Rădăcina fiecărui cuvânt pe care îl spunem, precum și modul în care îl spunem, prin ton și limbajul trupului, dezvăluie ce este în inimile noastre. Cuvintele vesele sunt ecoul unei inimi vesele, înrădăcinate în caracterul lui Hristos. Dacă spunem că suntem urmași ai lui Hristos, dar ne tratăm încontinuu copiii fără sensibilitate și le vorbim într-un mod nepoliticos și cu dispreț, ne înșelăm singuri.
Îi tratăm [pe copiii noștri] ca pe niște obiecte deranjante ale dezamăgirii și furiei noastre sau ne uităm la ei cu iubire, chiar și atunci când păcătuiesc și îi îndreptăm spre comportamentul corect cu o iubire îndurătoare așa cum face Isus cu noi?
Mă întreb: ce mă deranjează cu adevărat în situația asta? Sunt furioasă pentru că ei se comportă într-un mod imatur, deși potrivit vârstei lor sau pentru că ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
Dacă aceasta este o problemă pentru tine, fă-ți un obicei din a-ți închipui o oglindă în fața feței tale atunci când vorbești cu copiii tăi. Dacă nu-ți place ce vezi, schimbă-te.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Autor: Irina Trancă
Fairytales Friday – Basme suedeze
Dacă e vineri, înseamnă că e timpul pentru un nou articol despre basme, iar astăzi vă aduc în atenție un volum deosebit. Prinți, prințese, troli și vrăjitoare – Basme suedeze, o antologie ilustrată de John Bauer, cuprinde 14 basme destul de diferite între ele, în care regăsim însă aceleași teme comune: lupta dintre bine și rău, perseverența în calea greutăților și sacrificiul personal.
Continuă lectura „Fairytales Friday – Basme suedeze”Ziua Internațională a Cititului Împreună 2022
Am aflat că astăzi este Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) datorită unul email primit de la Mediateca Institutului francez, care ne invita la un atelier pentru copii cu această ocazie. Am aflat la timp pentru a scrie pentru voi despre importanța și frumusețea de a citi împreună cu voce tare, nu doar împreună cu copiii, ci împreună cu orice ne dorim să formăm o prietenie durabilă, pentru că, spunea Irving Stone, nu există prietenii formate mai rapid și care durează mai mult decât cele formate între oameni cărora le plac aceleași cărți.
Culmea este că aveam în plan să scriu un articol mai elaborat și mai „documentat” despre importanța și beneficiile cititului cu voce tare cu ocazia Zilei Copilului. Nu am renunțat la el, dar pentru că nu aveam încă bibliografia necesară și nu voiam să ratez ocazia de a semnala această zi, am decis să scriu despre experiența personală în această privință.
De aceea, o să încep prin a vă povesti despre cărțile pe care le-am citit împreună cu soțul meu cu voce tare (deci nu voi include toate cărțile pe care le-am citit amândoi), iar apoi vă voi împărtăși topul cărților preferate de citit lui Mihai din toți cei 6 ani ai săi.
Continuă lectura „Ziua Internațională a Cititului Împreună 2022”Ce am citit în ianuarie 2022
Am început anul 2022 cu un record personal (cel puțin de când scriu aceste articole pe blog): am reușit să citesc 31 de cărți! Recunosc, 3 dintre ele erau începute de anul trecut și parcurse în mare parte, iar 90% din restul sunt cărți pentru copii. Dar am reușit să parcurg și 2-3 cărți pentru emisiune/blog și câteva cărți frumoase de basme și să termin de (re)citit împreună cu Mihai volumul 3 din Cronicile din Narnia. Luați-vă ceva de ronțăit, o băutură caldă și așezați-vă comod!
Continuă lectura „Ce am citit în ianuarie 2022”Un strop de viață pentru părinți #55
Când limbajul trupului este scenariul tău
Limbajul trupului trădează sau întărește limbajul verbal.
Cu timpul, am învățat să deprindem din nou modul în care să comunicăm cu trupurile noastre. Mai puțină dezaprobare ostentativă și mai multă empatie și har expresive, ceea ce a însemnat mai puține gesturi de strâns din buze, frecare a tâmplelor și umeri încordați, și mai multe fețe relaxate, respirație adâncă și ochi blânzi. Calmul și conversațiile pline de autocontrol au înlocuit reacțiile stridente.
Scenariul pe care vreau să-l strig de pe acoperiș se găsește într-o față blândă, un corp relaxat și o exprimare plină de empatie.
„Dă-mi voie să te ajut să devii calm, ca să te pot ajuta. Inspiră împreună cu mine timp de trei secunde, și expiră la patru. Haide, hai doar să respirăm. Îmi pasă.”
Am învățat că a mă alătura lor în imaturitatea lor în acest mod nu le oferă un model a ceea ce vreau să văd în copiii mei.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
