„Materie cenușie” de Dr. David Levy


Cum te simți când știi că te așteaptă o programare la medic? Cum te-ai simți dacă medicul s-ar ruga pentru tine? Și mai ales, dacă ar face-o nu doar acasă, în tăcere, ci te-ar invita la rugăciune cu voce tare în propriul cabinet?

Pacienții neurochirurgului David Levy, autorul cărții de astăzi, știu cum este ca medicul lor să se roage cu ei. Astăzi vă voi prezenta povestea și modul de gândire al unui medic care a ales să împletească viața lui spirituală cu neurochirurgia, relatată în cartea Materie cenușie. Un neurochirurg descoperă puterea rugăciunii, scrisă David Levy și Joel Kilpatrick.

David Levy a urmat medicina la Școala de Medicină din cadrul Universității Emory, în Atlanta, Georgia. Și-a efectuat rezidențiatul în neurochirurgie la Institutul Neurologic Barrow din Phoenix, Arizona, și a făcut studii aprofundate în neurochirurgia endovasculară la Universitatea din Viena, Austria. În 2007 și-a luat un an sabatic și a lucrat în închisori și orfelinate din Bolivia, Peru și Ecuador. Recent, David și-a redus activitatea de la cabinet și programările de intervenții chirurgicale pentru a avea mai mult timp să le vorbească pacienților lui despre iertare și despre alte mijloace utile vindecării.

Poate la prima vedere vă gândiți, „Ei, ce mare lucru că un medic se roagă cu pacienții săi, de ce trebuia să scrie o carte pe tema asta?” Însă Dr. Levy ne explică de la început toată gama de dificultăți care au stat în calea deciziei sale, mai ales în mediul elitist al neurochirurgiei. Veți vedea că subiectul rugăciunii este unul într-adevăr „cenușiu”, și trebuie abordat cu grijă. Pe parcursul pregătirii și practicii mele n-am mai văzut niciun medic care să se roage pentru pacientul lui, sau care să-L pomenească pe Dumnezeu altfel decât în expresia „Oh, Doamne” rostită când sângele țâșnește dintr-o sursă neașteptată sau când nu poate fi oprit repede în timpul operației, mărturisește Dr. Levy. Prin natura și reputația lor, chirurgii nu sunt de obicei oameni spirituali. Ba mai mult, ei se mândresc cu faptul că sunt oameni de știință, nu niște sentimentali sensibili. Este aproape ca și cum instruirea medicală ne-ar modela pe toți după același calapod și, când primim licența, primim și o nouă personalitate, potrivită cu standardele speciei noastre. Motto-ul chirurgului este „Vindecă și fii tare ca oțelul”. Subiectul Dumnezeu sau religia aduce tensiune la simpla sa menționare în spital, ca să nu mai vorbim de asocierea sa cu rezultatele.

Chirurgii îi detestă pe mistici. Suspectam că abordarea acestei teme de discuție cu pacienții va părea pentru colegii mei la fel de bizară ca și cum aș fi adus un glob de cristal și aș fi recomandat să-l consultăm înainte de operație. Mulți dintre colegii mei considerau că oamenii cu convingeri religioase sunt naivi. Când trebuia să amânăm operația până la sosirea unui preot sau a unui rabin, ne simțeam incomodați. Iar când convingerile religioase ale pacienților ne limitau opțiunile, ca de exemplu refuzul transfuziei de sânge, vedeam acest lucru ca pe o superstiție prostească.

A spune că rugăciunea cu voce tare împreună cu un pacient înainte de o intervenție chirurgicală m-ar fi marginalizat printre colegi este o exprimare mult prea blândă. M-ar fi catapultat afară din breaslă.

Din cauza dezamăgirilor cauzate de rezultatele nedorite – ale oricăror rezultate nedorite – am început să apreciez relația dintre viața fizică și viața spirituală. Creșteam în cunoașterea lui Dumnezeu și începeam să respect spiritualitatea în viața mea personală. Deși încă mai insistam că nu era loc pentru ea în spital, opinia mea în această privință a început să se schimbe încet, scrie David Levy în cartea Materie cenușie. I-au venit în ajutor numeroase studii care atestă că viața spirituală și rugăciunea joacă un rol crucial în prevenirea și tratarea bolilor psihice și fizice, dar și în recuperarea din boală. Mai mult, studiile arătau că pacienții chiar își doreau ca medicii să se roage cu și pentru ei, chiar și înaintea unor controale de rutină. Mult mai puțini erau pacienții care nu doreau sau care nu credeau în puterea rugăciunii.

