Despre Origen se pot scrie (și s-au scris) volume întregi, care să-l laude pentru geniul său sau, dimpotrivă, să-l acuze pentru devierile sale. El ne stă drept avertisment față de de zelul care nu are o temelie teologică solidă, față de tendința speculativă de interpretare a textelor scripturistice dusă prea departe, dar și față de pericolul răstălmăcirii textului scos din context – așa cum s-a întâmplat chiar cu pasaje din operele lui Origen.
Data nașterii lui Origen pare a fi anul 185. În anul 202, după cum reiese din afirmația lui Eusebiu de Cezareea, în al patrulea an de domnie a împăratului Septimius Severus, tatăl său, Leonida, a fost martirizat în timpul unei crunte persecuții. Tot Eusebiu scrie despre educația lui Origen: „Din fragedă pruncie (…) tatăl său i-a cerut să se adâncească în învățăturile sfinte, învățând pe dinafară câte un pasaj, recitându-l. Copilului nu numai că-i plăcea acest lucru, ci cu o râvnă neîntrecută căuta să afle și înțelesurile mai adânci ale cuvintelor, încât adeseori punea în încurcătură pe tatăl său. Pe de o parte părintele îl certa că nu se mulțumește cu cât spun cuvintele Scripturii, dar pe de altă parte se bucura nespus în sufletul său, mulțumind lui Dumnezeu că i-a dat un astfel de fiu.”
Încă de tânăr, Origen a frecventat cursurile școlii catehetice din Alexandria conduse de Panten și Clement. Atât era de înflăcărat după învățătura creștină, încât și-ar fi dorit să fie și el martirizat, însă a fost oprit de mama sa. Pentru a întreține familia rămasă în urma lui Leonida, Origen a început să predea lecții de gramatică și să instruiască catehumeni (persoane care doreau să devină membri ai bisericii). Mai târziu, a întemeiat o adevărată școală de teologie în Palestina, atrăgând mulți învățăcei și întemeind o impozantă bibliotecă. Viitorul său ucenic, Grigorie Taumaturgul, afirma că școala lui Origen cuprindea în esență pregătirea enciclopedică a „celor de afară”: „nimic nu ne era interzis, fie învățătura barbară, fie grecească, fie din cea morală sau mistică, toate cu un singur scop: să slujească la înnobilarea sufletului.” Origen însuși spunea: „Dacă aflăm la păgâni ceva adevărat, să nu ne grăbim să-i trecem cu vederea ori să-i disprețuim.”
Tot Eusebiu scrie: „numele său devine și mai celebru din cauza afecțiunii și a râvnei ce o arăta față de toți, dar mai ales față de martirii cunoscuți și necunoscuți, pe care-i cerceta nu numai în temnițe, ci-i asista la procese, dar mai ales când erau duși spre moarte”. Datorită filosofiei sale înalte și a exemplului său de ascetism, mulți alții treceau în rândul ucenicilor Bisericii.
A fost prins și torturat în timpul persecuției lui Decius (250-253). Deși nu a murit în temniță, la scurt timp după eliberare i s-a împlinit, într-un fel, dorința din tinerețe de a fi martirizat, fiind răpus de urmările maltratărilor suferite în timpul persecuției.
Personalitatea și mai ales activitatea uriașă desfășurată de Origen au impresionat atât de mult nu numai pe contemporanii de toate credințele și din toate straturile sociale care veneau să-i audieze cursurile sau îl chemau în cele mai îndepărtate colțuri ale imperiului ca să lămurească probleme de spiritualitate sau de doctrină religioasă, ci generații întregi de părinți, de scriitori bisericești, de călugări și de simpli credincioși au rămas vrăjiți de căldura și originalitatea scrisului său, încât chiar și atunci când parte din tezele sale au ajuns să fie criticate, răstălmăcite și până la urmă condamnate în sinoade ecumenice, influența sa la adâncirea și dezvoltarea multilaterală a culturii teologice a rămas hotărâtoare.
Este considerat întemeietorul studiului științific al Sfintei Scripturi, explicând-o atât pe înțelesul „celor mulți”, cât și prin comentarii savante care au adus imense servicii cunoașterii Bibliei. Acestea au influențat atât scrierile exegetice ale lui Ioan Hrisostom, cât și literatura duhovnicească a lui Grigorie Teologul, Grigorie al Nyssei, Maxim Mărturisitorul. Chiar și cei care l-au cenzurat și anatemizat au continuat să se folosească de operele și teoriile lui, însă fără a-i mai acorda recunoaștere.
Origen analiza Scripturile pe trei nivele: cel literal, cel moral și cel alegoric (preferându-l pe cel alegoric). După cum spunea el, „așa cum omul este trup, suflet și duh, tot așa este și Scriptura”. Generații de Părinți ai Bisericii au preluat acest model, acceptând că un anumit text al Scripturii prezintă straturi multiple de sens.
Origen a emis atât de multe opinii diferite, încât nu a putut prevedea că nu avea să fie o idee bună în condițiile unei receptări mai largi a scrierilor sale. Dintre erorile sale se numără: subordinaționismul, o abordare ierarhică a Sfintei Treimi (doctrina despre Trinitate nu era încă definitivată la acea dată; Origen a fost corectat mai apoi de Atanasie și de Părinții capadocieni care au avut o contribuție decisivă la definirea înțelegerii Trinității); speculațiile despre existența preîntrupată a sufletelor și căderea lor în acest cosmos material drept ispășire pentru greșeli (o consecință a acestei idei fiind și considerarea materiei ca ceva rău – similar gnosticismului); ideea că toate spiritele, chiar și demonii, ar putea fi salvați.
Unii dintre primii biografi ai lui Origen menționează mii de lucrări scrise de el, însă oricât de mult ar fi fost distrus din opera lui, ea se reflectă în scrierile sfinților de mai târziu.
Cele mai importante scrieri:
– Hexapla, la care a lucrat timp de douăzeci de ani, o analiză masivă a Vechiului Testament, un răspuns la criticile iudeilor și gnosticilor împotriva creștinismului. În cea mai mare parte, Hexapla consta din textul Vechiului Testament in diferite versiuni ebraice și grecești, dispus pe 6 coloane paralele.
În limba română putem găsi Omilii și adnotări la Geneză, Exod și Levitic.
– Despre principii – primul tratat de teologie sistematică scris vreodată, în care a creat o filosofie creștină, îmbinând tehnicile grecești și comentariile biblice.
– Despre rugăciune, încurajare în vreme de martiraj
(…) câtă măreție a pus Dumnezeu în om întrucât îl situează alături de soare, de lună și de alte lucruri minunate… Însă dacă te gândești că măreția omului constă mai ales în chipul și asemănarea lui cu Dumnezeu, lucru pe care nu l-a spus nici despre pământ, nici despre soare sau despre lună, atunci într-adevăr vrednicia lui este mai presus de orice asemănare. Dar dincolo de toate acestea, vrednicia lui crește prin faptul că numai el este sortit să facă parte din împărăția cerurilor.
Să veghezi încât cuvintele Scripturii să nu fie citite numai pentru tine, ci pentru cei mai mulți, ca să-și deschidă urechile și ca cei chemați să devină credincioși, iar cei credincioși să devină tot mai desăvârșiți.
Ținta către care tânjim este ca, pe cât posibil, să fim făcuți părtași ai firii dumnezeiești (2 Petru 1:4) imitându-L pe El, după cum este scris: Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6)
Din sufletul credincioșilor rugăciunea țâșnește ca o săgeată cu ajutorul științei, al cugetului și al credinței. Ea rănește până la istovire și la nimicire duhurile potrivnice lui Dumnezeu care ar vrea să ne arunce în mrejele păcatului.
Cine are să vină la rugăciune, dacă se reculege puțin și se pregătește, atunci va fi mai cu grijă și mai concentrat pe toată durata rugăciunii. Dacă am alungat orice ispitire și orice tulburare a gândurilor, dacă ne-am adus aminte după cât e posibil de măreția momentului care se apropie, dacă suntem conștienți că e lipsit de pietate să ne apropiem de Dumnezeu cu lene, cu nepăsare sau dispreț, și dacă am îndepărtat toate preocupările străine, ei bine, numai așa să venim la rugăciune, întinzând sufletul înaintea mâinilor și ridicând spre dumnezeu cugetul și, înainte de a ne ridica de jos, să înălțăm inima, așezând-o în fața Stăpânului a toate, fără să mai păstrăm nici o amintire a celor care ne-au nedreptățit, așa cum vrem ca nici Dumnezeu să nu-Și amintească de câte am păcătuit împotriva Lui și a altora sau de câte suntem conștienți că am făcut împotriva bunului simț.
Sub cuvânt că fac operă de știință, ereticii se ridică împotriva Bisericii și a lui Dumnezeu, născocesc nenumărate cărți declarând că numai ei explică drept poruncile evanghelice și apostolice; dacă tăcem și nu le deschidem ochii arătându-le care sunt de fapt învățăturile cele mântuitoare și adevărate, ei se vor face stăpâni pe sufletele celor flămânzi după hrana cea mântuitoare (…) Iată de ce cred că trebuie ca cel care poate lua apărarea învățăturii bisericești fără să-i aducă vreo schimbare și care poate să biruie pe cei care se laudă cu știința lor mincinoasă, aceia să se ridice și să stea tari în fața ereticilor și a minciunilor lor, punându-le în față frumusețea învățăturii evanghelice, desăvârșirea armonioasă a acestei învățături dumnezeiești, care se desprind atât din Vechiul, cât și din Noul Testament.”
CARTEA E O VIAȚĂ 
Sunt resurse pentru Origen în PDF.