Etichetă: c.s. lewis

Un strop de viaţă #40


Un lucru pe care promotorii Noii Spiritualităţi l-au făcut în mod cert este că au confirmat adevărul spus de C.S. Lewis că oamenii nu au un suflet, ci mai degrabă fiecare dintre noi este un suflet. Însă toţi avem trupuri. Aceasta este paradigma de la care vreau să pornesc în răspunsul meu către Noua Spiritualitate şi să demonstrez că tot ce caută adepţii Noii Spiritualităţi se găseşte de fapt în Isus. Dar nu în acel Isus pe care Îl popularizează televiziunile comerciale. Nu în acel Isus conceput de imaginaţia New Age. Şi nu în acel Isus despre care toţi vorbesc, dar pe care nimeni nu Îl urmează, care este doar auzit, însă niciodată văzut. Acel Isus la care mă refer eu este Realitatea Absolută, care a venit la noi în trup omenesc pentru a ne aduce har şi adevăr ca să putem deveni copii ai lui Dumnezeu.

Destinul nostru ţine de o Persoană, nu de pelerinajul făcut într-un anumit loc. Scopul nostru este comuniunea cu Dumnezeul cel viu, nu unirea cu o idee impersonală ori cu o Putere Superioară fără nume: o asemenea categorizare este în fapt o laşitate intelectuală. Accesul la o putere abstractă nu îţi dă pe cineva căruia să-i fi recunoscător în clipele de binecuvântare, căruia să-i pui întrebări şi la care să cauţi mângâiere în vremurile de necaz.

Ravi Zacharias, De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă

Un strop de viaţă #31


În sensul în care îl folosesc aici, cuvântul credinţă este arta de a rămâne alături de lucruri care au fost odată acceptate de raţiune, în ciuda unor stări sufleteşti schimbătoare; pentru că stările sufleteşti se schimbă, indiferent de calea aleasă de raţiune. Ştiu asta din propria mea experienţă. Acum, când sunt creştin, am uneori stări de spirit în care întreaga chestiune pare foarte improbabilă; dar, pe când eram ateu, aveam dispoziţii în care creştinismul părea cât se poate de plauzibil. Această răzvrătire a stărilor tale de spirit împotriva sinelui tău real are loc oricum. De aceea credinţa este o virtute atât de necesară: dacă nu reuşeşti să-ţi controlezi dispoziţiile, nu poţi fi nici un creştin adevărat şi nici măcar un ateu adevărat, ci doar o fiinţă care rătăceşte de colo colo şi ale cărei convingeri depind de vremea de afară sau de starea digestiei sale. Prin urmare, deprinderea noastră de a crede are nevoie de antrenament.

Primul pas este recunoaşterea faptului că dispoziţiile tale sufleteşti sunt schimbătoare. Următorul este să te asiguri că o dată ce ai acceptat creştinismul, câteva din învăţăturile sale principale trebuie avute în vedere zilnic, un timp oarecare. De aceea rugăciunile zilnice, lecturile religioase şi mersul la biserică sunt părţi necesare ale vieţii creştine. Trebuie să ni se aducă mereu aminte ceea ce credem. Nici această credinţă şi nici oricare alta nu rămân automat prezente în minte. Ele trebuie hrănite. De fapt, dacă am cerceta o sută de persoane care şi-au pierdut credinţa în creştinism, mă întreb câte dintre ele şi-au pierdut-o în mod raţional, fiind convinse prin argumente cinstite? Nu cumva cele mai multe dintre ele s-au lăsat pur şi simplu în voia valurilor?

C.S. Lewis, Creştinism pur şi simplu

Vezi şi postarea de aici.

Un strop de viaţă #26


Cel mai bun argument în favoarea creştinismului sunt creştinii: bucuria lor, siguranţa lor, sentimentul de împlinire. Pe de altă parte, însă, cel mai puternic argument împotriva creştinismului sunt tot creştinii: când sunt posomorâţi şi lipsiţi de bucurie, când afişează un aer de sfinţenie şi se împăunează cu o evlavie de suprafaţă, când sunt încuiaţi şi tiranici, ei bine, atunci creştinismul e definitiv îngropat.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră

Un strop de viaţă #18


Luăm parte la biruinţă dacă suntem în Învingător. O lepădare sau, în limbajul categoric al Scripturii, o răstignire a eului natural, este paşaportul către viaţa veşnică. Nimic din ce n-a murit nu va avea parte de înviere. Iată deci cum rezolvă creştinismul antiteza dintre individualism şi colectivism. Pe de o parte, se opune mereu cu îndârjire individualismului nostru natural; pe de altă parte, le redăruieşte celor care abandonează individualismul o posesie veşnică a propriei fiinţe, ba chiar a trupurilor. Ca simple entităţi biologice, fiecare cu propria dorinţă de a trăi şi de a propăşi, suntem în aparenţă lipsiţi de importanţă; suntem praf şi pulbere. Dar ca mădulare în Trupul lui Hristos, ca pietre şi stâlpi în templu, ni se garantează identitatea de sine veşnică şi vom ajunge să ne amintim de galaxii ca de nişte poveşti de demult.

C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

Un strop de viaţă #17


Constat că trebuie să mai împrumut o parabolă de la George MacDonald. Închipuie-te ca o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înţelegi ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiş şi aşa mai departe; ştiai bine că aceste reparaţii trebuiau făcute şi nu te miri. Dar apoi începe să ciocănească prin casă într-un mod care face groaznic de rău şi nu pare a avea niciun rost. Oare ce o fi având de gând? Continuă lectura „Un strop de viaţă #17”