Omul etern, hanul zburător și ereticii lui Chesterton

Pe 29 mai 1874 se năștea Gilbert Keith Chesterton, scriitor, filozof, critic de artă și literar și apologet al creștinismului.
Pentru că mi-am propus, pentru anul acesta, să termin cărțile încă necitite din biblioteca mea, și pentru că două, sau chiar trei cărți de pe lista „de citit”, erau scrise de Chesterton, am decis ca luna aceasta să le parcurg pentru ca, iată, astăzi, 29 mai, să vă prezint câteva idei cu care am rămas de pe urma lecturilor.
Noi am mai prezentat cartea „Ortodoxia. O filosofie personală” de G.K. Chesterton în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, și puteți asculta episodul aici:

Însă luna aceasta am citit alte lucrări de-ale sale, „Ereticii”, „Omul etern” și „Hanul zburător”. Trebuie să recunosc că nu au fost niște lecturi ușoare, și mai ales după o zi de muncă, mi-a fost destul de greu să mă concentrez și să le „diger” sensul, însă odată ce am pătruns în atmosfera inconfundabilă a cărților lui, nu le-am mai lăsat din mână. Însă poate cel mai însemnat motiv pentru care Chesterton este un scriitor important (și am considerat că este important să îl citesc) este influența pe care a avut-o asupra lui C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien. În special în „Omul etern”, am regăsit atât de multe argumente care au fost mai apoi rafinate, reinterpretate de C.S. Lewis, și redate mai pe înțeles în „Creștinism, pur și simplu”. Poate nici n-am fi avut „Creștinism, pur și simplu”, sau nu am fi avut-o așa cum o știm astăzi, dacă nu era mai întâi Chesterton.
Ca tânăr catolic, J.R.R. Tolkien a crescut într-o perioadă în care influența lui Chesterton era din ce în ce mai vizibilă. În eseul său „On Fairy Stories”, Tolkien spunea despre scrierile lui Chesterton că sunt mijloace foarte puternice prin care putem vedea lucrurile așa cum sunt și așa cum ar trebui să le vedem, pentru a recăpăta o viziune sănătoasă și clară asupra realității.
Iar C.S. Lewis povestește mult, mult mai pe larg experiența sa cu scrierile lui Chesterton în „Surprins de Bucurie”, povestea convertirii sale. Iată prima experiență pe care o descrie, fiind la pat, într-un spital de campanie, în timpul Primului Război Mondial. „Am citit pentru prima dată un volum de eseuri scrise de Chesterton. Nu auzisem de el înainte și nu aveam idee unde să îl situez; de altfel, mi-e greu să înțeleg de ce m-a cucerit atât de repede. Ar fi fost de așteptat ca, pe fondul pesimismului, ateismului și urii mele față de sentimente, să-l consider unul dintre autorii cei mai dezagreabili. Se pare că Providența sau vreo altă cauză „secundară”, de sorginte obscură, trece peste gusturile noastre anterioare când decide să pună în legătură două minți. Simpatia față de un autor poate fi tot atât de involuntară și improbabilă ca îndrăgostirea. (…) Genul lui de umor îmi plăcea cel mai mult – nu erau „glume” presărate pe pagină ca stafidele în prăjitură și cu atât mai puțin (ceea ce ar fi fost insuportabil) un ton general ușuratic și glumeț, ci un umor care nu poate fi nicidecum separat de argument, fiind (cum ar spune Aristotel) „floarea” dialecticii înseși. (…) Citindu-l pe Chesterton, ca și pe MacDonald, nu știam la ce mă expun. Un tânăr care dorește să rămână un ateu înveterat se cuvine să-și selecteze cu mare grijă lecturile.”
Mai târziu, devine clar că scrierile lui Chesterton au reprezentat una dintre modalitățile prin care Dumnezeu a lucrat pentru a îl aduce pe Lewis la credința creștină. „Apoi am citit Everlasting Man (Omul etern) de Chesterton și, pentru prima oară, am văzut întreaga schiță creștină a istoriei prezentată într-o formă care mi s-a părut logică. (…) Vă amintiți că deja îl consideram pe Chesterton cel mai cu judecată om în viață, „făcând abstracție de creștinismul său”. Acum sunt convins că eram de părere (fără a o spune, căci cuvintele ar fi dat în vileag nonsensul) că și creștinismul său era foarte cu judecată.”

Omul etern este o incursiune prin istoria gândirii umane, argumentând de ce este creștinismul valid în ciuda curentelor care preamăresc materialismul sau păgânismul, în ciuda atacurilor ateismului, agnosticismului sau superstiției. Folosind de multe ori tehnica reducerii la absurd, Chesterton demonstrează că paradoxurile creștinismului, paradoxurile Întrupării, vieții, morții și învierii lui Hristos precum și ale constituirii Bisericii au răsturnat istoria și au schimbat fața lumii. Astăzi, chiar dacă negăm acest fapt, nu ne mai putem imagina societatea fără creștinism și ce a adus el.

Creștinismul face apel la o realitate solidă exterioară lui, la ceva care este, în acest sens, extern și totodată etern. Creștinismul proclamă existența reală a lucrurilor sau, cu alte cuvinte, faptul că lucrurile se definesc într-adevăr ca atare. Astfel, creștinismul este totuna cu bunul-simț. Iar întreaga istorie a religiei demonstrează că bunul-simț piere acolo unde nu este menținut de creștinism.

A doua carte pe care am citit-o luna aceasta a fost Hanul zburător.  Aceasta este o poveste satirică publicată de Chesterton în 1914, despre o societate în care, încetul cu încetul, cu pași mărunți dar siguri, se fac schimbări imperceptibile, dar care duc în final la transformarea societății în totalitate și în care majoritatea, resemnată și lașă sau ignorantă, este condusă de o minoritate, o elită care crede că știe ce este mai bine pentru popor, iar personajele principale trebuie să se supună unor legi absurde. Problemele surprinse în această poveste sunt foarte actuale și poate chiar mai arzătoare acum. Nu degeaba, Chesterton este numit „prințul paradoxului”. Fie că jonglează cu idei, fie că se joacă cu personaje fictive, paradoxul este prezent aproape permanent în operele sale, inclusiv în situațiile descrise în Hanul zburător.

Și nu în ultimul rând, a treia carte pe care am citit-o a fost Ereticii, un volum de eseuri publicat în 1905. Am avut prilejul de a o descărca gratuit de pe Biblioteca virtuală a editurii Humanitas. După cum veți vedea din cuprins, cartea este, parțial, o critică, ca de la scriitor la scriitor, adusă unor autori proeminenți din acea perioadă precum H.G. Wells, George Bernard Shaw sau Rudyard Kipling. Însă pornind de la aceștia și de la unele idei pe care ei le propagau, Chesterton critică de fapt societatea în care domnește vagul, nedefinitul, nehotărârea, relativismul, plictiseala, care se eschivează de la a afla și stabili ce este fundamental, bine și moral. O societate a cărui motto este „eficiența și progresul”, în loc să fie clădită pe valori și principii. Progresul nu este un concept rău și neîntemeiat, însă este limpede că este neîntemeiat pentru societatea noastră nehotărâtă. Chesterton militează pentru o întoarcere la esență, la virtuțile morale, la o gândire sănătoasă și așezată, la rădăcini. Și în special la virtutea creștină a smereniei.

„Cel care săvârșește fapte mărețe este omul smerit. Omul smerit face fapte pline de curaj. Omului smerit îi este făgăduit să vadă priveliștile uimitoare, din trei motive clare: întâi, deoarece își încordează privirea mai mult decât oricine altcineva pentru a le vedea; pe urmă, deoarece este mai copleșit și mai înnobilat de ele atunci când acestea apar; în al treilea rând, deoarece le consemnează mai temeinic, mai onest și mai autentic decât sinele său de zi cu zi, îngâmfat și banal. Aventurile li se întâmplă celor care le văd drept neașteptate – adică romantice. Aventurile le aparțin sfioșilor, iar, în acest sens, aventurile le aparțin celor care nu iubesc aventura.”
Pentru Chesterton, tot smerenia este și antidotul împotriva plictiselii și blazării: „Pentru cel smerit, și doar pentru acela, soarele este chiar soare; pentru cel smerit, și doar pentru acela, marea este chiar mare. Când acesta se uită la fețele celor de pe stradă, îsi dă seama nu doar că sunt în viață, ci își dă seama, cu o vie desfătare, că nu sunt morți.” (…)„ Numai cine e serios poate fi cu adevărat amuzant. „Vinul“, spune Scriptura, „veselește inima omului“, însă doar a omului care are inimă. Buna dispoziție este accesibilă doar omului spiritual.”
„Adevărul este că tradiția creștinismului (care rămâne singura morală coerentă a Europei) se sprijină pe două, trei paradoxuri ori taine care pot fi pe atât de contestate rațional, pe cât sunt de justificate în viața de zi cu zi. Una dintre ele, de pildă, este paradoxul speranței sau al credinței: cu cât situația este mai deznădăjduită, cu atât omul trebuie să spere mai mult. Un alt paradox este cel al dragostei sau al cavalerismului, potrivit căruia un lucru trebuie cu atât mai mult respectat cu cât este mai slab și ne cere cu atât mai mult să-l apărăm cu cât este mai lipsit de apărare. Așadar, una dintre aceste taine practice și eficiente ale
tradiției creștine, este concepția despre păcatul mândriei. Mândria este o slăbiciune de caracter; secătuiește râsul, uimirea, cavalerismul și vigoarea. Tradiția creștină înțelege aceasta (…)”

