Un strop de Gaudeamus 2022


Nu cred că am mai fost atât de entuziasmată să scriu despre o vizită la Gaudeamus cum sunt după vizita de anul acesta! Și nu doar pentru că am reușit să mă țin destul de bine de lista pregătită de acasă (am renunțat la unele în favoarea altora de la fața locului), ci și pentru că am avut parte de o întâlnire specială despre care de-abia aștept să vă povestesc!

De data aceasta am mers însoțită de Mihai, băiatul meu și de tatăl meu dotat cu un aparat foto profesionist (sper că veți aprecia calitatea fotografiilor din prima parte a articolului!), iar în a doua parte a după-amiezei, după ce ei au plecat, mi s-a alăturat soțul meu, care m-a ajutat la rândul său cu niște fotografii mai bune decât aș fi putut face eu cu telefonul meu. Le mulțumesc cu această ocazie amândurora!

Așadar, în cele ce urmează vă invit să gustați un pic din atmosfera de la Gaudeamus și să vedeți cu ce cărți ne-am întors acasă!

Continuă lectura „Un strop de Gaudeamus 2022”

Ce am citit în august 2022


M-am adunat cam greu să scriu acest raport, pentru că mi-a luat ceva să fac tranziția de la vacanță la acea ultimă săptămână din august în care mai e vacanță, dar nu chiar, când copilul trebuie pregătit de școală și readus la rutina de somn. Ca atare, nu am terminat toate cărțile începute în luna august (dar ce e nou aici, nu-i așa? am cărți începute de prin… 2020? :)) ).

De altfel, din fiecare teanc luat în fiecare plecare din această vară mi-a rămas ceva necitit și terminat apoi acasă. Sau nu.

Cu toate acestea, am reușit să citesc în această lună august mult mai multe cărți decât în aceeași perioadă din anii trecuți, și anume, 20 de cărți! Ce-i drept, câteva erau aproape terminate din iulie și nu mai aveam decât câteva pagini din ele, dar orișicât!

Ce veți găsi în acest raport? De toate! Poezie, teologie, devoționale, romane, benzi desenate și cărți pentru copii, câte ceva pentru fiecare! Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2022”

Ce am citit în iunie 2022


Deși am început luna iunie în forță cu Bookfest și cărți noi, pe parcursul ei ritmul mi-a scăzut și nu am apucat să termin tot ce îmi doream. Am reușit însă să citesc în tihnă o carte pe care vrem să o pregătim pentru sezonul din toamnă al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, am citit multe cărți în franceză, dar și câteva noutăți foarte frumoase în română, în total 30 de cărți. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2022”

Cum să crești un cititor #3 – Înconjoară-l de cărți!


În articolul precedent din această serie am pledat pentru lectura cu voce tare acasă și la școală. Înainte de a aborda în detaliu fiecare segment de vârstă cu particularitățile și recomandările de cărți aferente, astăzi vom vedea ce mai putem face acasă și în afara ei pentru a încuraja lectura în general, voi povesti din propria mea experiență cu Mihai (6 ani și jumătate) și vom afla câteva aspecte și principii călăuzitoare de care să ținem cont atunci când alegem cărțile pe care să le citim și atunci când vrem să ne formăm obiceiul de a citi cu voce tare acasă.

Continuă lectura „Cum să crești un cititor #3 – Înconjoară-l de cărți!”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai


Nu știu dacă voi ați observat, dar în seria de anul acesta nu avem până acum dubluri la recomandări, ceea ce mă bucură foarte mult, pentru că vă oferă o varietate mai mare și există mai multe șanse să găsiți ceva pe gustul vostru și al copiilor voștri.

În continuare, vă prezint cărțile preferate din ultimul an ale lui Mihai, băiatul meu (4 ani și jumătate). Nu toate au fost „dragoste la prima vedere”, dar pe toate a ajuns să le îndrăgească și – cred eu și mai important – și nouă ne plac foarte mult și i le citim cu drag. Cred că este un semn al valorii acestor cărți faptul că pot fi îndrăgite în egală măsură de adulți, așa că, mai ales la unele dintre ele, nu vă rușinați dacă mai degrabă le citiți voi mai întâi decât copiii voștri.

Acestea fiind zise, iată ce cărți pentru copii am mai adăugat în biblioteca noastră în ultimul an și credem că ar trebui să facă parte și din a voastră. Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2020 – cărțile preferate ale lui Mihai”