Descoperă numele lui Isus – Lumina lumii


Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.

(Ioan 1:9) Continuă lectura „Descoperă numele lui Isus – Lumina lumii”

Advent în Narnia #2 – Felinarul


Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.

Ioan 1:5

Ne așteptăm să vedem brazi, zăpadă și luminițe în perioada de Advent: afară, în magazine și pe felicitările de Crăciun. Lucy Pevensie, însă, este surprinsă să vadă o lumină care strălucește printre copacii înzăpeziți, când intră în șifonier. Este atât de curioasă cu privire la acea lumină, încât petrece zece minute mergând până la ea.

Un felinar într-o pădure este o imagine familiară dacă ai citit cărțile despre Narnia, dar intenția este ca ea să fie o imagine surprinzătoare. Lewis nu o explică în acest roman, dar într-unul de mai târziu, în Nepotul magicianului, aflăm că acesta a crescut dintr-un felinar de pe pământ, care a fost folosit ca armă de Vrăjitoarea Albă, iar apoi a fost transformat în această lumină singuratică, dar strălucitoare de către Aslan. Domnul Tumnus îi spune lui Lucy că acesta este granița dintre Narnia și „pădurile sălbatice de la vest”. În ultimul capitol, copii dau peste acest felinar și nu îl recunosc, dar observă cât de vechi este și că este năpădit de copacii străvechi din jurul său.

Acest felinar este viu. Nimeni nu îl aprinde, nimeni nu-l stinge, și arde fără combustibil. Iarna Vrăjitoarei Albe nu l-a stins. Reprezintă o graniță, dar și o promisiune că Aslan poate înnoi și da viață unor lucruri stricate. Este un far în fața vrăjii negre și reci care stăpânește tărâmul.

O coroniță de Advent și luminile de Crăciun strălucesc cu aceeași lumină. Isus este Lumina Lumii, strălucind în întunericul disperării, al păcatului și al morții. O lumină care, ca felinarul, era acolo de la început cu Dumnezeu. O Lumină care S-a frânt și a fost înnoită la Înviere. O Lumină care strălucește în întuneric pentru toate popoarele. O Lumină care ne cheamă să fim curioși și să venim să vedem.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Seasons de Heidi Haverkamp)

În așteptarea Darului #17


Nu voi lăsa ca îngrijorarea să domnească nici astăzi, nici de Crăciun. Când Regele domneşte în lumea mea, eu încetez să mai domnesc sau să mă mai îngrijorez. Orice fel de îngrijorare Îl detronează pe Dumnezeu. Orice îngrijorare mă face pe mine rege şi pe Dumnezeu incompetent. Voi avea încrederea că în locurile cele mai neinsemnate, prin oamenii neaşteptaţi, se desfăşoară povestea Lui perfectă, dezvăluindu-se peste tot în jurul meu şi în mine, și lumina cucerește  întunericul.

„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“ de Andrei Pleșu – Partea a doua


Astăzi continuăm să vorbim despre Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, carte scrisă de Andrei Pleşu.

parabolele-lui-iisus-adevarul-ca-povesteÎn toate Evangheliile sinoptice, vine un moment în care ucenicii se arată nedumeriţi de decizia lui Isus de a vorbi în parabole. Cu mult mai surprinzător, însă, decât întrebarea ucenicilor sună răspunsul lui Isus: „Şi El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească şi să nu vadă şi auzind să audă şi să nu înţeleagă. Ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte.” Continuă lectura „„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“ de Andrei Pleșu – Partea a doua”

Un strop de viaţă #108


Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:13-16)

Deşi respinşi de lume, ucenicii sunt tocmai bunul cel mai preţios, sunt viaţa pământului. Dacă sarea rămâne sare, dacă îşi păstrează puterea de a purifica şi de a da gust, pământul va fi păstrat prin ea.

Suntem lumină prin întreaga noastră viaţă. Ucenicia noastră este un act vizibil, în măsura în care rămânem credincioşi chemării. Faptele bune ale ucenicilor trebuie văzute în această lumină. Ele sunt văzute, iar oamenii dau slavă lui Dumnezeu în consecinţă. Crucea devine vizibilă. Faptele crucii devin vizibile, lipsurile şi renunţarea celor numiţi fericiţi devin vizibile. Dar pentru cruce şi pentru o asemenea comunitate nu mai poate fi slăvit omul, ci numai Dumnezeu.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei