Un strop de viaţă #86


Voinţa omului este liberă, pentru că Dumnezeu este suveran. Un Dumnezeu care nu ar fi suveran nu ar putea acorda libertate morală creaturilor Sale. I-ar fi teamă să o facă. Noi toţi trebuie să alegem dacă vom asculta de Evanghelie sau dacă îi vom întoarce spatele cu necredinţă şi-i vom respinge autoritatea. Alegerea este a noastră, dar consecinţele ei au fost deja stabilite prin voia suverană a lui Dumnezeu şi, în cazul acesta, nu există drept de apel.

A.W. Tozer, Cunoaşterea Celui Preasfânt

„Cunoaşterea Celui Preasfânt“ de A.W. Tozer


Cunoaşterea Celui PreasfântCum crezi că este Dumnezeu? Este Dumnezeul pe care Îl cunoşti tu creat după chipul şi asemănarea ta sau este ceva mai mult? Ce putem cunoaşte despre Dumnezeu? Autorul Aiden Wilson Tozer ne răspunde la aceste întrebări şi la alte câteva în cartea sa intitulată Cunoaşterea Celui Preasfânt.

Mesajul acestei cărţi nu-şi trage rădăcinile din timpurile noastre, dar este adecvat lor şi cerut de o situaţie care există în Biserică de mai mulţi ani şi care se înrăutăţeşte constant. Mă refer la pierderea conceputului de maiestate din gândirea religioasă generală. Biserica a abandonat concepţia înaltă despre Dumnezeu pe care o avea cândva şi a înlocuit-o cu una atât de ieftină şi de lipsită de demnitate, încât aceasta a ajuns cu totul nevrednică de oamenii inteligenţi care vor să se închine cu adevărat, spune Tozer. Continuă lectura „„Cunoaşterea Celui Preasfânt“ de A.W. Tozer”

Un strop de viaţă #81


Nu-L vom cunoaşte pe Hristos în deplinătatea maiestăţii Sale până nu-L vom cunoaşte ca fiind triumfător printre naţiunile lumii. Nimic nu lărgeşte atât de mult viziunea noastră despre harul triumfător al lui Dumnezeu ca orizontul lucrării Sale de mântuire în cursul istoriei.

John Piper, Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #43


În această lume îmbibată în păcat, suferinţa este planul lui Dumnezeu. Ea portretizează oroarea păcatului pentru ca oamenii să poată vedea aceasta. Pentru cei ce nu cred în Hristos, suferinţa pedepseşte vinovăţia păcatului. Însă pentru cei ce-şi iau crucea şi-L urmează pe Isus, ea zdrobeşte puterea păcatului.

John Piper, Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #37


Dumnezeu nu ne cere să înţelegem motivul fiecărei schimbări de direcţie în viaţă sau să privim cu frustrare obstacolele aparente. Ci El vrea să acceptăm împrejurările pe care ni le îngăduie şi să răspundem cu ascultare şi cu încredere, chiar şi atunci când ele par neclare şi contradictorii. Evenimentele care nu s-au aflat în puterea mea, precum războiul şi uşile care mi-au fost închise în nas de birocraţie, au servit la călăuzirea mea, blocându-mi calea. Acestea, la rândul lor, m-au trimis înapoi la Duhul Sfânt, să cer ajutor în confruntarea cu un nou complex de împrejurări, care impuneau o evaluare nouă şi strategii noi.

Sunt, la urma urmei, doar o celulă din Trupul lui Hristos. Este rolul Capului să-i îndrume pe ceilalţi membri şi să coordoneze acţiunile întregii biserici. Ceea ce El cere de la mine este pur şi simplu loialitate, angajamentul de a urma mesajele Duhului Său, sub orice formă vin ele, într-o manieră care zideşte întregul Trup.

Dr. Paul Brand, în Creaţi după Chipul Său