Creștinismul oferă o bază solidă pentru acordarea de respect oamenilor care îmbrățișează alte credințe. Isus le spunea celor ce-L urmau că societatea păgână în mijlocul căreia aceștia trăiau nu aveau cum să remarce faptele lor bune (Matei 5:16, 1 Petru 2:12). De aici se deduce că există o întretăiere între valorile creștine și cele ale oricărei alte culturi și religii. De ce există această întretăiere? Creștinii afirmă că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, deținând capacitatea de a face binele și de a raționa cu înțelepciune. Prin urmare doctrina biblică a chipului universal al lui Dumnezeu le dă creștinilor convingerea că necreștinii pot fi mai buni decât i-ar putea face oricare religie ai cărei adepți aceștia sunt. De asemenea, ținând cont de doctrina biblică a păcatului universal, creștinii se pot aștepta ca trăirea fraților lor să nu se ridice la nivelul credinței lor. În felul acesta, există un climat favorabil respectului reciproc și cooperării.

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului

Reclame

Noutăţi editoriale


La început de toamnă m-am gândit că ar fi nimerit să vă prezint câteva dintre noutăţile editoriale de carte creştină din România care mi-au atras mie atenţia.

Editura Cartea Creştină

Coperta_Impactul_Reformei_Fata_Web-400x565Impactul Reformei asupra românilor între 1517-1645 de George Hancock-Ştefan, 22 lei

Dizertaţia de faţă îşi propune să prezinte o alternativă la cele două interpretări privitoare la existenţa şi impactul Reformei asupra poporului român: interpretarea Bisericii Unite, conform căreia dacă Biserica Romano-Catolică nu s-ar fi opus Reformei în 1700, românii ar fi devenit reformaţi şi mutatis mutandis parte a naţiunii maghiare, şi interpretarea Bisericii Ortodoxe, care afirmă că Reforma nu a avut nici un impact asupra românilor, întrucât aceştia au rămas loiali Ortodoxiei, credinţa lor strămoşească.

5c6efe14893223ea40ff4172b070325c-400x562Dumnezeu este vrednic de încredere de Jerry Bridges, 2 lei

Este greu să te încrezi în Dumnezeu când viaţa ta este plină de durere. Nimic nu zguduie mai puternic încrederea noastră în Dumnezeu decât vremurile tulburi, dar tocmai atunci avem cea mai mare nevoie să ne încredem în El.

Jerry Bridges a trecut el însuşi prin întunecimea, durerea şi disperarea ce inundă sufletul atunci când pare că lui Dumnezeu nu-I pasă. În această broşură scrisă într-o notă caldă şi personală, Bridges prezintă trei adevăruri esenţiale despre Dumnezeu, care l-au ajutat pe el însuşi să treacă prin astfel de experienţe şi l-au convins că Dumnezeu este demn de toată încrederea.

Love_your_God_fata_Web-400x565Iubeşte-L pe Dumnezeu cu toată mintea ta de J.P. Moreland, 25 lei

Este o carte care explică importanţa folosirii minţii pentru a-i câştiga pe alţii pentru Cristos, dar şi pentru creşterea spirituală personală. Autorul, J.P. Moreland, ne îndeamnă să ne folosim logica pentru a lărgi Împărăţia lui Dumnezeu prin evanghelizare, apologetică, închinare şi prin vocaţia noastră.

Exista_Dumnezeu_Fata_Web-400x566Există Dumnezeu de Anthony Flew, 22 lei

În această carte unul dintre cei mai proeminenţi atei dezvăluie felul în care dedicarea sa de „a urma argumentul oriunde te-ar conduce“ l-a condus pe el la credinţa în Dumnezeu ca şi Creator. Acesta este un argument logic şi convingător care va schimba pentru totdeauna dezbaterea cu privire la ateism.

In_cautarea_cala_506562b1088c7În căutarea călăuzirii de Dallas Willard, 25 lei

Cunoscutul autor Dallas Willard spune ca este important să ne concentrăm nu atât asupra unor acţiuni şi decizii individuale, cât mai degrabă asupra unei relaţii personale cu Creatorul nostru. În această lucrare clasică a sa, autorul ne învaţă cum să auzim clar vocea lui Dumnezeu şi cum să dezvoltăm un parteneriat strâns cu El, în timp ce lucrăm pentru Împărăţia Lui.

Editura Scriptum

3824_1438001707_extremdeocupatExtrem de ocupat de Kevin DeYoung, 26 lei

Kevin DeYoung abordează problema vieţii extrem de ocupate, făcând apel nu la arsenalul tipic de sfaturi pentru un mai bun management al timpului, ci la instrumentele biblice de care avem nevoie pentru a ajunge la sursa problemei şi a reusi să o stârpim din rădăcini.

 

cautandu-l_pe_allah_1

Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus de Nabeel Qureshi, 35 lei

Veţi cunoaşte ce înseamnă ca o persoană afundata în cultura musulmană să rişte totul pentru a descoperi adevărata identitate a lui Dumnezeu. Este o poveste foarte personală despre prieteni, familie şi credinţă, îmbinată cu incursiuni în islam care vă vor ajuta să înţelegeţi lumea musulmană într-un mod cu totul diferit.

Dacă sunteţi creştin, veţi căpăta, în urma lecturii, o percepţie actualizată despre cum aţi putea să-i iubiţi mai mult pe musulmani şi să le vorbiţi despre Domnul.

Dacă sunteţi musulman, vă avertizez de la bun început: veţi descoperi că crezurile dumneavoastră de căpătâi sunt puse sub semnul întrebării printr-un şir de raţionamente incisive, cu fundament istoric şi printr-o analiză fermă. Însă, dacă citiţi cu mintea deschisă, sunt încredinţat că în scurt timp veţi ajunge să-l consideraţi pe Nabeel un prieten căruia îi pasă de dumneavoastră îndeajuns cât să vă împărtăşească ceea ce a învăţat el însuşi şi să vă convingă să faceţi un pas înainte în călătoria spirituală în care aţi pornit.

Lee Strobel

Pentru copii, dar nu numai de la Editura Carmel Print 

Prin cărţile şi jocurile pe care le realizăm în cadrul acestei colecţii, dorim să oferim resurse la îndemâna copiilor şi a tinerilor, cu ajutorul cărora să ajungă să cunoască mai bine Cuvântul lui Dumnezeu, petrecând un timp plăcut, singuri sau alături de prietenii lor

eroii credinteicuv ascunse

 

 

 

 

 

5 minute pauză! 12 Eroi ai credinţei, Vechiul Testament, 7 lei

5 minute pauză – Cuvinte ascunse de Ovidiu Blaj, 7 lei

determinariDeterminări culturale şi teologice în traducerea Noului Testament de Emanuel Conţac, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, 32.70 lei

Obiectivul principal al cărţii este investigarea tradiţiei biblice româneşti (limitată, în acest caz, la circa 40 de ediţii ale Noului Testament) din perspectiva unor termeni sau sintagme (unsprezece la număr) care sunt subiect de controversă între confesiunile creştine şi care pot constitui puncte de reper în conturarea profilului teologic al unei versiuni a Noului Testament. Cercetarea fiecărui termen este însoţită de o incursiune în teologia istorică şi dogmatică, întrucât – consideră autorul – explicarea opţiunii unui traducător pentru un echivalent sau altul nu se poate face fără a cunoaşte evoluţia dogmelor creştine, dogme care s-au sprijinit pe versete sau termeni din Scriptură. Lucrarea de faţă acoperă un gol din filologia românească, dat fiind că în momentul de faţă nu există încă lucrări de această factură, aflate la interfaţa dintre filologie, teologia biblică şi teologia istorică.

ApocalipsaluiIoanApocalipsa lui Ioan – Traducere inedită şi comentariu de Cristian Bădiliţă, ediţie bilingvă, ediţia a II-a, Editura Vremea, 35.10 lei (pe site-ul lor)

Prin anvergură şi profesionalism, traducerea comentată a Noului Testament propusă de Cristian Bădiliţă, specialist al creştinismului timpuriu, este o realizare unică în peisajul teologic şi cultural românesc. S-a urmat cu fidelitate ediţia stabilită de Nestle-Aland, adusă la zi de cei mai reputaţi savanţi internaţionali. Traducerea îmbină criteriul fidelităţii cu eleganţa stilistică. Textul original poate fi consultat „în oglindă“. Amplul comentariu discută variantele de manuscrise, oferind, de asemenea, toate informaţiile necesare de ordin filologic, istoric şi teologic. El nu inhibă, ci lămureşte; nu sperie, ci stimulează.

Guest post: Recomandări de lectură de la Andreea Ştefănică


Pentru că încă suntem în prima jumătate a lunii ianuarie, când încă mai avem timp să ne ajustăm planurile pe anul 2015, dar şi listele de lectură, m-am gândit ca, pentru mai multă diversitate, să o invit pe Andreea Ştefănică, al cărei blog, Gândurile inimii, îl urmăresc de mult timp, să facă şi ea o listă cu recomandări de lectură special pentru voi, cititorii blogului Cartea e o viaţă.

Pe Andreea am cunoscut-o mai bine în timp ce făcea şi ea emisiune la RVE – Radio Playlist. În cadrul emisiunii Cuvinte asortate a avut un sezon în care vorbea despre cărţi şi a fost unul dintre invitaţii mei în primul sezon al emisiunii Cartea e o viaţă, în care am vorbit despre A.W. Tozer şi două dintre cărţile lui. Cunoscându-i pasiunea pentru cărţi şi având încredere în alegerile ei, m-am gândit că este în măsură să ne recomande nişte cărţi bune. Şi am avut dreptate! Lectură plăcută! Citește mai mult


Excesul de confort este letal. Dumnezeu ne face nenumărate promisiuni, dar să însemne oare aceste promisiuni că nu ni se va întâmpla niciun rău? Dimpotrivă! Însă omul nu poate să stea fără să facă nimic. Promisiunea lui Dumnezeu este că nimic nu te poate despărţi de dragostea Sa. Poate vei suferi. Poate vei fi rănit. Poate vei muri. Oricum, în cele din urmă, vom muri cu toţii. Isus le-a promis trei lucruri celor care Îl vor urma: că vor fi extrem de fericiţi, că nu se vor teme de nimic şi că vor avea întotdeauna necazuri. Problema este că cei mai mulţi dintre noi îşi închipuie că două din trei sunt suficiente.

John Ortberg, Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie


Trăieşte fiecare zi ca şi cum Fiul Omului ar fi la uşă şi gândeşte-te la momentul plecării. Să umbli ca şi când la următorul pas ai trece pragul Cerului. Roagă-te. Sfinţii care înaintează în genunchi nu dau înapoi niciodată.

Jim Elliot în Umbra celui Atotputernic de Elisabeth Elliot