Uau! Nu-mi vine să cred că a mai trecut o lună așa de repede, mai ales că a fost o lună întreagă petrecută în izolare acasă. A fost genul acela de lună în care la un moment dat te apuci de prea multe cărți în același timp și nu mai reușești să o termini pe aproape niciuna.
În parte, am reușit să citesc ce mi-am propus, dar nu am reușit să termin tot ce am început și nici să citesc tot ce aș fi vrut. Per total însă, am citit cele mai multe cărți luna aceasta, comparativ cu lunile precedente (ianuarie, februarie, martie) – 20 sau 19 și jumătate, având în vedere că una dintre ele fusese începută în martie; 2 dintre ele, cărți electronice, 1 „ascultată” pe Facebook, iar în rest – 17 – din biblioteca personală! Un record pe anul acesta până acum, pentru care mă bucur! N-am reușit să citesc luna aceasta nicio carte de pe raftul japonez, dar trebuie să recunosc că m-a demoralizat și mi-a tăiat elanul anularea ediției Bookfest din această primăvară. Sper să recuperez în lunile următoare.
Așadar, iată care au fost cele 20 cărți terminate în luna aprilie.
Prima carte pe care am citit-o luna aceasta a fost Distanța dintre mine și cireș de Paola Peretti, o carte pentru copii despre o fetiță afectată de o boală rară care o amenință cu orbirea iminentă, despre familie, despre prietenie, despre suferință și asumarea acesteia, o carte destul de profundă și foarte sensibilă, care face trimiteri și la o altă carte dragă mie, Micul prinț.
A doua carte pe care am citit-o a fost Un fiu de Alejandro Palomas, care s-a dovedit a fi o dezamăgire. Am căzut în plasa „cârligului” de pe copertă: „Un roman considerat a fi noul Micul prinț”. Nu. Nici pe departe. Nu are nicio legătură. (În paranteză fie spus, de unde mă gândeam că literatura pentru copii și adolescenți va fi o sursă de escapism, s-a dovedit că nu am ales deloc cărți bune de așa ceva, am citit aproape numai cărți cu personaje sau lumi cu probleme…) Deși este scris frumos și interesant, acest roman este un fel de sesiune de terapie pentru decodarea unei traume – lipsa mamei unui băiat de 9 ani.
Sperând să mă mai înveselesc puțin după aceste două cărți mai serioase, am început să recuperez cărțile din seria Cărțile mele, Cel mai mult și mai mult, Cel mai mult și mai mult. Juniorii, Selfie și Selfie. Juniorii.
Pentru cine nu știe, acestea sunt volume colective, la care au contribuit scriitori români consacrați, iar în cele intitulate Juniorii au contribuit cu texte și ilustrații elevi din diverse școli din România, în urma unui concurs.
Din volumul Cel mai mult și mai mult cel mai mult (haha!) mi-au plăcut textul Ioanei Bot, al lui K.J. Mecklenfeld (ale cărui texte mi-au plăcut în fiecare volum din serie în care a mai scris – cel din volumul de față este foarte emoționant, despre relația dintre bunici și nepoți – „Cel mai mult și mai mult îmi doresc să pot opri acum timpul în loc.”), al lui Dan Stanciu (foarte amuzant), al Simonei Popescu (în mod surprinzător, pentru că în celelalte volume textele ei nu mi s-au părut cine știe ce, dar acesta are profunzime, face referire la Dumnezeu – cel puțin eu așa am înțeles – și la Alice, o altă eroină dragă mie) și al Adinei Popescu (care a avut o idee ingenioasă și m-a cucerit încă de la titlu, „Terapie cu prințese”).
Din volumul Cel mai mult și mai mult. Juniorii mi-au plăcut „Despre culoarea mea preferată” de Daria Merce, pentru finalul surprinzător, „Zmeii orelor de română” de Rami Mihai Cristescu, pentru umor și ingeniozitate, „Aventură într-un ceas” de Delia Bălaș, pentru fantezie, „Cel mai de preț lucru” de Maria Ioana Rădulescu pentru profunzime și inspirația japoneză și ilustrațiile Andreei Gabriela Tudor și ale Ioanei Văllimărescu (mai ales cele de inspirație japoneză din ultimul text!).
Din volumul Selfie mi-au plăcut din nou textele scrise de Adina Popescu, Simona Popescu (surpriză din nou!), Ioana Bot (îmi place cum scrie), K.J. Mecklenfeld, dar și cele scrise de Ana Rotea (autoarea seriei Detectivii Aerieni), Adela Greceanu, Laura Grünberg și Ana Maria Sandu.
Din volumul Selfie. Juniorii, care mi s-a părut mult mai reușit și plin de idei inedite decât cel al adulților, mi-au plăcut multe texte, în special cel în care Mihnea Alexandru Ionescu își imaginează o continuare a Cronicilor din Narnia și reinterpretarea modernă a poveștii Penelopei și a lui Ulise de Sara Zapoteanu. În plus, am admirat din nou ilustrațiile Ioanei Văllimărescu. (Și da, nu m-am putut abține cu poza! Haha!)
În paralel cu acestea am citit cu Mihai două cărți noi cu clapete, Cum văd eu? (Usborne) și Natura (Usborne) și două cărți gratuite în format electronic, apărute în preajma Paștelui la Editura Humanitas, A, B, C, D… și Însemnătatea păcii de Paulo Coelho pe care le puteți descărca de aici.
Am terminat apoi o carte începută de prin martie, The Name of the Promise Is Jesus de Michael Card, despre care am scris mai mult aici.
Apoi am citit Aproape sigur de Lisa Graff, o carte pentru copii despre un băiat cu probleme la școală, despre prietenie și ce înseamnă (și dacă merită) să fii cool. (Și da, jeleurile sunt un element-cheie-simbol în poveste :D)
După ce am terminat-o pe asta, în vreo 2 ore am citit Curiosul caz al lui Origami Yoda de Tom Angleberger, o carte haioasă mai potrivită pentru băieți de 10-11 ani, despre prietenie și acceptare și problemele vârstei de gimnaziu. (Și da, am încercat și eu să fac un Yoda Origami de nivel începător :)) )
După aceea, am devorat Fata cu palton albastru de Monica Hesse (nu exagerez, am stat noaptea să o termin, și pentru că nu adormeam, dar și pentru că mai aveam foarte puțin din ea, și demult nu mi-am mai permis să fac asta și n-am mai citit ceva care chiar să mă captiveze într-atât). Acesta este un roman pentru adolescenți despre viața unor adolescenți din Olanda anului 1943 ocupată de naziști, despre contrabandă, Rezistență și încercarea de a da de urmele unei fete evreice dispărute din adăpostul în care găsise refugiu; despre prietenie, iubire, trădare, împăcare și identitate. Bineînțeles că trebuia să apară și un băiat care iubește un băiat, dar măcar acesta este un detaliu pasager care nu e dezvoltat mai mult de câteva rânduri. În marea schemă a lucrurilor nici nu era cazul.
Am mai citit apoi câteva cărți pentru/cu Mihai, două luate pentru 1 iunie, Umbrela roșie de Bai Bing și Li Hongzhuan (despre doi frați Panda) și Știu totul despre jucăriile de pluș de Nathalie Delebarre și Aurelie Blanz, pe care le-am cumpărat luna aceasta la jumătate de preț de pe site-ul editurii, și una pe care o aveam de mai demult, Precious Moments – Little Book of Prayers.
De asemenea, am ascultat cu el cartea Curajul de Bernard Waber, citită de o bibliotecară de la filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Metropolitane București, în cadrul proiectului „Licurici și… Tolba cu povești”.
După aceea, am citit o altă carte pentru copii, iar nu foarte veselă, Maddie și formula prieteniei de Erin Teagan, în care Maddie învață să-și facă/păstreze prieteni(i), să accepte moartea bunicului și să-și aprecieze familia, fără să renunțe totuși la marea ei pasiune, știința (microbiologia).
