Vă invit să descoperim astăzi un autor creştin atipic şi o carte pe măsură. Cartea se numeşte Evanghelia vagabonzilor, iar autorul, Brennan Manning, este greu de încadrat într-un tipar: veteran al războiului din Coreea, fost călugăr franciscan, consilier spiritual, fost alcoolic, autor de bestsellere, profesor universitar, predicator, Brennan Manning le-a încercat pe toate şi experienţa lui răzbate din paginile cărţilor sale. Printre cărţile apărute în limba română, în afară de Evanghelia vagabonzilor, se mai numără şi Semnătura lui Hristos şi Copilul lui Ava. Sau dorul de casă al inimii.

Iată ce spune autorul despre publicul cititor pe care l-a avut în minte când a scris Evanghelia vagabonzilor: Evanghelia vagabonzilor a fost scrisă pentru cei murdari, învinşi şi istoviţi. Este pentru cei adânc împovăraţi, care îşi mută poverile grele dintr-o mână în alta. Este pentru cei şchiopi şi slăbiţi, care, deşi conştienţi de propria imperfecţiune, sunt prea mândri să accepte mâna întinsă de măreţul har. Este pentru ucenicii inconsecvenţi şi nestatornici, cărora le fuge pământul de sub picioare. Este pentru toţi cei săraci, trudiţi şi păcătoşi, cu defecte ereditare şi talente limitate. Este pentru vasele de lut care se târăsc prin mocirlă. Evanghelia vagabonzilor este o carte pe care am scris-o pentru mine însumi şi pentru toţi cei covârşiţi de slăbiciune şi trudă pe cale.

Evanghelia vagabonzilor a fost prima carte pe care am citit-o după convertirea mea şi cred că este o carte foarte încurajatoare la început de drum, dar şi în momentele în care doar ne târâm în viaţa noastră de credinţă, suntem obosiţi, răniţi, nu mai avem pasiune şi simţim că vieţile noastre sunt o dezamăgire pentru Dumnezeu. Este o carte care ne inspiră să contemplăm din nou dragostea lui Dumnezeu şi harul Său nespus de mare.

În cultura noastră, harul a devenit ceva imposibil de înţeles. Ne atrag sloganele care ne Evanghelia vagabonzilorprovoacă să facem ceva pentru a câştiga dragoste sau onoruri, să privim cu suspiciune pe oricine ar ajuta sau ar face ceva mai mult decât îi este cerut şi să nu răsplătim pe alţii cu mai mult decât li se cuvine. Evanghelia harului a fost înlocuită cu o formă de sclavie religioasă, iar imaginea lui Dumnezeu a fost denaturată, transformându-L într-un contabil al faptelor noastre. Biserica instituţionalizată a ajuns să-i rănească pe cei care vindecă, în loc să îi vindece pe cei răniţi. Biserica de astăzi acceptă harul doar la modul teoretic, însă îl neagă în practică. Afirmăm credinţa că harul este cel ce reprezintă structura fundamentală a realităţii, nu faptele – însă vieţile noastre contrazic această credinţă. Şi totuşi cei care vor sta înaintea scaunului de domnie al Mielului, concluzionează autorul, sunt cei care au fost uneori învinşi şi întinaţi, dar care, întăriţi prin încercări, şi-au păstrat credinţa.

Brennan Manning pledează pentru o atitudine de adorare, de uimire, care să înlocuiască frica şi neîncrederea care vin din legalism. Un legalist nu are încredere în Dumnezeu, în ceilalţi sau în el însuşi. În schimb, păcătosul mântuit are încredere în Dumnezeu şi slujeşte ca să-şi exprime recunoştinţa, nu ca să-şi câştige iertarea. Apostolul Ioan spune „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Păcătosul mântuit, a fost convertit de la îndoială la încredere, a ajuns la o sărăcie lăuntrică în duh şi trăieşte cum poate el mai bine într-o sinceritate riguroasă faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de Dumnezeu.

Iubirea lui Hristos şi Evanghelia harului ne cheamă să luăm o hotărâre personală. Fiecare formă de păcat împreună cu consecinţele acestuia, boli, dependenţe, relaţii ruinate, nesiguranţă, mândrie, gelozie, toate au fost purtate de Hristos. Persoana care îşi dă seama de gravitatea situaţiei ştie că decizia nu suferă amânare. Creştinismul ia fiinţă atunci când oamenii acceptă cu o încredere nezdruncinată că păcatele lor au fost nu doar iertate, ci şi uitate, spălate în sângele Mielului. Legătura dintre păcat şi har presupune ca greşeala pe care am făcut-o să fie recunoscută sincer şi să lase locul acceptării darului iertării.

Autoamăgirea ne ascunde păcătoşenia, îndepărtându-ne de propria realitate – aceea că nu suntem decât nişte vagabonzi. Ioan ne avertizează în prima sa epistolă: „Dacă zicem că n-avem păcat ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi”. Diavolul ne îndeamnă să ignorăm realitatea, să trăim într-o lume a iluziilor. Nimic nu este mai detestabil în lumina Bibliei decât un ucenic autoîndreptăţit.

Eliberarea, însă, izvorăşte dintr-o riguroasă onestitate faţă de noi înşine. Viaţa trăită prin har inspiră conştienţa că suntem ceea ce suntem înaintea lui Isus şi nimic mai mult. Doar aprobarea Lui contează.

Brennan Manning ne face o a doua chemare, într-unul din capitolele cărţii sale. A doua chemare ne invită să reflectăm cu seriozitate asupra naturii şi calităţii credinţei noastre în Evanghelia harului, asupra iubirii noastre de Dumnezeu şi de oameni. Este un apel la o asumare mai profundă şi mai matură a credinţei. Creştinii maturi sunt cei care au eşuat dar au învăţat să trăiască prin har cu eşecurile lor. Credincioşia ne cere să avem curajul de a risca totul în numele lui Isus, de a fi disponibili să creştem mereu şi să ne asumăm riscul eşecului pe tot parcursul vieţii.

Credinţa noastră trebuie să fie mereu nouă, vie şi în creştere. Pentru ca acest lucru să fie posibil, caută o revărsare puternică a Duhului Sfânt, citeşte Biblia în singurătate în timpul în care poţi fi cel mai atent, iar Dumnezeu va vorbi inimii tale şi-ţi va spune ceea ce numai tu trebuie să auzi, ne îndeamnă autorul. Descrie-L pe Hristosul cu care te-ai întâlnit, nu divinitatea despre care ai auzit sau lozinci pe care ai fost învăţat să le spui. Deschide ochii şi vezi că în jurul tău oamenii sunt flămânzi după Dumnezeu, după dragoste – fii liber să slujeşti cu bucurie. Arată dragostea fără margini a lui Dumnezeu întregii lumi, cu bucurie deplină.

Cartea se încheie cu un pelerinaj spiritual. Iată una dintre rugăciunile lui Brennan Manning din final, care sper să fie o inspiraţie pentru vieţile noastre: Doamne Isuse, fii calea mea către Ava, Tatăl. Fii calea mea şi viaţa mea. Condu-mă spre o viaţă răstignită, singura viaţă adevărată, eternă. Condu-mă departe de orice lucru de nimic. Prin dragostea Ta, înnoieşte-mi fiinţa astfel încât să-ţi primesc dragostea, să o cunosc pe deplin şi să fiu iubirea Ta pentru alţii.

 

 

 

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s