Un strop de viaţă #27


Să nu cădem în ispita credinţei considerate ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti: Convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricând tămădui prin rugăciuni.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

„Putere proaspătă“ de Jim Cymbala


„Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”, scria Apostolul Pavel. Însă câţi dintre noi pot face aceleaşi afirmaţii ca Apostolul Pavel? Avem nevoie de ceva mai mult decât de o doctrină sănătoasă – avem nevoie de puterea lui Dumnezeu.

Ieri am sărbătorit Cincizecimea, adică tocmai coborârea acestei puteri pe pământ. De aceea, vă invit să descoperim împreună cartea Putere proaspătă de Jim Cymbala, o carte care vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu şi despre lucrurile uimitoare care se întâmplă atunci când bărbaţi şi femei obişnuiţi sunt călăuziţi şi umpluţi de Duhul lui Dumnezeu.

Continuă lectura „„Putere proaspătă“ de Jim Cymbala”

Un strop de viaţă #19


Ajută-mă, Doamne, să folosesc aceste zile în care văd într-un fel care să onoreze darul luminii. Şi cât timp văd, fă ca mâna mea călăuzitoare să fie grabnică la a-l ajuta pe cel ce bâjbâie din cauză că lumea lui e întunericul şi să împart cu alţii beneficiile darului vederii.

Fă, Doamne, să-mi acordez mintea ascultătoare pentru a auzi vocea umană care are nevoie de o ureche care s-o asculte.

Ajută-mă, Doamne, să-l ascult pe copilul Tău singur şi astfel să-mi exprim mulţumirea pentru că am urechi cu care să aud.

Dr. Paul Brand, în In the Likeness of God: The Dr. Paul Brand Tribute Edition of Fearfully and Wonderfully Made and In His Image

„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel


Creştinul ateuCartea pe care vă invit să o descoperiţi astăzi poartă un titlu provocator: Creştinul ateu. Nu credeaţi că există? Nici eu. A fi ateu înseamnă a nu crede în Dumnezeu sau în vreo divinitate, deci expresia „creştin ateu“ e un oximoron. Autorul cărţii, Craig Groeschel, explică prin subtitlul ei această sintagmă – Să crezi în Dumnezeu, dar să trăieşti ca şi cum El n-ar exista.

Craig Groeschel este un scriitor şi pastor american, fondator al LifeChurch.tv. Este autorul mai multor cărţi, printre care Going All the Way: Preparing for a Marriage That Goes the Distance (tradusă în limba română ca Până la capăt), Soul Detox: Clean Living in a Contaminated World (Dezintoxicarea sufletului: O viaţă curată într-o lume contaminată) şi Creştinul ateu (The Christian Atheist: Believing in God But Living As If He Doesn’t Exist).

Iată cum se prezintă autorul la începutul cărţii Creştinul ateu:

Bună, numele meu e Craig Groeschel şi sunt un creştin ateu. Am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, dar nu am trăit mereu ca şi cum El ar exista cu adevărat.

Continuă lectura „„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel”

Un strop de viaţă #10


Îngenunchem, doar pentru a descoperi că ne ridicăm mai înalţi, pentru că lauda nu micşorează, ci împlineşte fiinţa, statornicind locul nostru adevărat în univers şi, de asemenea, pe al lui Dumnezeu.

Philip Yancey, „Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?”