„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de C.S. Lewis


Pe 23 noiembrie 2013 s-au împlinit 50 de ani de la moartea lui C.S. Lewis, fapt ce a prilejuit numeroase evenimente, activităţi şiSfaturile unui diavol mai bătrân către unul mai tânăr conferinţe în întreaga lume. Însă opera lui continuă să influenţeze, aşa că astăzi vă prezentăm o carte atipică şi originală în felul în care este scrisă şi în conţinutul ei. Ea a apărut pentru prima oară în 1942, dar este la fel de actuală şi astăzi în secolul 21. Deşi nu este nici o carte de aventuri, precum Cronicile din Narnia, nici una de apologetică, precum Creştinism, pur şi simplu, este la fel de palpitantă ca ce dintâi şi la fel de profundă ca cea de-a doua, pentru că, într-un fel, spune o poveste. O poveste despre viaţa spirituală. Continuă lectura „„Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“ de C.S. Lewis”

Un strop de viaţă #87


Tot ce va mai rămâne [la sfârşitul vieţii] este dragostea. Ceea ce a fost făcut din dragoste pentru Dumnezeu este veşnic. Fiecare fiinţă umană pe care o vezi este un purtător al veşniciei, deghizat cu ingeniozitate. Ceea ce vei putea duce cu tine este dragostea.

Obiectivul vieţii este să te îmbogăţeşti faţă de Dumnezeu.

John Ortberg, Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie

Un strop de viaţă #48


Motivaţia biblică pentru a fi iertător s-ar putea să fie mai adâncă decât simplul fapt că şi tu ai fost iertat. La baza acestui motiv nu este iertarea lui Dumnezeu, ci ceea ce primim prin iertarea lui Dumnezeu. Iar prin ea Îl primim pe Dumnezeu.

Iertarea este, în esenţă, modul lui Dumnezeu de a îndepărta marele obstacol din calea părtăşiei cu El. Prin anularea păcatului nostru şi plătirea preţului pentru acest păcat prin moartea propriului Său Fiu, Dumnezeu ne deschide uşa ca să-L putem vedea şi să ne putem bucura de El pentru vecie. Scopul iertării este să-L vedem şi să ne bucurăm de El, să-L savurăm.

John Piper – Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #18


Luăm parte la biruinţă dacă suntem în Învingător. O lepădare sau, în limbajul categoric al Scripturii, o răstignire a eului natural, este paşaportul către viaţa veşnică. Nimic din ce n-a murit nu va avea parte de înviere. Iată deci cum rezolvă creştinismul antiteza dintre individualism şi colectivism. Pe de o parte, se opune mereu cu îndârjire individualismului nostru natural; pe de altă parte, le redăruieşte celor care abandonează individualismul o posesie veşnică a propriei fiinţe, ba chiar a trupurilor. Ca simple entităţi biologice, fiecare cu propria dorinţă de a trăi şi de a propăşi, suntem în aparenţă lipsiţi de importanţă; suntem praf şi pulbere. Dar ca mădulare în Trupul lui Hristos, ca pietre şi stâlpi în templu, ni se garantează identitatea de sine veşnică şi vom ajunge să ne amintim de galaxii ca de nişte poveşti de demult.

C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism