„6 ore într-o vineri” și „La calvar” de Max Lucado


Pentru că am intrat deja în perioada Postului Paștelui (Lent), vă invităm să descoperiți două cărți tematice de Max Lucado care ne ajută să medităm asupra jertfei Mântuitorului Isus Cristos din Vinerea Mare și a implicațiilor acesteia asupra vieții noastre.

Este vorba despre 6 ore într-o vineri – Implicațiile jertfei lui Isus asupra vieții tale și La calvar – 40 de meditații pentru Paște.

Sperăm ca, prin fragmentele pe care vi le vom împărtăși să vă oferim cadrul potrivit pentru a vă pregăti inimile pentru evenimentele Săptămânii Mari și că veți fi mișcați, din nou sau pentru prima oară, de dragostea arătată de Dumnezeu la calvar prin Mântuitorul Isus Cristos.

Chemarea lui Cristos a fost Crucea lui Cristos. El a părăsit atelierul de tâmplărie din Nazaret cu un singur scop – șase ore, într-o zi de vineri, pe dealul Golgotei.

Dacă chemarea lui Cristos nu a însemnat altceva decât crucea, atunci care este chemarea urmașilor Săi? N-ar trebui oare ca scopul nostru zilnic să fie ca al lui Cristos – acela de a ne apropia de cruce?

De ce? Pentru că, spune Max Lucado, crucea ne oferă câteva puncte de ancorare esențiale pentru viață. În navigație, acestea pot fi niște stânci masive înfipte adânc într-o fundație solidă. La nivel spiritual, ele nu sunt niște păreri ocazionale sau ipoteze negociabile, ci adevăruri de nezdruncinat care să mă țină pe linia de plutire. Cât de puternice sunt punctele tale de ancorare? Cât de stabilă este viața ta atunci când te confrunți cu o furtună?

Cartea 6 ore într-o zi de vineri discută despre trei puncte de ancorare. Trei stânci care țin piept celor mai înalte valuri. Trei borduri pietrificate de care poți să te ancorezi. Fiecare punct de ancorare a fost împlântat cu putere în temelii cu două mii de ani în urmă de către un tâmplar care pretindea că este Cristosul. Totul s-a petrecut în cursul unei singure zile. A unei singure zile de vineri. Și totul s-a întâmplat în timpul unui interval de șase ore, în acea zi de vineri.

Dumnezeu este pe o cruce. Creatorul universului este executat. Saliva și sângele Îi sunt lipite de obraji, iar buzele Îi sunt crăpate și umflate. Spinii Îi străpung pielea capului. Plămânii Îi urlă de durere. Are crampe cumplite la picioare. Nervii sunt pe cale să se rupă în timp ce durerea își îngână melodia sinistră. Totuși, moartea nu vine acum. Și nu are cine să-L salveze, căci El Se sacrifică pe Sine.

Nu sunt șase ore normale… nu este o zi obișnuită de vineri.

Cu mult mai dureroasă decât frângerea trupului Său este sfâșierea inimii Lui.

Proprii Lui conaționali au strigat să fie dat la moarte.

Propriul Lui ucenic I-a dat sărutul trădării.

Proprii Lui prieteni au fugit să se ascundă.

Și acum, propriul Lui Tată începe să-I întoarcă spatele, lăsându-L de unul singur.

Un martor nu are cum să nu se întrebe: Isuse, nu Te gândești deloc să Te salvezi? Ce Te ține acolo? Ce Te ține legat de cruce? Cuiele nu îi țin pe dumnezei țintuiți pe cruci. Ce Te face să rămâi acolo?

Șase ore. O singură zi de vineri. Permite-mi să-ți pun o întrebare. Ce faci cu ziua aceea din istorie? Ce faci cu revendicările ei? Dacă Cel de pe cruce era Dumnezeu, atunci dealul numit Căpățânii este un granit împânzit cu țăruși de care te poți ancora. Dumnezeu a fixat în pământ trei puncte de ancorare suficient de rezistente pentru a supraviețui oricărui uragan.

Punctul de ancorare #1 – Viața mea nu este în zadar. Cineva este în control și tu ai un scop în viață.

Punctul de ancorare #2 – Eșecurile mele nu sunt finale. Cel care are dreptul de a te condamna a creat calea prin care poți fi achitat.

Punctul de ancorare #3 – Moartea mea nu este sfârșitul. Mormântul care a fost sigilat a fost mormântul Cuiva care a fost doar în trecere pe acolo. Și, odată ce a ieșit, a luat piatra cu El și a transformat-o într-un punct de ancorare. A aruncat-o adânc în apele necunoscute ale morții. Leagă-te de piatra asta, iar taifunul mormântului devine o briză de primăvară în duminica Învierii.

Iată-le. Cele trei puncte de ancorare. Punctele de ancorare ale crucii.

Însă, până la Înviere, Domnul Isus îndură cele șase ore de agonie de pe cruce. Iar când se pare că toată lumea I-a întors spatele, un escroc se pune între Isus și acuzatori și Îi ia apărarea (tâlharul de pe cruce).

În momentul acesta, Isus face cea mai mare minune a crucii. Mai mare decât cutremurul. Mai mare decât sfâșierea perdelei din Templu. Mai mare decât întunericul. Mai mare decât sfinții înviați care apar pe străzi.

El face minunea iertării. Un criminal plin de păcate este primit de către Mântuitorul însângerat.

– Astăzi vei fi cu Mine în Rai. E o promisiune solemnă.

