Ciprian a fost primul mare Părinte vestic al Bisericii. Orașul său, Cartagina, era cel mai mare oraș din partea apuseană a Imperiului Roman, cu excepția Romei însăși. Ciprian a avut multe de învățat de la predecesorul său, Tertulian, care a ajuns, din păcate, controversat, datorită asocierii sale cu schismaticii montaniști, mai târziu devenind el însuși fondatorul unei alte mișcări schismatice, ai cărei adepți se numeau tertulianiști. Viața lui Ciprian, însă, a rămas nepătată de asemenea erori. S-a dovedit a fi un lider înțelept și moderat al unei biserici aprig persecutate.
Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut în jurul anului 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A avut mai întâi o carieră de retor în Cartagina. A profesat retorica mulți ani înainte de a se converti la creștinism la o vârstă matură. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului.
Un detaliu foarte interesant pentru situația noastră actuală – Pe lângă teroarea persecuției, Imperiul s-a confruntat și cu o epidemie de ciumă care a durat aproape un deceniu. În timpul epidemiei, Ciprian a dat dovadă de o forță de caracter așa cum numai un creștin profund trăitor al credinței și un păstor dăruit slujirii Bisericii lui Hristos o poate avea. Prin cuvinte de mângâiere și de încurajare, dar și prin fapte de ajutorare a celor suferinzi, el a arătat lumii romane puterea înnoitoare și vindecătoare a creștinismului. Într-un tratat tradus în limba română cu titlul „Despre condiția muritoare a omului”, împreună cu celebrul tratat „Despre unitatea Bisericii universale”, Sfântul Ciprian scrie despre suferințele pricinuite de boala molipsitoare, însă insistă mai ales asupra atitudinii creștine în timp de încercări, de boală, de epidemie. „În plus, preaiubiților frați, ce este această moarte, cât de însemnată este, cât de importantă, cât de necesară este această boală și molimă, care pare înspăimântătoare și funestă, să le cerceteze simțul de dreptate al fiecăruia și cugetele neamului omenesc, pentru a vedea dacă cei sănătoși îi îngrijesc pe cei bolnavi, dacă rudeniile îi iubesc cu evlavie pe cei apropiați, dacă stăpânii au milă pentru slujitorii lor bolnavi, dacă avarii își înstrăinează dorința veșnic mistuitoare a lăcomiei lor nemărginite chiar prin teama lor de moarte, dacă cei trufași își pleacă capul, dacă cei ticăloși își domolesc nerușinarea, dacă bogații, murindu-le cineva drag, dăruiesc ceva și măcar în acest chip fac daruri pentru că sunt sortiți a muri fără moștenitori!”
Și iată încă un citat din scrierile sale, care pare să fie adresat vremurilor noastre, deși este scris acum 1800 de ani – dovadă a relevanței scrierilor Părinților Bisericii pentru noi, astăzi, și pentru orice vremuri: „În zilele noastre, în ochii celor vinovați este o ofensă însuși faptul de a fi fără vină; cineva stârnește indignare printre cei nelegiuiți prin simplul fapt că nu se asociază cu ei.” Legile au fost adaptate nelegiuirilor. Atâta vreme cât un păcat este comis în văzul lumii, autoritățile îl scuză. Ce decență sau dreptate poți aștepta de la cei ce ar trebui să împartă dreptatea, dacă printre ei găsești doar oameni care ar trebui ei înșiși condamnați? Niciunul dintre aceștia nu-l va condamna pe cel găsit vinovat.”
Ciprian este binecunoscut pentru afirmația sa – deloc atractivă pentru individualismul zilelor noastre – „Nimeni nu Îl poate avea pe Dumnezeu drept Tată dacă nu are Biserica drept Mamă”. El este o mărturie a faptului că reverența față de Biserică poate fi strâns împletită cu cunoașterea lui Hristos, Domnul Bisericii.
Frumosul lui exemplu de viețuire a fost încununat de o moarte de martir. Când și-a primit sentința, Ciprian a rostit, simplu, „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu.”
Ce poate fi mai înșelător și viclean decât mișcările vrăjmașului după ce a fost demascat și învins de Întruparea lui Hristos? Popoarele au primit lumina, iar farul mântuirii a luminat scăparea omenilor, așa încât cei surzi au început să audă chemarea harului Sfântului Duh, cei orbi au început să-și deschidă ochii către Domnul, cei bolnavi să-și recapete sănătatea întru veșnicie, cei șchiopi să se grăbească la Biserică și cei cu mintea slabă să-și înalțe glasurile în rugăciune. Văzându-și idolii abandonați și templele golite de numărul tot mai mare al credincioșilor, vrăjmașul a conceput o nouă înșelăciune, folosind însuși numele de creștin pentru a-i induce în eroare pe cei cu nebăgare de seamă. El a inventat erezii și schisme, pentru a submina credința, a corupe adevărul și a destrăma unitatea noastră.
Cel ce nu se ține tare de unitatea Bisericii, poate să-și imagineze că se ține tare, încă, de credință? Dacă rezistă și se împotrivește Bisericii, poate el să fie încredințat că este parte a Bisericii, când binecuvântatul Apostol Pavel ne dă tocmai această învățătură și arată taina unității când spune că „există un singur Trup și un singur Duh…. după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” (Efeseni 4:4)
Așa cum diavolul nu este Hristos, deși îi păcălește pe oameni cu acest nume, tot așa nici cel care nu se ține strând de Evanghelia lui Hristos și adevărata credință, nu poate fi considerat creștin.