Vă invit să descoperim astăzi un autor creştin atipic şi o carte pe măsură. Cartea se numeşte Evanghelia vagabonzilor, iar autorul, Brennan Manning, este greu de încadrat într-un tipar: veteran al războiului din Coreea, fost călugăr franciscan, consilier spiritual, fost alcoolic, autor de bestsellere, profesor universitar, predicator, Brennan Manning le-a încercat pe toate şi experienţa lui răzbate din paginile cărţilor sale. Printre cărţile apărute în limba română, în afară de Evanghelia vagabonzilor, se mai numără şi Semnătura lui Hristos şi Copilul lui Ava. Sau dorul de casă al inimii. Continuă lectura „„Evanghelia vagabonzilor“ de Brennan Manning”
Etichetă: mântuire
Un strop de viaţă #54
Nu amâna mântuirea ta într-un viitor nesigur şi nu te încrede în prietenii şi rudele tale, căci oamenii te vor uita mai curând decât îţi închipui. Este mai bine ca acum, până ai vreme, să-ţi pui în rânduială totul şi să trimiţi înainte vreun bine, decât să te sprijineşti pe ajutorul altora. Învaţă a trăi acum aşa încât, în ceasul morţii, să ai parte mai mult de bucurie decât de groază. Învaţă acum a fi mort faţă de păcat şi viu pentru Isus Hristos. Învaţă acum a dispreţui toate lucrurile trecătoare pentru ca atunci, slobod de toate legăturile pământului, să poţi alerga fără piedică la Hristos. Înfrânează-ţi acum trupul, ca să-l poţi părăsi atunci cu o nădejde mai sigură.
Thomas à Kempis, Imitatio Christi
Vezi şi postarea de aici.
Un strop de viaţă #34
Imaginaţi-vi-L pe Dumnezeu, după ce a privit cu mare tristeţe la virusul răului care I-a infectat creaţia, punându-Şi deoparte prerogativele proprii, pentru a îmbrăca învelişul unei celule victime a acelui virus oribil, cu scopul de a vaccina omenirea împotriva morţii şi a distrugerii care vor urma negreşit. O analogie indică slab adevărul; nimic n-ar putea avea mai multă forţă decât simpla afirmaţie „El S-a făcut păcat pentru noi.”
Philip Yancey şi Dr. Paul Brand, Creaţi după Chipul Său