Uau. Cu doar câteva clipe mai înainte, tâlharul era un cerșetor agitat care încerca să se strecoare pe ușa castelului, întrebându-se dacă Regele îi putea da câteva firimituri de pâine. Și, deodată, se trezește că are la dispoziție toată cămara. Asta este definiția harului.

Șase ore într-o zi de vineri. Șase ore care ies în evidență în desfășurătorul istoriei precum muntele Everest într-un deșert. Șase ore care au fost descifrate, disecate și dezbătute de două mii de ani. Ce înseamnă aceste șase ore? Ele pretind să fie ușa în timp prin care veșnicia a pătruns în cavernele cele mai întunecate ale omului. Ele marchează momentele în care Navigatorul a coborât în apele cele mai adânci pentru a lăsa puncte de ancorare pentru urmașii Lui.

Ce înseamnă acea zi de vineri?

Pentru viața întinată de eșec, acea vineri înseamnă iertare.

Pentru inima deziluzionată de zădărnicie, acea vineri înseamnă scop.

Și pentru sufletul care se uită de partea asta a tunelului morții, acea zi de vineri înseamnă eliberare. Șase ore. O zi de vineri. Ce faci tu cu cele șase ore din acea zi de vineri?

Vino împreună cu mine să-L urmăm pe Isus pe acest drum final. Să privim cum Și-a petrecut ultimele zile ale acestei Săptămâni. Să simțim intensitatea trăirilor Sale, să descoperim puterea Lui și să ascultăm promisiunea Lui: că moartea nu mai are putere. Vino să mergem pe urmele pașilor lui Isus și poate că așa vom învăța cum să umblăm pe propria noastră cale, ne invită Max Lucado în cartea La calvar – 40 de meditații pentru Paște.

Poate ai văzut portretul clasic al lui Cristos în Grădină. Îngenuncheat lângă o piatră mare. Cu veșmântul alb ca zăpada. Cu mâinile împreunate frumos în rugăciune. Cu o privire senină pe față. Cu aureolă deasupra capului.

Cel care a pictat acest tablou nu a folosit Evanghelia după Marcu drept model. Iată ce a scris Marcu despre noaptea aceea dureroasă: „a început să Se înspăimânte și să Se mâhnească foarte tare.” „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte.” „A mers puțin mai înainte și S-a aruncat la pământ” (14:32:42).

Marcu a folosit vopsea neagră pentru a zugrăvi această scenă. Vedem un Isus în agonie, încordare și zbucium. Vedem un „om al durerii”. Vedem un Om care Se luptă cu teama și cu angajamentele Sale și tânjește după alinare.

Îl vedem pe Isus în ceața unei inimi zdrobite. Data viitoare când te mai găsește ceața, adu-ți aminte de Isus în Grădină. Data viitoare când crezi că nu te înțelege nimeni, recitește Marcu 14. Data viitoare când autocompătimirea te convinge că nimănui nu-i pasă, fă o vizită în Ghetsimani. Și data viitoare când te întrebi dacă Dumnezeu percepe cu adevărat suferința care domnește pe această planetă plină de praf, ascultă-L cum Se roagă printre copacii cu crengile răsucite.

Data viitoare când ești chemat să suferi, ia aminte. E posibil ca atunci să fii mai aproape de Dumnezeu decât oricând. Privește cu atenție. E foarte posibil ca mâna care se întinde să te scoată din ceață să fie una străpunsă.

Cum a îndurat Isus teroarea răstignirii? Și-a adus temerile mai întâi înaintea Tatălui. El a pus în aplicare cuvintele din Psalmul 56:3: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”

Fă și tu la fel. Nu evita Grădinile Ghetsimani ale vieții. Intră în ele. Dar nu intra singur. Și, în timp ce ești acolo, fii sincer. Îți este permis să lovești cu pumnul în țărână. Îți sunt permise lacrimile. Și dacă îți curge sudoare de sânge, nu vei fi tu primul. Fă ceea ce a făcut Isus; deschide-ți inima.

Isus a trecut prin toate. Dar de ce? De ce să îndure Cel mai de seamă Fiu al cerului cea mai cumplită durere a pământului? Pentru ca tu să știi că „El poate să alerge în ajutorul celor ce sunt ispitiți, testați și încercați” (Evrei 2:18, AMP).

Orice ai avea de înfruntat, El știe ce simți. Când îi ceri Lui ajutorul, El aleargă spre tine ca să te ajute. De ce? Știe ce simți. A trecut pe acolo.

Cel fără păcat a luat chipul unui păcătos pentru ca noi, păcătoșii, să putem lua chipul unui sfânt.

Isus nu a cunoscut niciodată rodul păcatului… până când a devenit păcat pentru noi. Doar pentru noi. De ce? Pentru tine. Pentru mine. Din dragoste.

La calvar – 40 de meditații pentru Paște de Max Lucado conține fragmente relevante din alte cărți ale sale, cum ar fi 3:16 Numerele speranței, Asemenea lui Isus, El a ales piroanele, El încă dă pietre la o parte, Isus, Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul, Salvatorul de lângă tine, 6 ore într-o vineri. Pe aproape toate dintre ele le-am prezentat deja pe blog.

Cărțile pe care vi le-am prezentat astăzi, 6 ore într-o vineri și La calvar de Max Lucado sunt publicate de Editura Scriptum în ediții deosebite cu canturi colorate, perfecte de făcut cadou, și dorim să le mulțumim și pe această cale pentru colaborare!

Dacă preferați varianta audio a prezentării, puteți asculta episodul integral aici:

Alte resurse:

Scrie un comentariu