Chesterton a anticipat foarte lucid pericolele aduse de combinația dintre secularism, individualism, globalizare, multiculturalism și alte direcții în care merge societatea noastră. Cititorii preocupați de ce se întâmplă în sfera socio-politică vor fi surprinși de cât de actuale sunt problemele aduse în discuție de Chesterton, și de faptul că acestea existau și pe vremea lui, și doar s-au agravat între timp. Chesterton consideră că, cu cât un lucru este mai frânt, mai uscat și mai prăfuit, cu atât el călătorește mai mult. Lucrurile roditoare sunt cele grele – pomii grei din nămolul mustind de viață. Omul modern fuge de acasă crezând că va găsi permanent ceva nou, ceva fascinant, ceva aventuros, dar de fapt fuge de el însuși și de singurul mod de a căpăta o profunzime a trăirii și a sufletului. Omul care stă în grădina lui și care prinde rădăcini într-o comunitate, este omul cu idei vaste. Și doar într-o comunitate, în care oamenii ajung să se cunoască și să se vadă așa cum sunt, se poate practica cu adevărat dragostea de aproapele – aproapele de care nu poți scăpa, dar pe care ești dator, cu toată seriozitatea, să îl iubești pentru simplul fapt că există.
Unul dintre capitolele mele preferate este intitulat „Crăciunul și esteții”, iar aici, Chesterton folosește Crăciunul ca un puternic argument împotriva asaltului contemporanilor săi asupra creștinismului. Chiar și cei care se declară împotriva creștinismului și cred într-o presupusă aversiune a acestuia față de ideea de bucurie, veselie, sărbătoresc Crăciunul. Și iată că, de atâtea secole, nu s-a schimbat nimic. Nu s-au adăugat motive noi de bucurie, zilele libere se dau tot în datele unor sărbători religioase, „nu se pun cizmulițe la geam de ziua lui Victor Hugo”. Nu poți separa sărbătoarea de religios. Iar sărbătoarea creștină a rămas în picioare, ca reper, în ciuda oricărui asalt. „Crăciunul ne amintește de acele vremuri când versurile erau recitate de cei mulți, și nu scrise de cei puțini.” Alții apelează la plăceri și desfătări, la „carpe diem”, pentru că sunt nefericiți. Însă Chesterton lasă impresia unul om plin de poftă de viață, echilibrat, care își permite plăceri și bucurii pentru că știe să nu lase nimic să pună stăpânire pe el, și este pur și simplu fericit. Iar fericirea și umorul lui l-au atras și pe C.S. Lewis, care se număra și el printre cei care considerau creștinismul ca având o aversiune față de bucurie. Iar echilibrul său reiese și gândirea sa cu privire la credință:
„Pe scurt, resping cele două primejdii opuse: bigotismul și fanatismul; bigotismul deoarece este mult prea vag, iar fanatismul deoarece este mult prea dens. Aș spune că leacul pentru cel bigot este credința, iar pentru idealist ideile. A cunoaște cele mai bune teorii ale existenței și a o alege pe cea mai potrivită (cu cea mai fermă convingere) mi se pare modul cel mai bun de a nu fi nici bigot, nici fanatic, ci, dimpotrivă, mai ferm decât un bigot și mult mai formidabil decât un fanatic, un om cu păreri clare.”

Iată un alt citat interesant despre virtuțile creștine: Dreptatea înseamnă să găsești un lucru care i se cuvine unui om și să i-l dai. Cumpătarea înseamnă să găsești limita exactă a unei plăceri și să o urmezi. Dragostea, pe de altă parte, înseamna să ierți ce este de neiertat sau nu mai e virtute defel. Nădejdea înseamnă să speri atunci când toate sunt fără speranță, sau nu mai e virtute defel. Credința înseamnă să crezi ceea ce e de necrezut, sau nu mai e virtute defel.

Și, pentru că suntem pe un blog despre cărți, vă las în încheiere cu un citat potrivit:

Oamenii se miră de ce romanul este cea mai răspândită formă de literatură; oamenii se miră de ce este citit mai mult decât alte cărți, cum ar fi cele de știință sau de metafizică. Motivul este unul simplu: romanul este pur și simplu mai autentic decât celelalte. (…) Dar viața este mereu un roman. Existența noastră poate înceta să mai fie un cântec. Existența noastră poate înceta să mai fie o frumoasă lamentație. Existența noastră poate să nu fie o dreptate limpede sau chiar o greșeală ușor de recunoscut. Dar existența noastră rămâne o poveste.

Chiar dacă, după cum spuneam, cărțile lui nu se citesc ușor, experiența mea cu scrierile lui Chesterton m-a îmbogățit, m-a făcut să văd anumite lucruri într-o altă lumină, să mă amuz și să mă delectez cu simțul lui fin al ironiei.

Iar dacă tot am pomenit de „urmașul” lui Chesterton, C. S. Lewis, îi puteți asculta argumentele mereu vii și actuale în favoarea creștinismului, pur și simplu, aici:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi Vezi toate articolele lui Irina Enache