Omul etern, hanul zburător și ereticii lui Chesterton


Pe 29 mai 1874 se năștea Gilbert Keith Chesterton, scriitor, filozof, critic de artă și literar și apologet al creștinismului.
Pentru că mi-am propus, pentru anul acesta, să termin cărțile încă necitite din biblioteca mea, și pentru că două, sau chiar trei cărți de pe lista „de citit”, erau scrise de Chesterton, am decis ca luna aceasta să le parcurg pentru ca, iată, astăzi, 29 mai, să vă prezint câteva idei cu care am rămas de pe urma lecturilor. Continuă lectura „Omul etern, hanul zburător și ereticii lui Chesterton”

„Întrebări de care se tem creștinii” de Mark Mittleberg


V-a fost vreodată teamă că veţi primi de la cei apropiaţi întrebări legate de credinţa voastră la care nu veţi şti să răspundeţi?

Poate vă e teamă să vă puneţi chiar voi înşivă astfel de întrebări, referitoare la suferinţă, iad sau moralitate.

Indiferent dacă sunteţi sau nu în această situaţie, cartea de astăzi, Întrebări de care se tem creştinii (însoţite de răspunsuri) de Mark Mittelberg, este pentru voi.

Haideți să fim sinceri, scrie Mark Mittelberg în introducere. Adevărul este că mulţi dintre noi nu sunt gata. Când ne priveşte cineva în ochi şi ne pune în mod sincer o întrebare spirituală provocatoare, cum ar fi „De ce crezi în Biblie?“, „Cum poţi crede că Dumnezeu este bun, când îngăduie să se întâmple lucruri îngrozitoare?“, „De ce m-aş alătura unei biserici pline de ipocriţi?“ sau „De ce sunt creştinii împotriva homosexualilor?“, cei mai mulţi dintre noi nu ştiu cum să răspundă.

De ce sunt, însă, importante, astfel de întrebări? Când primesc răspuns, acestea pot descoperi cuiva adevărul şi lumina, ajutând acea persoană să se deschidă faţă de viaţa spirituală. Când rămân fără răspuns, aceleaşi întrebări pot duce la îndoială, la frustrare şi, în cele din urmă, la îndepărtarea de Dumnezeu. Continuă lectura „„Întrebări de care se tem creștinii” de Mark Mittleberg”

Un strop de viață #595


Argumentul meu împotriva lui Dumnezeu a fost acela că universul părea atât de crud și de nedrept. Dar de unde am preluat ideea aceasta de drept și nedrept? Nimeni nu spune că o linie este strâmbă, decât dacă are idee, măcar într-o anumită măsură, cum arată una dreaptă. Cu ce am comparat eu universul acesta când l-am numit nedrept? Dacă tot spectacolul este rău și fără sens, de la început până la sfârșit, atunci de ce eu, care ar trebui să fac parte la rândul meu din el, mă trezesc având o reacție atât de violentă împotriva lui?

Astfel, prin însuși faptul că încercam să arăt că Dumnezeu nu există – cu alte cuvinte, că întreaga realitate este lipsită de sens – m-am văzut nevoit să presupun că o parte a realității – și anume, ideea mea de dreptate – era una care avea sens. Prin urmare, ateismul se dovedește a fi prea simplu. Dacă întregul univers este lipsit de sens, n-ar fi trebuit să aflăm niciodată că este așa, după cum, dacă nu ar exista deloc lumină în univers, și prin urmare, nicio vietate cu ochi, n-ar trebui să știm că trăim în întuneric. Întunericul ar trebui să fie lipsit de sens pentru noi.

C.S. Lewis în „Întrebari de care se tem creștinii (Însoțite de răspunsuri)” de Mark Mittelberg

Un strop de viață #274


Ce era acest creştinism care interzicea mereu războiul şi producea mereu războaie? De ce natură poate fi lucrul pe care-l incriminezi mai întâi că nu vrea să lupte, iar apoi pentru că o duce tot într-o bătălie? În ce lume a engimelor se născuseră oare această monstruoasă crimă şi monstruoasă blândeţe? Cum era oare, în esenţa lui, acest lucru uluitor pe care oamenii ardeau să-l contrazică, în asemenea măsură încât nu le mai păsa că se contraziceau pe ei înşişi?

Aşadar, am dorit să fiu cât se poate de drept şi nu am tras concluzia că atacul asupra creştinismului era total eronat. Nu am tras decât concluzia că, dacă într-adevăr ceva era în neregulă cu creştinismul, atunci era foarte în neregulă.

Există însă şi o altă explicaţie. Poate că are forma cea mai bună, pornind de la analogia descrierii unui om necunoscut de către alţi oameni. Oamenii peste măsură de înalţi ar putea să-l vadă ca fiind scund. Oamenii prea scunzi s-ar putea să-l vadă ca fiind înalt. Poate că suedezii (care au păr deschis la culoare precum cânepa) l-ar numi oacheş, în timp ce negrii l-ar considera categoric blond. Poate acest lucru extraordinar nu este de fapt decât lucrul cel mai comun, sau cel puţin normalul, centrul.

Poate că, în definitiv, creştinismul este cel sănătos, iar toţi criticii săi sunt nebunii – nebuni în diverse chipuri.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a


OrtodoxiaDupă cum ați putut observa încă de data trecută, Chesterton este înainte de toate scriitor. Chiar dacă nu toate pasajele din cartea Ortodoxia sunt uşor de înţeles, stilul său de a scrie este alert şi captivant, punctat din când în când de pasaje pline de poezie.Ortodoxia este o carte care întradevăr îţi pune mintea la contribuţie şi te pune pe gânduri. În această carte, Chesterton ne arată care au fost ideile care l-au condus spre creştinism şi spre convingerea că acesta este adevărat. Continuă lectura „„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a”