde e Dumnezeu? Iată cel mai tulburător simptom al suferinței. Când ești fericit, atât de fericit încât nu-i simți lipsa, atât de fericit încât ești mai degrabă deranjat de ceea ce pretinde de la tine – dacă-ți aduci aminte de tine însuți și te întorci spre El cu recunoștință și respect – , vei fi, sau cel puțin așa crezi, primit cu brațele deschise. Dar îndreaptă-te spre El în ceasul disperării, când nimeni altcineva nu te poate ajuta: ce primești? O ușă trântită-n nas care se încuie pe dinăuntru.
Acestea sunt cuvintele unui om care a avut ocazia să analizeze problema suferinței atât de pe margine, căutând un răspuns intelectual, cât și din mijlocul suferinței, căutând să-i găsească sensul și o cale de a merge mai departe.
(mai mult…)