Etichetă: părinții Capadocieni

Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul


Astăzi avem înaintea noastră un model pentru ceea ce se cheamă a fi purtător al Tradiției creștine – teolog biblic contemplativ, filosof de formație aristotelică, mistic înscris în marea tradiție neoplatonică a lui Grigorie al Nyssei și al lui Dionisie Areopagitul, monah aspru, vârf de lance între luptătorii Bisericii, martir al hristologiei. „Nu se amestecă nicăieri, însă este întotdeauna pregătit să intervină. Coagulează spiritele în modul cel mai natural în jurul posturii sale echilibrate. Răspunde, cu o dragoste care se păstrează în afara sferei patimilor, tuturor invidiilor și defăimărilor.*” Este vorba despre Maxim Mărturisitorul.

Pentru a-l situa în timp, în special raportându-ne la Părinții Bisericii deja prezentați, ne aflăm la patru sute de ani după Origen și la aproape trei sute de ani după marii Capadocieni (Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa), Ioan Gură de Aur și Ieronim, și nu cu mult mai puțini după Augustin. Perioada de aur a definirii învățăturii trinitare și a celei hristologice își cunoscuse apusul odată cu ținerea celor două sinoade, de la Efes (431) și Calcedon (451). În jurul anului 500 apare anonimul care se recomandă drept (pseudo-) Dionisie Areopagitul. La sfârșitul acestei epoci se naște Maxim Mărturisitorul.

În acest moment, în care popoarele Răsăritului și Apusului încă aveau o istorie comună și erau angajate într-o luptă comună, a avut uriașe consecințe faptul că a existat un om care, aparținănd în aceeași măsură tuturor părților și dăruind în egală măsură tuturor, i-a însumat într-o anumită măsură pe toți și a contopit diferitele grupuri și metode de gândire – iar aceasta nu superficial, ci, pe cât a fost posibil, în profunzime și organic, scria Hans von Schubert despre Maxim, în Geschichte Der Christlichen Kirche Im Frühmittelalter (Istoria Bisericii Creștine în Evul Mediu timpuriu)

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul”

Părinții Bisericii – Macrina


Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.

Viața Sfintei Macrina este prima hagiografie feminină din istoria creștinismului. Grigorie de Nyssa, autorul ei și fratele protagonistei, rememorează etapele vieții Macrinei pentru a propune un model contemporan de sfințenie.

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Macrina”

Părinții Bisericii #15 – Grigorie de Nyssa


Grigorie de Nyssa este fratele mai tânăr al lui Vasile cel Mare, născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei.

Pregătirea intelectuală și duhovnicească și-a făcut-o Grigorie sub îndrumarea fratelui său mai mare. El îl numește pe fratele său Vasile „părintele și învățătorul său”. Fiind atras de scrierile filosofice necreștine, voia mai bine să fie numit „retor decât creștin”. Îndemnurile lui Vasile și ale lui Grigorie de Nazianz l-au întors la calea de slujitor al Bisericii. După moartea soției sale, Teosevia, pe care Grigorie de Nazianz o numește „soție de preot cu adevărat sfântă”, a îmbrățișat viața monahală. În 371 a devenit episcop de Nyssa, întâmpinând și el dificultăți din cauza ostilității arienilor, și a fost exilat, precum fratele său Vasile.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #15 – Grigorie de Nyssa”