„Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie” de Ovidiu Dorin Druhora


Cum ar fi, oare, cu putință ca cele două tradiții, ortodoxă și protestantă, să intre într-un dialog autentic, astfel încât fiecare să ajungă să recunoască viața și harul lui Hristos în aproapele din cealaltă confesiune?

Sper că v-am stârnit deja interesul cu această întrebare. Cartea de astăzi Pledoarie pentru dialog. Protestantism și Ortodoxie, abordează acest subiect important. Ovidiu Dorin Druhora, autorul acestei lucrări, a crescut într-o familie de credincioși ortodocși, iar în perioada anilor de liceu, a început să frecventeze adunările evanghelice, mai ales pe cele baptiste și penticostale, din zona Bihor, Cluj și Sălaj.

După cum își descrie autorul propria experiență: Caracteristic exuberanței vârstei unui adolescent, am fost fascinat de aceste adunări de rugăciune, de simplitatea lor, de zelul cu care se predica evanghelia pocăinței și de experiența reală a înnoirii vieții, la nivel personal și colectiv. Am rămas profund impresionat de rolul central pe care îl joacă Evanghelia și persoana Domnului Isus Hristos în slujba de închinare din cadrul acestor adunări și în viața credinciosului evanghelic. De-a lungul anilor, m-am străduit să păstrez acest zel evanghelic și să-l pun în concordanță cu viața duhovnicească contemplativă, cu misterul închinării liturgice și cu semnificația vieții sacramentale, așa cum le-am perceput în Biserica Ortodoxă, în care am crescut. Am realizat că, în altarul bisericii, pe sfânta masă, este aceeași Evanghelie, iar Isus Hristos, Pantocrator, este Cel care guvernează întreaga viață a Bisericii, sintetizată în frumusețea sfintei liturghii. Caracterul personal, biografic, studiul aprofundat al celor două tradiții creștine m-au condus la convingerea că aceste două expresii de credință creștină, ortodoxă și protestantă, pot și trebuie să se afle într-un dialog armonios, benefic pentru amândouă tradițiile. De douăzeci și șapte de ani locuiesc în Statele Unite ale Americii, unde, de asemenea, am observat și am studiat experiențele dialogului dintre cele două tradiții, cea evanghelică și cea ortodoxă, continuă Druhora. Convingerea necesității dialogului mi-a fost întărită, având șansa să particip la întâlniri interconfesionale și chiar să organizez, ca pastor, în spațiul bisericii evanghelice unde slujesc, întâlniri anuale de dialog la care am invitat teologi și clerici ai bisericii ortodoxe române și americane. Iată că atât experiența personală, cât și activitatea sa îl recomandă pe autor – dar nu numai; veți vedea că o mulțime de teologi protestanți, evanghelici și ortodocși (acad. Ioan-Aurel Pop, prof. de teologie biblică Bradley Nassif, pastorul și profesorul Lazăr Gog sau prof. univ. dr. Corneliu Simuț),  îl recomandă și îi laudă capacitatea de a-și prezenta convingător argumentele în favoarea dialogului interconfesional și temeinica cercetare științifică.

Să aflăm ce anume susține și cum își structurează Ovidiu Dorin Druhora lucrarea Pledoarie pentru dialog. Protestantism și Ortodoxie. Prima parte definește o paradigmă de interpretare ca metodologie a dialogului interconfesional.

Primul concept pus în discuție este cel de koinonia, o comunicare sacramentală, termen consacrat pentru definirea realității comuniunii cu Dumnezeu și cu Biserica lui Isus Hristos: „Ce am văzut și ce am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:3). Koinonia ca împărtășire sau comuniune, este darul Duhului Sfânt, și se realizează prin Duhul Sfânt, nicidecum prin meritul sau creativitatea omului: „Harul Domnului nostru Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi toți!” (2 Corinteni 13:14)

Harul acesta divin îi conferă Bisericii forța miraculoasă, astfel că, prin puterea Duhului Sfânt, se înfăptuiește expresia vizibilă a comuniunii cu Dumnezeu și unii cu alții. Prin Biserică, toată creația mărturisește prezența lui Hristos în univers, deoarece Biserica este Trupul lui Isus Hristos pe pământ. În taina euharistiei, Biserica participă în cel mai profund mod posibil la această comuniune, euharistia fiind darul ospitalității Duhului Sfânt, la masa Domnului, unde ne împărtășim din Hristos, din viața Lui. Iar statutul de fiu al Bisericii este un privilegiu și un dat fundamental pe care creștinul îl primește ca dar de la Hristos, când intră în Biserică prin botezul cu apă și participă la koinonia trupului mistic și la tainele lui Dumnezeu, în Hristos, scrie Ovidiu Druhora.

Această participare reprezintă, totodată, și o mare responsabilitate pe care credincioșii o au, aceea de a rămâne una cu Hristos și una cu Biserica Sa. Orice disensiune sau schismă în Trupul lui Hristos afectează mărturia Bisericii și contravine înseși naturii ei fundamentale. Continentul nord-american, cu pluralismul religios exacerbat, cu mii de grupări religioase și organizații care se autodefinesc ca fiind creștine, a pierdut această dimensiune eclezială a „trupului” care nu poate fi divizat. Evanghelicii au suferit mereu și au fost deficitari în aria teologiei eclesiale. Pe de altă parte, minimalismul lor eclezial a fost compensat în dimensiunea sociologică a comunității. Pentru protestanți și evanghelici, comunitatea creștină are un puternic caracter social, unde preoția universală se exprimă prin laicatul ei, cu dorința vie de a sluji spre binele și mântuirea societății.

De asemenea, Ovidiu Druhora analizează dezideratul unității Bisericii în lumina câtorva texte fundamentale ale Noului Testament, care slujesc ca model de unitate în diversitate. În primul rând, rugăciunea de Mare Preot a Domnului Hristos, din Ioan 17: Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una; Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine.

Apoi este luată în discuție realizarea și păstrarea unității în contextul istoric al Sinodului de la Ierusalim, prezentat în Faptele Apostolilor capitolul 15 și interpretarea unității din perspectiva teologiei Apostolului Pavel. Koinonia în interpretarea Consiliului Mondial al Bisericilor este premisa de la care se pornește în pledoaria pentru unitate, având ca punct de plecare botezul în numele Sfintei Treimi, sub autoritatea unui singur Dumnezeu, prezentat în Sfintele Scripturi și dragostea și devotamentul nemijlocit față de un singur Mântuitor, Isus Hristos.

Însă dincolo de această bază comună, viziunea asupra koinoniei se desparte. În contextul pluralist al Occidentului, koinonia este centrată în filosofia iluministă, conform căreia legea naturală a vieții se manifestă în responsabilitatea creștinilor de a se implica în misiune, căpătând valențe sociale, culturale și umanitare. Creștinii apelează adesea la expresia „my Jesus”, „Isus al meu”, exprimând astfel o gândire individualistă, o mentalitate în care omul crede că se poate mântui doar în relația lui personală cu Hristos, independent și izolat de Biserică.

Ortodoxia, în dialog cu protestantismul, aduce o viziune sacramentală asupra koinoniei. Spre deosebire de modelele uneori de business, management sau marketing adoptate în creștinismul occidental, ortodoxia pleacă de la modelul sacramental, comuniunea mistică prin Hristos în taina euharistiei și participarea la toate tainele Bisericii, la viața liturgică, la comuniunea sfinților din prezent și din generațiile anterioare.

Este ușor de înțeles că ambele dimensiuni, și cea pe orizontală, socială și de misiune, și cea pe verticală, comuniunea mistică a Bisericii, sunt complementare și de maximă importanță pentru viața credinciosului și a Bisericii. Comunicarea sau dialogul se va transforma în comuniune, iar comuniunea va transforma inevitabil ființa care participă la dialog, arată Ovidiu Dorin Druhora în volumul Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie.

Biserica este Trupul lui Hristos, organismul divino-uman, în care manifestarea harului și a Duhului Sfânt se arată în mod plenar. În absența Sa, se pierd esența și semnificația teologiei persoanei, precum s-a pierdut și identitatea cu „Una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.” Revenirea la această teologie holistică este dezideratul teologic recuperator, singurul care oferă lumii contemporane înțelepciune și speranță.

Partea a doua a cărții Pledoarie pentru dialog propune o incursiune în timp, subliniind anumite evenimente esențiale din punct de vedere istoric și teologic în cadrul dialogului dintre cele două tradiții în spațiul nord-american și nu numai. Autorul oferă spre comparație atât perspectiva bisericii ortodoxe, cât și perspectiva protestantismului evanghelic. Sunt trecute în revistă inițiativele de dialog mai semnificative, precum Consiliul Mondial al Bisericilor, dar și contribuția unor teologi de seamă la promovarea dialogului ecumenic.

