A fi credincios nu e a te mişca teleghidat în limitele unei dogme şi ale unei legislaţii imediate, ci a evolua liber în cadrul unui proiect, asumat fără constrângerea unei prezenţe autoritare. Accepţi că nu ai acces direct la sensul lucrurilor, la înţelesul binelui şi al răului, la sursa lumii create. Dar aştepţi. Dumnezeu, este astfel, absenţa care de vine prezentă prin aşteptarea ta.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. Matei 13:22
Sf. Ioan Gură de Aur subliniază: Hristos nu spune „lumea” ci „grija lumii” şi nu spune „avuţia” ci „înşelăciunea avuţiei”. Căci poţi fi bogat fără să te laşi înşelat de bogăţie şi să trăieşti în lumea aceasta fără să te laşi înăbuşit de grijile ei.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Teologia Scripturii nu este o teologie a fricii. Mesajul hristic e, dimpotrivă, dătător de curaj şi de calm lăuntric, chiar dacă se referă neîncetat şi la pericolele sau costurile cu care are a se confrunta cel pornit pe calea Împărăţiei.
Isus spune în repetate rânduri: „Îndrăzniţi“, „Nu vă temeţi“, „Bucuraţi-vă“. Iar ca o încununare, avem textul din 1 Timotei 1:7: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte înţeleaptă.“
Începutul înţelepciunii e, aşadar, „frica de Domnul”, dacă „frica” înseamnă facultatea de a te minuna, de a te lăsa copleşit de mister, de farmecul devastator, feroce şi irezistibil al lumii de dincolo de lume şi al timpului de dincolo de timp. În acest sens, şi numai în acest sens, „frica de Domnul” este condiţia supremă a receptivităţii faţă de mesajul Lui.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Teologia Scripturii nu este o teologie a fricii. Mesajul hristic e, dimpotrivă, dătător de curaj şi de calm lăuntric, chiar dacă se referă neîncetat şi la pericolele sau costurile cu care are a se confrunta cel pornit pe calea Împărăţiei.
Isus spune în repetate rânduri: „Îndrăzniţi“, „Nu vă temeţi“, „Bucuraţi-vă“. Iar ca o încununare, avem textul din 1 Timotei 1:7: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte înţeleaptă.“
Începutul înţelepciunii e, aşadar, „frica de Domnul”, dacă „frica” înseamnă facultatea de a te minuna, de a te lăsa copleşit de mister, de farmecul devastator, feroce şi irezistibil al lumii de dincolo de lume şi al timpului de dincolo de timp. În acest sens, şi numai în acest sens, „frica de Domnul” este condiţia supremă a receptivităţii faţă de mesajul Lui.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Dreptatea divină pare, în orice caz, să aibă alte reguli decât cea omenească, după cum problema răului e abordată cu alte criterii şi alte soluţii decât cele care ni se par în mod curent legitime. Niciodată răspunsul nu e gata făcut, niciodată simţul comun nu e „servit” în mod convenabil.
Isus face tot ce e de făcut pentru a nu-şi transforma prezenţa şi destinul său pământesc în temeiuri ale unei ideologii. Judecata Sa e întotdeauna circumstanţială, adaptată la cazul individual, în dialog cu bogăţia lumii şi cu inepuizabilul condiţiei umane.
Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