Ultima carte terminată luna aceasta a fost și o carte pe care o ratasem când am început să citesc cărțile de pe raftul respectiv din dorința de a termina ce mai era de citit de pe acel raft. Credeam că le terminasem pe toate când, uitându-mă după altceva, am dat de Fata care a băut luna de Kelly Barnhill, și așa pot să mă laud că cel puțin am citit toate cărțile de pe un raft din bibliotecă!
Disclaimer: nu îmi place când o carte începe ca și cum ai cunoaște lumea imaginată în care ai intrat și pe care trebuie să o reconstruiești din detalii culese pe parcurs, de multe ori doar sugerate, nu afirmate explicit. Și care, în plus (și aproape de fiecare dată), descrie o societate distopică. Nu știu de ce distopiile recurg mereu la acest procedeu, mie mi se pare obositor, după ce că ai de-a face oricum cu o atmosferă apăsătoare și plină de neliniște, nici nu ți se explică clar starea de fapt și cauzele ei!
Acestea fiind zise și în acest sens, Fata care a băut luna mi-a amintit de Darul lui Jonas de Lois Lowry, prin societatea izolată și ținută în ignoranță și suferință, care trebuie să sacrifice un copil pe an pentru o Vrăjitoare din pădure, dar, spre deosebire de cartea lui Lowry, care se termină neclar și în pom, cartea lui Barnhill este mult mai mult un basm și are o încheiere satisfăcătoare. Este foarte frumos scrisă, are niște personaje memorabile și multă magie, abordează niște teme profunde (suferința, dragostea, cunoașterea), dar parcă lasă niște lucruri neclare. În orice caz, este foarte palpitantă, o citești cu sufletul la gură, odată ce treci de mecanismele descrise mai sus.
Așadar, iată care au fost cele 20 de cărți terminate în luna aprilie, dintre care 17 din biblioteca personală.
Urmează acum secțiunea specială dedicată cărților începute în luna aprilie. Așa cum vă spuneam în raportul trecut, am avut de gând să citesc luna aceasta At Home – A Short History of Private Life de Bill Bryson (Acasă – o scurtă istorie a vieții private). Să zicem doar că nu e scurtă. Asta știam. Dar nu e nici la fel de captivantă pe cum speram. Nu renunț la ea însă, doar că nu am reușit să o parcurg în ritmul în care speram, așa că vă voi povesti mai multe despre ea luna viitoare.
De asemenea, am început Un cititor în pădurea din oglindă de Alberto Manguel, din care nu am reușit să citesc foarte mult și care, iarăși, este o carte foarte groasă. Sper să o dau gata în luna mai.
Am început în preajma Paștelui Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică, alese și traduse de Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu, pe care am descărcat-o gratuit de aici. Poate din cauză că o am pe telefon și nu am avut-o în fața ochilor nu am reușit să o termin, dar cu siguranță o voi face în luna mai.
O noutate pentru mine, am dat o șansă unui audiobook descoperit întâmplător pe Spotify, In Unison – the Unfinished Story of Jeremy and Adrienne Camp de Jeremy și Adrienne Camp, celebrul cântăreț creștin și soția lui. Dar este atât de prost aleasă vocea pentru partea ei (mult prea bătrână mi se pare mie și cu un accent prea englezesc), încât cred că voi renunța la ea. Audiobook-urile nu sunt pentru mine.
Pfiu, cam atât pe luna asta! Nu-mi vine să cred cât am scris și că totuși am reușit să citesc atât de multe luna aceasta în care au fost seri în care n-am citit nimic!
În luna mai îmi propun în primul rând să termin ce am început și n-am terminat luna trecută, să mai citesc cele câteva cărți pentru copii pe care le mai am pe un alt raft și să (re)intru în literatura japoneză/despre Japonia și în cea pentru adulți, sperând să nu mai dau de cărți prea tulburătoare. Sau poate ar trebui să încep direct cu Sophie Kinsella. Asta sigur m-ar amuza. O să vă anunț în următorul raport.
Până atunci, spuneți-mi, voi ce citiți și cum rezistați acasă?
PS: Ce am citit în ianuarie 2020, februarie 2020, martie 2020
CARTEA E O VIAȚĂ 