Printre aceștia se numără Georges Florovsky, Serghei Bulgakov, Alexander Schmemann, sf. Rafael de Brooklyn, Episcopul Bisericii Ruse din Statele Unite, care a fost președintele unei asociații interconfesionale între biserica ortodoxă și cea anglicană, Jaroslav Pelikan, teolog și istoric protestant care, spre sfârșitul vieții, a trecut la Biserica Ortodoxă Rusă, Hank Hanegraaff, o personalitate din media creștină americană, care a trecut de la confesiunea baptistă la ortodoxie, sau Peter Gillquist, fost pastor, devenit preot ortodox și care a și coordonat un întreg volum de mărturii ale unor lideri protestanți care vorbesc despre „drumul spre casă” către credința ortodoxă (acesta fiind și titlul cărții). Ovidiu Druhora menționează inițiative din spațiul academic, prin care evanghelicii au introdus cursuri de patristică, iar ortodocșii au introdus cursuri obligatorii de teologie ecumenică în care evanghelicii nu mai sunt considerați „secte”.

Înainte de a trece mai departe, mi se pare foarte importantă comparația ecumenismului modern cu cel clasic, pentru că este posibil ca noi să cunoaștem doar ecumenismul modern și de aceea să ni se pară că nu este vrednic de promovat sau chiar că este ceva greșit. Ecumenismul modern a început cu Consiliul Mondial al Bisericilor, la Amsterdam, în 1948, atingând un apogeu la Geneva în 1966, dar fiind în prezent în declin. Este mai mult orientat după ideile iluministe, este birocratic în organizare și structură și analog ierarhiei instituționale. Este influențat de ideologiile lui Marx, Freud sau Nietzsche. Înțelege unitatea prin alianțe politice, este caracterizat de ambiții revoluționare, preocupat de schimbări sociale rapide și deci predispus la o mulțime de compromisuri.

Spre deosebire de acesta, ecumenismul clasic a început cu primul consiliu al Bisericii din Ierusalim, în anul 50, și a continuat cu conciliile ecumenice din anii 325-787. Are discernământ față de eșecul modernismului, este capabil să recunoască influența tragică a ideologiilor celor menționați deja, Marx, Freud sau Nietszche. Respinge structurile birocratice și administrative. Este preocupat de transformări durabile, profunde; înțelege unitatea numai pe criteriile adevărului îmbrățișat istoric în creștinism, orientat după consensul celor șapte concilii ecumenice și înțelege unitatea care există deja exprimată în Sfânta Treime și adusă Bisericii prin Hristos Domnul.

A treia parte a lucrării Pledoarie pentru dialog. Protestantism și ortodoxie de Ovidiu Dorin Druhora cuprinde studiul și analiza celor doi parteneri de dialog, atât din perspectiva spiritualității răsăritene, cât și a celei apusene, însă fără a situa cele două tradiții într-un contrast sau antiteză imposibil de depășit. Este o analiză deosebit de echilibrată a teologiei ortodoxe și protestante, a curentelor din cadrul acestora de-a lungul timpului, a plusurilor și a minusurilor fiecărei tradiții și a imperativelor pentru fiecare, în vederea realizării comuniunii.

Partea a patra a lucrării oferă perspectiva întoarcerii la Ființa unică a Bisericii. Teologia dialogului în contextul Ființei unice a Bisericii operează pe axa Scriptură – Tradiție – Biserică, cu trimitere, mai ales la modelul creștinismului primului mileniu. Este necesar să repetăm că prin Tradiție se înțelege totalitatea învățăturilor păstrate și transmise din scrierile sfinților Părinți ai Bisericii și prin sinoadele ecumenice. Vă puteți da seama că a avut o semnificație deosebită pentru mine să regăsesc faptul că autorul pledează pentru aceleași lucruri pe care le-am găsit și eu adevărate, printre care și importanța studiului patristicii.

Abia în ultimi ani, mișcarea evanghelică a început să arate un interes tot mai mare față de textele Părinților din primul mileniu. Clement Alexandrinul, Origen, Atanasie, Augustin, Tertulian sau Ciprian, Părinții Capadocieni, nu sunt „proprietatea” creștinilor din nordul Africii, după cum nici turcii nu au niciun privilegiu asupra lui Policarp sau Grigorie de Nyssa și nici sirienii nu îl moștenesc în vreun fel pe Sfântul Efrem Sirul. Toți acești mari oameni ai lui Dumnezeu, aceste personalități din primul mileniu al creștinismului, aparțin tuturor creștinilor și sunt la fel de actuali și astăzi. Ceea ce au în comun Părinții Bisericii (din Răsărit sau din Apus) este modul de interpretare și de aplicare pe care Părinții i-o dau exegezei Biblice și care, de fapt, constituie ceea ce este numit „tradiția vie a Bisericii”, arată Ovidiu Druhora.

