Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

Filipeni 2:3-4

Argumentul lui Pavel de ce nu trebuie să privim prin Lentila Eului este că nici Isus nu a făcut-o – cu toate că El avea, de fapt, dreptul să o facă. Singura persoană din întregul univers care este îndreptățită să se centreze pe sine este Dumnezeu. Numai El, cu sfințenia Sa, desăvârșirea Lui fără pată și puterea Sa nemărginită merită toată lauda oamenilor.

Însă Isus nu a crezut de cuviință că privilegiile divinității Lui sunt un lucru de care trebuie să Se agațe cu orice preț. De ce? Fiindcă a văzut o nevoie uriașă în omenire, pe care numai El o putea împlini, dacă dădea la o parte privilegiile Lui divine și dacă Se smerea pentru o vreme la nivelul omenirii, cu scopul de a suferi și muri pentru păcatele noastre.

Tot ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi să facem pentru ceilalți, este ce a fost El mai întâi gata să facă pentru noi.

Tim Kimmel, Căsnicia plină de har