Pactul pentru lectură


Asociația Editorilor din România anunță un calendar de dezbateri și evenimente pentru 2023, pentru a schimba situația dramatică în care se află cultura scrisă din România.

Continuă lectura „Pactul pentru lectură”

Un strop de Gaudeamus 2022


Nu cred că am mai fost atât de entuziasmată să scriu despre o vizită la Gaudeamus cum sunt după vizita de anul acesta! Și nu doar pentru că am reușit să mă țin destul de bine de lista pregătită de acasă (am renunțat la unele în favoarea altora de la fața locului), ci și pentru că am avut parte de o întâlnire specială despre care de-abia aștept să vă povestesc!

De data aceasta am mers însoțită de Mihai, băiatul meu și de tatăl meu dotat cu un aparat foto profesionist (sper că veți aprecia calitatea fotografiilor din prima parte a articolului!), iar în a doua parte a după-amiezei, după ce ei au plecat, mi s-a alăturat soțul meu, care m-a ajutat la rândul său cu niște fotografii mai bune decât aș fi putut face eu cu telefonul meu. Le mulțumesc cu această ocazie amândurora!

Așadar, în cele ce urmează vă invit să gustați un pic din atmosfera de la Gaudeamus și să vedeți cu ce cărți ne-am întors acasă!

Continuă lectura „Un strop de Gaudeamus 2022”

Gaudeamus 2022 – lista de dorințe și evenimente


Au trecut trei ani de la ultima ediție fizică a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România (despre care v-am povestit aici) și suntem bucuroase să vă anunțăm că cea de-a 29 ediție are loc anul acesta între 7-11 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo din București.

Evenimentul este organizat de Radio România și este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Programul târgului va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi gratuit.

În plus, evenimentele propuse pentru această ediție vor fi transmise, live și în înregistare, conform PROGRAMULUI DE EVENIMENTE anunțat al târgului. Acestea vor rămâne în arhiva ediției, pentru vizionare ulterioară.

Din păcate, anul acesta nu mai participăm în formulă completă la târg, dar Irina Trancă și-a pregătit lista de dorințe, a răsfoit catalogul expozanților și programul evenimentelor și vă prezintă în cele ce urmează rezultatul cercetării ei.

Continuă lectura „Gaudeamus 2022 – lista de dorințe și evenimente”

Bookfest 2022 – primul târg de carte la București după 2 ani de pauză


Nu știm alții cum sunt, dar noi suntem FOARTE entuziasmate de perspectiva participării la ediția a XV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, primul eveniment de amploare cu public după doi ani de pandemie!

Continuă lectura „Bookfest 2022 – primul târg de carte la București după 2 ani de pauză”

Rezultate sondaj aniversar – despre beletristica „creștină”, SF-uri și Ravi Zacharias


Așa cum vă promiteam, revenim cu un articol în care să discutăm și să răspundem la sugestiile făcute de voi în sondajul aniversar. Vă mulțumim încă o dată pentru timpul acordat și vă rugăm să nu vă simțiți ofensați dacă nu vom prezenta prea curând (sau niciodată, în unele cazuri) cărțile sugerate de voi. Ne-am dorit să știm ce vă interesează ca să vă putem sluji și – îndrăznim să spunem – călăuzi mai bine prin prezentările noastre de carte. Unele dintre sugestii, deși valoroase, vor fi puse pe lista de așteptare, având în vedere că avem și noi propriile liste de priorități și referințe, vă mulțumim că ni le-ați semnalat. Altele, după cum vă vom arăta în continuare, le găsiți deja prezentate pe blog, iar altele nu-și vor găsi loc la noi pe blog (despre o categorie anume vom explica de ce). Continuă lectura „Rezultate sondaj aniversar – despre beletristica „creștină”, SF-uri și Ravi Zacharias”