Așadar, David Levy a ajuns să spună: Nu mai puteam ignora imboldul de a acorda pacienților mei mai mult decât îngrijire fizică, de vreme ce ei înșiși sunt mult mai mult decât trupuri fizice.

A venit și ziua în care David decisese să se roage pentru prima dată cu voce tare cu pacienta pe care urma să o opereze, însă pe drum spre spital, recapitula motivele pentru care nu ar fi o idee prea bună să o facă. Dacă m-aș ruga și lucrurile ar merge prost, aș putea distruge credința pacientului. Ce s-ar putea întâmpla într-o atare situație? Le-aș zdruncina credința sau ar crește improbabilitatea ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu? Se vor mânia pe mine, sau pe Dumnezeu?

Încă mai credeam în separația dintre partea fizică și partea spirituală, recunoaște David Levy. Deși am fost crescut ca ucenic al lui Cristos, am fost de asemenea instruit să respect diferența dintre medicină și religie. Doctorii se bazează pe știință. Capelanii și unii practicieni ai medicinei alternative nu neapărat, motiv pentru care sunt liberi să folosească metode empirice și neverificate. Ei nu sunt la fel de apreciați de medici, tocmai din cauză că pregătirea lor este mai puțin riguroasă.

Prin toate întrebările și îndoielile mele am perceput o voce interioară care îmi spunea; „Dacă ți-e teamă că vei fi înțeles greșit, îți promit că așa se va întâmpla. Și Isus a fost înțeles greșit. Cu toate acestea, trebuie să faci ceea ce este corect.”

După șapte ani de practică în neurochirurgie, am înțeles că rugăciunea pentru pacienți era ceva corect și am decis să întreb următorul pacient dacă acceptă să mă rog cu el, indiferent ce avea să se întâmple, povestește David Levy.

Prima încercare a fost un succes din ambele părți: pacientul a acceptat rugăciunea și chiar a fost impresionat, iar operația a decurs bine. Când am ajuns acasă și am avut posibilitatea să reflectez asupra a ceea ce făcusem, am înțeles că le comunicasem pacienților ceva important și neobișnuit. În esență, ceea ce le-am transmis este că: Voi așteptați un rezultat bun de la mine, ca urmare a deprinderilor mele, a încrederii mele în forțele proprii și poate ca urmare a recomandărilor extraordinare din partea altor medici, dar sunt gata să recunosc în fața voastră și a familiilor voastre că nu sunt Dumnezeu. Sunt priceput în ceea ce fac, dar în ultimă instanță nu sunt eu cel care controlează rezultatul operației. Indiferent dacă vrem să recunoaștem sau nu, și indiferent de complexitatea unui caz, deprinderile mele sunt insuficiente. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și nu mi-e rușine să-l cer.

Nu doar că viața spirituală l-a ajutat în chirurgie, ci și lecțiile chirurgiei l-au ajutat pe David Levy în viața spirituală: Practicând chirurgia, am învățat că atunci când întâmpini rezistență nu poți să forțezi nota. Când operezi pe creier, forțarea notei poate să spargă un vas de sânge și să ucidă pacientul. Și în problemele spirituale, cred că dacă insiști atunci când întâmpini rezistență, faci mai mult rău decât bine, scrie dr. Levy. Astfel a știut să discearnă când să se roage cu pacienții și chiar când să continue discuția pentru a avea o influență în viața lor, consiliindu-i sau arătându-le greșelile care au dus inclusiv la boala de care suferă, și când să se oprească. În cartea sa, dr. Levy descrie nu doar succesul său cu pacienții care au acceptat rugăciunea, ci și întâlnirile sale cu pacienți sau membri ai familiei sceptici, care s-au simțit stânjeniți sau chiar au refuzat vehement rugăciunea.

