Descoperă numele lui Isus – Împăratul Împăraților


Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui. (Matei 2:2) Continuă lectura „Descoperă numele lui Isus – Împăratul Împăraților”

Un strop de viață pentru mame #47


„Sărbătorile sunt întreruperi ritualizate în continuumul vieții de zi cu zi care ne reamintesc cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm.” (Noel Piper)

Tradițiile și ritualurile care ne întăresc credința și familia sunt cele care merită energia și cea mai mare parte a timpului nostru.

Trebuie să planificăm din timp pentru sărbători.

[Mi-am dat seama câr de mult au în comun Crăciunul și Paștele:] există acel aspect al așteptării. Paștele are Postul (Lent); Crăciunul are Adventul. Anticipăm nașterea lui Hristos în perioada de Advent; și cu o responsabilitate sobră medităm la moartea și învierea Sa înainte de Paște. În ambele cazuri, așteptăm. Familia ta nu poate să „aștepte într-un mod plin de semnificație” dacă brusc este Săptămâna Mare și tu nu ai menționat nici măcar o dată că Isus a murit pe cruce.

Câteva cărți recomandate pentru perioada de Advent: Biblia povestește despre Isus de Sally LLoyd-Jones; Descoperă frumusețea numelor lui Isus de Asheritah Ciuciu; Cel mai mare dar de Ann Voskamp.

Un mod de a simplifica darurile este de a oferi patru: ceva ce îți dorești, ceva de care ai nevoie, ceva de purtat și ceva de citit.


„Ne dezvăluim nouă înșine și le dezvăluim altora ceea ce este important pentru noi prin felul în care sărbătorim.” (Noel Piper)

Am citit că e cel mai bine să începi să sărbătorești Paștele cu cei mici cu vreo două săptămâni înainte. Astfel, este destul timp pentru discuții, dar nu este prea departe astfel încât să-și piardă concentrarea.

Jessica Smartt, Memory-Making Mom

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai


Nu știu dacă voi ați observat, dar în seria de anul acesta nu avem până acum dubluri la recomandări, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că vă oferă o varietate mai mare și există mai multe șanse să găsiți ceva pe gustul vostru și al copiilor voștri.

În continuare, vă prezint cărțile preferate din ultimul an ale lui Mihai, băiatul meu (4 ani și jumătate). Nu toate au fost „dragoste la prima vedere”, dar pe toate a ajuns să le îndrăgească și – cred eu și mai important – și nouă ne plac foarte mult și i le citim cu drag. Cred că este un semn al valorii acestor cărți faptul că pot fi îndrăgite în egală măsură de adulți, așa că, mai ales la unele dintre ele, nu vă rușinați dacă mai degrabă le citiți voi mai întâi decât copiii voștri.

Acestea fiind zise, iată ce cărți pentru copii am mai adăugat în biblioteca noastră în ultimul an și credem că ar trebui să facă parte și din a voastră. Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai”

„Mesajul pierdut al lui Isus“ de Steve Chalke şi Alan Mann


Vă propun astăzi o carte mai puţin cunoscută, a unor autori probabil şi mai puţin cunoscuţi în România, dar cu un titlu provocator: Mesajul pierdut al lui Isus, scrisă de Steve Chalke şi Alan Mann.

Steve Chalke s-a născut în sudul Londrei în 1955 şi încă de pe vremea adolescenţei a devenit creştin şi a decis să-şi petreacă viaţa luptând împotriva sărăciei şi punând bazele unor proiecte caritabile în acest sens. A studiat la Colegiul Spurgeon şi a fondat, împreună cu soţia sa, organizaţia Oasis Trust în 1985. Această organizaţie a dat naştere unui grup de organizaţii caritabile care operează acum în 11 ţări de pe 5 continente, pentru a oferi adăpost, educaţie şi îngrijire medicală. Steve Chalke este în prezent şi pastor al bisericii centrale din Waterloo, Londra. Pe co-autorul său pentru cartea Mesajul pierdut al lui Isus, Alan Mann, îl puteţi descoperi chiar pe blogul său. Continuă lectura „„Mesajul pierdut al lui Isus“ de Steve Chalke şi Alan Mann”