Adina Idor, psiholog și mamă a trei fete, este una dintre colaboratoarele noastre cele mai vechi pentru listele de Ziua Copilului. Dacă în 2019 a contribuit ea cu un articol substanțial, anul acesta, fetele sale (de 6, 10 și 13 ani) au scris singure un articol consistent și plin de recomandări diverse și frumoase, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.
Continuă lectura „Surorile Idor recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2025)”Etichetă: pandemia de COVID-19
„De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți – Un jurnal din vremea pandemiei” de Mihai Frățilă
Astăzi sunt nerăbdătoare să vă prezint un volum inedit, cizelat de experiența îmbolnăvirii de COVID-19 a autorului. Este vorba despre volumul De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți scris de Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București. Noi am mai prezentat și celelalte două cărți ale domniei sale apărute la Editura Humanitas, Poate fi trimis Dumnezeu în exil? și Există o zare.
Continuă lectura „„De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți – Un jurnal din vremea pandemiei” de Mihai Frățil㔄Dumnezeu și pandemia” de N.T. Wright
Probabil că deja ne-am săturat cu toții de cuvinte precum pandemie, coronavirus și COVID-19. Dar iată că, din păcate, la un an și jumătate de la declanșarea pandemiei de COVID-19 aceste cuvinte sunt încă la ordinea zilei și în fiecare buletin de știri. Ce ar trebui să gândim despre această criză?
Continuă lectura „„Dumnezeu și pandemia” de N.T. Wright”Cărți cu dor de ducă #27 – Călătoria ca modalitate de a înțelege istoria
Astăzi vă propun un volum inedit, la intersecția dintre genul memoralistic, jurnalul de călătorie și analiza social-politică, care nu este o carte de călătorii, dar în care autoarea se folosește de acestea pentru a-și explica istoria recentă a lumii.
Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #27 – Călătoria ca modalitate de a înțelege istoria”CARTEA E O VIAȚĂ S20 Ep.7 – „De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți” de Mihai Frățilă
În acest episod vă prezentăm un volum inedit, cizelat de experiența îmbolnăvirii de COVID-19 a autorului.
Este vorba despre volumul De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți scris de Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București.
Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S20 Ep.7 – „De ce Binele se cuvine să ne afle pregătiți” de Mihai Frățilă”