Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)
Toate activităţile noastre eminamente naturale vor fi acceptate dacă sunt oferite lui Dumnezeu, până şi cele mai umile; şi toate, chiar şi cele mai nobile, vor fi păcătoase dacă nu-I sunt oferite Lui.
C.S. Lewis, în eseul „Studiu în vreme de război” din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism
Luăm parte la biruinţă dacă suntem în Învingător. O lepădare sau, în limbajul categoric al Scripturii, o răstignire a eului natural, este paşaportul către viaţa veşnică. Nimic din ce n-a murit nu va avea parte de înviere. Iată deci cum rezolvă creştinismul antiteza dintre individualism şi colectivism. Pe de o parte, se opune mereu cu îndârjire individualismului nostru natural; pe de altă parte, le redăruieşte celor care abandonează individualismul o posesie veşnică a propriei fiinţe, ba chiar a trupurilor. Ca simple entităţi biologice, fiecare cu propria dorinţă de a trăi şi de a propăşi, suntem în aparenţă lipsiţi de importanţă; suntem praf şi pulbere. Dar ca mădulare în Trupul lui Hristos, ca pietre şi stâlpi în templu, ni se garantează identitatea de sine veşnică şi vom ajunge să ne amintim de galaxii ca de nişte poveşti de demult.
C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism
Societatea în care un creştin este chemat să intre în momentul botezului nu este un colectiv, ci un Trup. Suntem chemaţi de la bun început să fim împreună: cei creaţi şi Creatorul, muritorii şi Nemuritorul, păcătoşii răscumpăraţi şi Răscumpărătorul fără de păcat. Prezenţa Lui, interacţiunea dintre El şi noi se cuvine să fie factorul dominant prin excelenţă în viaţa pe care trebuie să o trăim în Trup; şi orice concepţie despre părtăşia creştină care nu este în primul rând părtăşie cu El nu are valoare. (…) Jertfirea intimităţii egoiste care ni se cere zilnic este răsplătită însutit prin adevărata creştere a personalităţii pe care o insuflă viaţa Trupului. Cei care sunt mădulare unii altora devin diferiţi în aceeaşi măsură în care sunt diferite mâna şi urechea. Iată motivul pentru care persoanele lumeşti sunt caracterizate de o similaritate atât de monotonă, prin comparaţie cu varietatea aproape fantastică a sfinţilor. Ascultarea este drumul către libertate, smerenia, drumul către plăcere, unitatea, drumul către personalitate.
C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism
Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31) Toate activităţile noastre eminamente naturale vor fi acceptate dacă sunt oferite lui Dumnezeu, până şi cele mai umile; şi toate, chiar şi cele mai nobile, vor fi păcătoase dacă nu-I sunt oferite Lui. C.S. Lewis,…
Luăm parte la biruinţă dacă suntem în Învingător. O lepădare sau, în limbajul categoric al Scripturii, o răstignire a eului natural, este paşaportul către viaţa veşnică. Nimic din ce n-a murit nu va avea parte de înviere. Iată deci cum rezolvă creştinismul antiteza dintre individualism şi colectivism. Pe de o parte, se opune mereu cu…
Societatea în care un creştin este chemat să intre în momentul botezului nu este un colectiv, ci un Trup. Suntem chemaţi de la bun început să fim împreună: cei creaţi şi Creatorul, muritorii şi Nemuritorul, păcătoşii răscumpăraţi şi Răscumpărătorul fără de păcat. Prezenţa Lui, interacţiunea dintre El şi noi se cuvine să fie factorul dominant…