Evanghelicii au început să înțeleagă că pretenția lor de întoarcere la principiul Sola Scriptura este relevantă numai dacă interpretarea Scripturii este solid ancorată în istoria exegezei biblice a primului mileniu creștin și cultivată în solul fertil al tradiției vii (adică în etosul apostolic) a Bisericii. De-a lungul istoriei creștine, Duhul Sfânt a lucrat cu Scriptura și a influențat exegeza patristică aplicată la Sfintele Scripturi. Acest exercițiu nu s-a putut face în vid. Sfânta Scriptură este apropriată de Biserică prin intermediul Tradiției. În cuvintele lui Dănuț Mănăstireanu, „Revelația și Tradiția au nevoie de Biserică în textura căreia se vor țese firele tainice ale dumnezeieștii Scripturi. În același timp, la rândul ei, și Biserica are nevoie de Scriptură, de revelație, care prin Duhul Sfânt o va ține mereu trează, astfel că trupul ei va crește și se va maturiza în cunoașterea lui Hristos. Biserica – Scriptura – Tradiția sunt unite indisolubil împreună; ele nu pot exista una fără celelalte.”

Evanghelicii au trăit cu prezumția, neargumentată, că Părinții Bisericii au fost mai puțin interesați de păstrarea purității credinței în spiritul Evangheliei Domnului Hristos. Studiind cu seriozitate textele patristice, evanghelicii se vor convinge că sfinții Părinți au păstrat cu fidelitate credința vie întemeiată pe Sfânta Scriptură, transmisă prin Duhul Sfânt și aplicată organic în tradiția vie a Bisericii Celei Una, Sfinte, Apostolești și Sobornicești, scrie Ovidiu Druhora. Asta îmi amintește de practica pe care am observat-o în copilărie în manualele de religie, de a cita mai degrabă ce spunea Sf. Ioan Gură de Aur pe o anumită temă, decât Biblia în sine. Asta cred că a alimentat pentru mine credința că ortodocșii nu prea se bazează pe Biblie, ci pe ce spune Tradiția și diverși sfinți, dintre care Ioan Gură de Aur părea să fie cel mai important, înțelegând prin tradiție ceva adăugat Bibliei.

Revenind la cartea de față, Pledoarie pentru dialog, în partea finală a capitolului cinci este prezentat un studiu de caz din România, intitulat „ecumenism în spatele gratiilor”, care evocă suferința creștinilor din perioada dictaturii comuniste. După cum am observat și noi în emisiunile dedicate mărturiilor credincioșilor care au suferit în perioada comunistă, nu era loc pentru garduri confesionale în închisoare. Am aflat despre Nicolae Steinhardt, intelectual ateu, evreu, devenit creștin și monah ortodox, despre Richard Wurmbrand, pastor luteran tot de origine evreiască, Silvia Tărniceriu, o învățătoare de școală duminicală din biserica baptistă, Nicolae Moldoveanu și Traian Dorz, unul compozitor și celălalt poet al Oastei Domnului.

Iată ce putem descoperi în acest impresionant volum Pledoarie pentru Dialog. Protestantism și Ortodoxie de Ovidiu Dorin Druhora: baza biblică a dialogului și unității Bisericii, principiile dialogului interconfesional, istoria ecumenismului, o descriere nepărtinitoare a principalelor caracteristici ale ortodoxiei și protestantismului, precum și exemple concrete de dialog, inițiative în acest sens și motive de speranță că acesta este posibil, fără compromisuri, însă în unitate și dragoste.

Dumnezeu ne surâde, ni se împărtășește și ni se comunică. Dumnezeu este iubire, spune sfântul apostol Ioan. Dumnezeu este comuniune în El Însuși, e comuniune cu omul și prin acesta din urmă, cu întreaga creație. Dumnezeu S-a revelat ca tripersonal: Tatăl obârșie, Fiul manifestare, Duhul Sfânt suflu și comunicare. Biserica nu este înainte de toate o instituție administrativă, ci este o comuniune în Duhul Sfânt care radiază în Hristos. Sperăm că această motivație, precum și tot ceea ce veți găsi în volumul Pledoarie pentru Dialog. Protestantism și Ortodoxie de Ovidiu Dorin Druhora să vă inspire să experimentați miracolul întâlnirii cu celălalt, în Hristos.


Puteți asculta episodul integral aici. Bonus: la începutul episodului, avem și noi un dialog în care ne prezentăm experiența noastră în cadrul diferitelor confesiuni, precum și alte cărți legate de subiectul dialogului interconfesional.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: