Experimentăm o fărâmă de veșnicie când permitem minții noastre să răspundă în totalitate simțurilor noastre, să extragă ceva din realitatea eternității pe care Dumnezeu ne-o dezvăluie prin creativitate. Asta voia să spună și poetul din secolul XVIII, William Blake, când scria: „Să vezi o lume într-un grăunte de nisip,/ Și cerul într-o floare sălbatică,/ Să ții infinitul în palma mâinii tale,/ Și eternitatea într-o oră.” Pentru a „vedea o lume într-un grăunte de nisip”, trebuie să ne oprim ca să fim atenți la detaliile vieții, să ne lăsăm ochii să cutreiere prin crăpăturile pământului de dedesubt, să observe umbrele, dar și lumina, poate să vadă chiar și modul în care lumina se refractă în rămășițele fragmentate ale nisipurilor. Iar astfel de abilități de observare trebuie cultivate ca pe o formă de disciplină, chiar și în ritmul tumultos al vieților noastre.
În lumina refractată, nicio zonă nu este delimitată ca fiind întunecată sau neagră; în schimb, suprafața dansează în valurile de lumină în mod egal. Culorile refractate nu se războiesc unele cu altele; el apar și dispar din arena noastră senzorială, ca o auroră care se întinde până departe la orizont.
Refracții este o serie de citate din cartea Refractions de Makoto Fujimura, o invitație la călătorie în lumea credinței, artei și culturii.
CARTEA E O VIAȚĂ 