Mă întreb câți dintre noi, cei care pretindem că suntem ai lui Hristos, ne asemănăm într-o anumită măsură cu un copac putrezit. Arătăm destul de bine pentru lumea din jur și – mai important – pentru comunitatea bisericii noastre și a prietenilor noștri creștini. Purtarea noastră exterioară ar putea da semne de mici probleme, dar aproape nimeni nu știe că în interior, acolo unde ar trebui să existe ascultare și sfințenie, există un gol spiritual mortal. Suntem putrezi.

Personal, mă minunez de putreziciunea care se strecoară în viața mea. Putreziciunea unui spirit critic, a unui cuvânt neglijent, a unui spirit mândru. Putreziciunea îngrijorării cornice, a lipsei de rugăciune, a discursului exagerat și a egoismului.

Vestea bună este că, spre deosebire de un copac, există speranță pentru mine și pentru tine. Dumnezeu poate să restaureze ani întregi de putreziciune. Vestea proastă este că dacă persistăm în auto-amăgirea noastră, putrezirea spirituală ne va ucide în final. Până la urmă, dacă putrezim sau nu este o chestiune de alegere. Haideți să alegem cu înțelepciune!

 

Jon Gauger, Rotten to the Elbow!

Reclame

Izvorul relelor și pârghia îndreptării trebuiesc căutate mai adânc, mai în sus către izvor și izvorul e sufletul oamenilor, e păcatul din suflet. De sus până jos a suferit credința, dragostea, bunătatea, mila, dreptatea și în locul lor a răsărit și înflorește trufia, lăcomia, zavistia, goana după afaceri, după plăceri, după îmbogățire fără muncă etc. În stările din țara noastră e o boală sufletească și această boală poate fi tămăduită numai cu însănătoșire sufletească (…). Un aluat nou ne trebuie și nouă să dospească o „frământătură nouă” în stările din țara noastră cea nouă. Acest aluat nou este Evanghelia și învățăturile Mântuitorului nostru Isus Hristos. Numai când acest aluat va dospi sufletul și viața fiecărui român, a conducătorilor ca și a poporului, se vor însănătoși cu adevărat stările din țara noastră cea nouă.

Iosif Trifa, în „Preotul Iosif Trifa, o viață de propovăduitor al lui Hristos” de pr. Gheorghe Gogan


Lumea noastră a înlocuit cuvântul suflet cu termenul sine, iar ele nu sunt unul și același lucru. Cu cât ne concentrăm mai mult atenția asupra sinelui nostru, cu atât mai mult ne neglijăm sufletul. A mă concentra asupra sufletului meu înseamnă să-mi privesc viața din perspectiva purtării de grijă a lui Dumnezeu și a relației mele cu El. A mă concentra asupra propriei persoane, despărțit de Dumnezeu, înseamnă a scăpa din vedere ceea ce contează cel mai mult.

John Ortberg, „Grija pentru suflet

Reluări CARTEA E O VIAŢĂ – 13 august 2016


Ce te preocupă cel mai mult pe tine? Slujba, familia, banii, vreun hobby? Sâmbătă, 13 august, de la ora 16:00 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, John Ortberg ne arată că ceea ce trebuie să ne preocupe cel mai mult este starea sufletului nostru.

În cartea sa, Grija pentru suflet, el explică ce este acesta şi care este nevoia sa cea mai mare.

Află cum să ai şi tu grijă de sufletul tău în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ pe 94,2 FM sau pe rve.ro.


Filipeni 4:6-7

Prin har, astăzi voi posti de la închinarea la idoli, pentru că singurul motiv pentru care nu mă rog îndeajuns este că am făcut un idol din treaba mea şi ocupaţiile mele. Astăzi voi face opriri pentru a mă ruga cu adevărat pentru că rugăciunea este o prioritate mai importantă decât hrana deoarece sufletul este prioritar înaintea trupului. Ne pocăim de sentimentul nostru exagerat de importanţă de sine care ne împiedică să facem ce este cel mai important: să petrecem timp în prezenţa lui Hristos.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 34