Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – de la copii la copii – Alessia Stoican


Lista de recomandări de astăzi este o listă pentru adolescenți și copii mai mari alcătuită de o adolescentă, Alessia Stoican (13 ani), cu care am colaborat și anul trecut. Îmi place că în listele ei reușește să reunească titluri și pentru fete, și pentru băieți, iar lista de anul acesta cuprinde cărți pe care nici eu nu le-am citit (dar dintre care unele se află pe lista „de citit”); povești cu detectivi, mistere, crime, dar și o mare surpriză, o carte care nu mă așteptam să apară pe lista de recomandări a cuiva de 13 ani. Lectură plăcută! Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – de la copii la copii – Alessia Stoican”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai


Nu știu dacă voi ați observat, dar în seria de anul acesta nu avem până acum dubluri la recomandări, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că vă oferă o varietate mai mare și există mai multe șanse să găsiți ceva pe gustul vostru și al copiilor voștri.

În continuare, vă prezint cărțile preferate din ultimul an ale lui Mihai, băiatul meu (4 ani și jumătate). Nu toate au fost „dragoste la prima vedere”, dar pe toate a ajuns să le îndrăgească și – cred eu și mai important – și nouă ne plac foarte mult și i le citim cu drag. Cred că este un semn al valorii acestor cărți faptul că pot fi îndrăgite în egală măsură de adulți, așa că, mai ales la unele dintre ele, nu vă rușinați dacă mai degrabă le citiți voi mai întâi decât copiii voștri.

Acestea fiind zise, iată ce cărți pentru copii am mai adăugat în biblioteca noastră în ultimul an și credem că ar trebui să facă parte și din a voastră. Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Andreea Tobă


A patra listă de recomandări pentru Ziua Copilului 2020 ne vine din partea Andreei Tobă, care ne povestește despre cărțile preferate ale băiatului ei, Andrei, 3 ani și 10 luni: toate cu animale, despre prietenie și diverse activități și abilități de viață practică. Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Andreea Tobă”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – de la copii pentru copii – Melania Roman


A treia listă de recomandări de anul acesta m-a uns pe suflet. De data aceasta, recomandările (10 la număr!) ne vin direct de la un copil, Melania Roman, 8 ani, care este o cititoare după inima mea. Și asta pentru că, după cum veți vedea, scrie despre câteva dintre cărțile mele preferate (Hello, Micul prinț!) și despre alte cărți clasice pentru copii între care m-am bucurat să le regăsesc pe Pippi Șosețica și pe Winnie Puh. Introducerea îi aparține mamei, dar impresiile sunt scrise de Melania, așa că puteți să le dați mai departe oricărui copil.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – de la copii pentru copii – Melania Roman”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Andreea Ștefănică (guest post)


Continuăm seria de liste cu recomandări de cărți pentru Ziua Copilului cu lista Andreei Ștefănică, cea mai veche colaboratoare a noastră, acum mamă a doi copii, Tudor (4 ani) și Iunia (aproape 1 an). Multe povești cu animale, din care nu lipsesc preferații lui Tudor, șoriceii.


Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – Andreea Ștefănică (guest post)”