Însă David Levy nu a fost dintotdeauna adeptul acestui crez sau credincios acestei practici nobile. În capitolul intitulat „De la mecanică la școala de medicină” din cartea Materie cenușie, el își descrie lungul parcurs, de la decizia de a învăța cum să „repare” oameni, pe vremea când încă repara doar mașini. El provenea dintr-o familie de evrei sefarzi care a ajuns în Statele Unite pe vremea dominației naziste. Tatăl său, crescut evreu ortodox, a ajuns să-L cunoască pe Hristos ca Mesia, însă a fost imediat ostracizat de familie. Astfel, David a crescut într-o familie în care s-a vorbit foarte puțin despre moștenirea lor, tatăl dorind să-și protejeze copiii de respingerea pe care a suferit-o el. Ajuns la școala de medicină, însă, a avut un adevărat șoc cultural. O treime dintre colegii săi erau evrei, iar David a făcut cunoștință cu lumea lor: Erau bogați, inteligenți, le plăcea să râdă, păreau să se bucure cu adevărat de viață, conduceau mașini scumpe – și fetele lor erau frumoase. Ce putea să-și dorească mai mult un tânăr de douăzeci de ani? De asemenea, apreciam contrastul față de creștinismul de orășel american pe care-l cunoscusem înainte. Creștinii de acasă erau adesea oameni săraci și mereu în luptă cu greutățile, având personalități enervante și legaliste. Păreau împovărați și incapabili să se ajute singuri. Cât de revigorant era să fiu în sfârșit între oameni care aveau bani, putere și energia necesară pentru a face ca viața să fie bună! Își amintește David Levy.

Așadar, ani de zile David Levy s-a complăcut într-o viață luxoasă, fiind atras cu putere de lumea materială, de petreceri, concerte și aventuri galante. În plan profesional și-a pus ambiția de a avansa prin orice cale, într-un mod care îi enerva pe colegi și pe profesori deopotrivă. Abia la rezidențiat, învățând cu adevărat să fie neurochirurg, a început să-și respecte profesorii și colegii, ambiția de a izbândi fiindu-i temperată de dorința de a sluji și de aprecierea față de cei mai respectați neurochirurgi din lume care îi erau profesori.

Însă, după un lung drum, momentul întoarcerii a venit și pentru acest medic arogant și iubitor de plăceri. Și-a canalizat toată energia pe care înainte o îndreptase spre întâlnirile cu femei spre a-L cunoaște pe Dumnezeu. A luat lecții de ebraică, a început să studieze Scripturile ebraice, alternând cu relatările din Noul Testament, pentru a cunoaște Cine este Dumnezeu și Cine este Isus. Pofta mea de înțelepciune a crescut și curând așteptam cu nerăbdare să-mi fac timp liber ca să citesc din Biblie. Dumnezeu a ajuns pe primul loc în viața mea, scrie dr. Levy. Ca în orice relație, cu cât petreceam mai mult timp cu Dumnezeu, cu atât Îl cunoșteam mai bine – și nu doar ca Dumnezeu Tatăl. Când am început să studiez despre Isus, mi-am dat seama că a avut o putere impresionantă, pe care rareori a folosit-o. Eu aș fi folosit-o tot timpul, mai ales ca să vindec oameni. Aș fi avut grijă să devin celebru ca vindecător – de dragul vindecării, dar și ca toată lumea să mă idolatrizeze și să mă respecte. Isus, pe de altă parte, nu a dorit să devină celebru și popular. El i-a ofensat pe oamenii cu autoritate și a încălcat regulile lor. Dar am mai descoperit ceva ce Isus a putut face, iar eu nu: i-a iubit pe oamenii care nu puteau face nimic pentru El. Viața lui Isus a luminat golurile întunecoase ale vieții mele, scrie David Levy.

Această nouă atitudine și procesul de smerire început de Dumnezeu în el au fost catalizatorii care au dus la decizia de a se ruga cu voce tare cu pacienții. Iar această decizie a influențat, cu timpul, nu doar pacienții și familiile lor, care plecau schimbați, puși pe gânduri, sau dornici să aplice același obicei și acasă, ci și asistentele. Dr. Levy a căutat mult timp momente potrivite în care să se roage cu pacienții înainte de operație fără să fie vreo asistentă sau vreun coleg prin preajmă, însă rugăciunea sa constantă a devenit imposibil de ascuns. Astfel, s-a trezit chiar că asistentele îi amintesc să se roage, sau că îi mărturisesc că au început un obicei de a se ruga ele însele sau cu familiile lor.

Însă dr. Levy este sincer și povestește, în câteva capitole întregi din cartea Materie cenușie cazuri dificile în care a dat greș chiar și atunci când s-a rugat cu pacientul, chiar și atunci când o biserică întreagă s-a rugat, chiar și atunci când a planificat ore întregi operația și a cerut înțelepciune de la Dumnezeu. Dr. Levy recunoaște că s-a simțit uneori trădat, devastat în fața pierderilor suferite de pacienții săi în urma operațiilor pentru care a cerut un rezultat bun de la Dumnezeu. Cartea este presărată cu experiențe care te țin în suspans, povestite uneori cu multe detalii care te fac să te simți ca într-un serial cu medici, întrebându-te, cu pacientul acesta ce se va întâmpla? Însă mai mult atât, sinceritatea și smerenia lui David ne ajută să vedem și ce se întâmplă în mintea unui medic și să fim inspirați de atitudinea sa.

Neurochirurgia, la fel ca viața însăși, este plină de surprize. Niciun neurochirurg, oricât de înaltă ar fi pregătirea lui, nu poate să salveze vieți de unul singur. Rezultatul intervențiilor chirurgicale și al vieții noastre este, în ultimă instanță, în mâna lui Dumnezeu. El vrea să fie implicat în detaliile a tot ce facem, indiferent care ar fi poziția sau profesia noastră. Activitatea profesională și viața mi-au fost schimbate fiindcă am învățat să mă rog cu pacienții mei. La început, riscul a fost mare, dar a fost nesemnificativ în comparație cu câștigul. Am învățat din propria mea experiență că, așa cum lumina soarelui topește ceața, Dumnezeu infuzează speranța dătătoare de viață chiar și în împrejurările cele mai întunecate. Dacă Îl căutăm, Îl vom găsi, și bucuria noastră va fi imensă, recunoaște David Levy.

În rugăciune, ca în chirurgie, ai ocazia să faci lucruri mari, dar este posibil să faci și rău. Nu cer voie să mă rog cu toți pacienții, fiindcă rugăciunea cu cei ce nu doresc acest lucru nu e nici folositoare, nici o dovadă de amabilitate. Nu există o „rețetă” pentru rugăciune, cu excepția poate a deschiderii față de situațiile în care rugăciunea va fi primită ca o binecuvântare. Impunerea propriei noastre credințe asupra altora nu este recomandată în niciun context. Pe de altă parte, cred că a oferi informații medicale sau spirituale și a ține seama de răspunsurile pacientului înseamnă purtare de grijă, pe când ascunderea informațiilor care ar putea să-i ajute pe pacienți este nepăsare. Astfel, consider că rugăciunea este una din formele cele mai înalte de bunătate pe care o pot arăta unei persoane, afirmă dr. Levy.

Oricare ar fi profesia sau poziția noastră în viață, cred că toți dorim să contribuim cu ceva la făurirea unei lumi mai bune. Îngrijind întreaga persoană în practica mea chirurgicală, am văzut răspunsuri transformatoare de vieți care au trecut cu mult dincolo de simpla procedură chirurgicală pe care am efectuat-o. Însă, la fel ca orice lucru cu adevărat valoros, implică un preț. De exemplu, timpul este o resursă limitată; fiecare dintre noi are aceeași cantitate de timp într-o zi. În activitatea mea medicală, a trebuit să îmi schimb programul pentru a-mi face timp pentru cei care au nevoie de ajutorul meu. Prin intermediul acestei cărți, sper să te inspir și pe tine să abordezi relațiile din sfera ta de influența, oricare ar fi acestea, cu mai multă dragoste și autenticitate.

Astfel își încheie David Levy cartea Materie cenușie. Un neurochirurg descoperă puterea rugăciunii. Este o carte care, în ciuda subiectului destul de copleșitor și intimidant, se citește destul de ușor și de repede, deși trebuie să recunosc că în partea a doua a cărții mi-a cam scăzut interesul și au început să mă plictisească prea multele detalii tehnice de la operații și cred că ar fi putut fi mai scurtă și cu mai puține astfel de descrieri tehnice elaborate. Dar am apreciat foarte mult modul în care David Levy discută deschis despre toate îndoielile sale și mai ales despre frustrarea, furia pe Dumnezeu și vinovăția cu care s-a luptat în cazul unor operații care i-au lăsat pe pacienți cu sechele. O recomand mai ales celor interesați cât de cât de acest domeniu (și de serialele cu medici, că tot am comparat-o cu ele), dar și celor care vor să înțeleagă cum se pot împleti în mod practic știința cu credința.

Mai multe pasaje din carte descoperiți ascultând episodul integral aici:

Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: