În articolul precedent din această serie am pledat pentru lectura cu voce tare acasă și la școală. Înainte de a aborda în detaliu fiecare segment de vârstă cu particularitățile și recomandările de cărți aferente, astăzi vom vedea ce mai putem face acasă și în afara ei pentru a încuraja lectura în general, voi povesti din propria mea experiență cu Mihai (6 ani și jumătate) și vom afla câteva aspecte și principii călăuzitoare de care să ținem cont atunci când alegem cărțile pe care să le citim și atunci când vrem să ne formăm obiceiul de a citi cu voce tare acasă.
Pe lângă experiența mea, ne vor ajuta și de această dată cu studii și păreri avizate Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și The Reald-Aloud Family de Sarah Mackenzie.
Un studiu din 2016 a arătat că cititorii care sunt fluenți de timpuriu au avut părinți care s-au implicat alături de copiii lor în activități precum cititul, discutatul sau cântatul. Acești copii au avut realizări mai mari în privința cititului decât copiii ai căror părinți s-au implicat mai puțin frecvent în activități de alfabetizare timpurie.
Membrii familiei stimulează interesul copilului pentru citit și scris, răspunzând la nenumăratele sale întrebări, lăudând efortul copilului la citire și scriere, ducând copilul în mod frecvent la bibliotecă, cumpărând cărți, scriind poveștile dictate de copil și expunând temele și proiectele copilului într-un loc vizibil în casă. Niciunul dintre factorii evidențiați de aceste studii nu costă mulți bani și nu implică decât interesul din partea părintelui.
Un alt studiu, mai recent, arată de asemenea că în cazul copiilor care citesc devreme părinții i-au învățat… litere, cuvinte sau numere cel puțin o dată pe săptămână și au vizitat biblioteca locală cel puțin o dată pe lună.
Recunosc în cele de mai sus activități pe care le-am desfășurat și noi cu Mihai, de când era foarte micuț, fără să ne propunem neapărat să le bifăm de pe vreo listă de lucruri de făcut ca să citească el devreme. Multe dintre ele au intrat în rutina lui datorită preocupărilor noastre ca părinți, cum ar fi cărțile și muzica.
Eu fiind o mare pasionată de cărți și de locuri cu cărți (librării, biblioteci, târguri de carte) bineînțeles că l-am familiarizat și pe el de timpuriu cu ele (revin la acest aspect mai târziu). Deși i-am citit de când s-a născut, este interesant că nu mi-am propus să-l învăț literele sau să citească, și nici măcar nu am fost eu cea care i le-a arătat pentru prima oară separat, ci soțul meu. El i-a cumpărat o planșă cu litere de lemn și l-a familiarizat prima oară cu alfabetul dintr-o cărticică (parte dintr-un set de bebeluși pe care tot eu îl cumpărasem, dar oricum).
Așa se face că pe la 1 an și 7 luni, Mihai știa deja să recunoască și să spună câteva litere, chiar dacă a vorbit abia mai târziu, după 2 ani.
Muzica a fost o altă parte importantă din primii lui 3 ani și jumătate de viață, timp în care i-am pus să asculte muzică și instrumente muzicale, ne-a auzit și văzut pe noi cântând la biserică și am fost cu el la ateliere de educație muzicală timpurie. În plus, a ascultat intens (mai ales anumite episoade sau părți din ele) toată seria de teatru radiofonic „Aventuri în lumea Bibliei”.
La biblioteca de cartier (Filiala „Vasile Alecsandri” a BMB) îmi amintesc că l-am dus prima oară când încă era în cărucior și nu știa să meargă, iar la Institutul francez (la mediatecă) i-am făcut abonament după ce a împlinit 2 ani, deși l-am dus acolo pentru prima oară mai devreme.
La 2 ani și jumătate l-am dus la primul lui târg de carte, Bookfest 2018, după care l-am dus la fiecare Bookfest și Gaudeamus de până în toamna lui 2019.
De asemenea, l-am dus și la câteva lansări de cărți pentru copii, cu ocazia publicării cărților Ernest și Celesine l-au pierdut pe Simeon de Gabrielle Vincent, Te rog, mulțumesc, te iubesc! de Ioana Chicet-Macoveiciuc, Paganini și capriciile magice și Cartea bunătății de Cristina Andone.
Pe lângă toate acestea, de pe la 3 ani i-a plăcut tare mult jocul de rol, „gobitul” (vorbitul, cum îi zicea el) – „gobește cu ăștia”, zicea el aducând diverși pluși sau figurine, majoritatea replicilor dictându-le tot el. Acum imperativul este „vorbește cu ăștia”, „zi…!”.
În plus, are cu Nana (mama mea) un întreg ritual de spus povești, compus de fapt din două serii: „Bobiță” (care deja glumim că ar fi trebuit să fie înregistrată și să facă serie de cărți din ea) și „Iepurașii au venit” (cu masaj pe spate). Poveștile le spune Nana, nu el, să ne înțelegem, dar de fapt intervine și el foarte mult în compunerea lor sau în reamintirea unor detalii din „episoadele” precedente.
De pe la 3 ani am început să lucrez cu el și diverse cărți de activități, în care a exersat și diverse semne grafice, cifrele și literele.
Așadar, cărțile, sunetele și poveștile au făcut parte din viața lui Mihai de când s-a născut, din abundență, pe diferite căi și pot spune deja că este un cititor pasionat la vârsta de 6 ani și jumătate.
De altfel, studiile arată clar că pentru ca elevii să facă progrese și să aibă succes la citit, trebuie să aibă acces la tipărituri. Cărțile și materialele tipărite trebuie să fie răspândite prin toată casa, nu doar în unul-două locuri, spun și Trelease și Giorgis.
Pe baza datelor culese de la șaptezeci de familii din douăzeci și șapte de țări, acumulate timp de zeci de ani, cercetătorii au demonstrat că dacă în casă sunt mai multe cărți, procentul de promovare cu bine în anul școlar următor crește.
Cu cât sunt mai multe cărți în biblioteca de acasă (0, 25, 75, 500), cu atât sunt mai mari șansele ca elevul să termine clasa a noua, liceul sau facultatea, chiar și după ajustările în funcție de venitul, educația și ocupația părinților. (M.D.R. Evans, Jonathan Kelley, Joanna Sikora, Donald J. Treiman, „Family Scholarly Culture and Educational Success: Books and Schooling in 27 Nations”, Research in Social Stratification and Mobility 28, nr.2, iunie 2010. Acest studiu a fost adus la zi în 2014 pentru a include 42 de națiuni.)
Noi transmitem ce credem despre cărți prin atmosfera de lectură (sau lipsa ei) din casele noastre. Fie creăm un spațiu în care lectura este ceva ce are loc pentru plăcerea ei, unde imaginația poate fi cultivată, dezvoltată și crescută, fie înăbușim dragostea naturală a copiilor noștri pentru cuvântul scris, spune și Sarah Mackenzie.
De aceea am considerat important de discutat în primul articol al acestei serii despre ce înseamnă lectura în primul rând pentru noi, părinții. Dacă pentru noi lectura și cărțile sunt importante și valoroase, bineînțeles că ne vom umple casa cu ele (în măsura spațiului și a bugetului, desigur, dar cine spune că toate trebuie să fie cumpărate? Cărțile împrumutate de la prieteni sau biblioteci sunt la fel de valoroase.)
Atitudinea părintelui față de cărți face diferența în viața de cititor a copilului, indiferent dacă copilul merge la școală și indiferent de educația literară pe care o primește.
Acasă este locul în care ne îndrăgostim de cărți.
Sarah Mackenzie, „The Read-Aloud Family”
Cum am creat noi un astfel de loc pentru Mihai?
În primul rând, atunci când era bebeluș îi puneam în pătuț sau în spațiul de „joacă” din timpul zilei (care era de fapt la noi în pat) cărticele textile/cauciucate/senzoriale sau cărți viu colorate pe care să le vadă când se trezește sau când învăța să se rostogolească. Bineînțeles că îi și citeam, chiar dacă nu părea să îl captiveze în mod deosebit. Cititul a intrat în mod regulat în rutina de seară (doar câte o cărticică, două de culcare) undeva după 6 luni.
Odată ce a ajuns la etapa mersului de-a bușilea, i-am pus la dispoziție coșulețe cu cărticele de bebeluși, iar mai târziu câte o selecție pe un raft. Am avut mereu niște categorii clare – cărți de culcare (pe care le citeam seara), cărți cu imagini și vocabular din diverse domenii, povestioare, Biblii pentru copii.
Odată cu vârsta, a crescut atât numărul cărților puse la dispoziție prin rotație, cât și numărul lor pe rafturile permanente și în cutii la păstrare și, evident, am crescut și durata și frecvența momentelor de lectură cu voce tare. Pe lângă asta, de când a putut, și-a luat și singur să se uite pe cărți.
Încă de la prima aniversare și pentru alte ocazii (Crăciun, 1 iunie) i-am oferit cadou și cărți, iar de-a lungul anului sau de la târguri de carte cumpăr cărți la reducere și le păstrez pentru sărbătoriri și pentru vacanțe.
Încă din prima noastră vacanță în trei am luat în bagaj și niște cărți noi și este o tradiție pe care am păstrat-o și care mi-e foarte dragă. Se creează astfel niște asocieri și niște amintiri faine care includ atât timpul petrecut împreună în vacanță, cât și anumite cărți. În poze puteți vedea cum i-am organizat câte o etajeră/noptieră/măsuță prin orice loc în care am ajuns.
Acum două veri, când eu îmi luam câte o carte de citit în parc, Mihai insista să-și ia și el ceva (deși în momentul acela nu știa încă să citească) și apoi mă punea pe mine să-i citesc și adio planuri de parc (eu să citesc, el să se joace).
De anul trecut, de când a învățat să citească i-am creat mai întâi un coș, iar apoi un întreg raft cu cărți „de citit singur”. Coșul și-l putea căra la început în pat sau în sufragerie, dar deseori rămânea lângă el pe hol cu veioza „de citit”.
Tot de-atunci și-a format obiceiul de a-și lua singur cu el câte o carte când mergem undeva.
La librării l-am dus mai rar, mai ales de când a mai crescut și știe să citească și ar cumpăra toată librăria, dar trebuie să le menționez, pentru că sunt unul dintre locurile mele preferate din oraș, acolo ai ocazia să răsfoiești cărțile și să vezi ce-ți place. Pentru copii trebuie să ajungeți la Asteroidul B612, „planeta celor mai frumoase cărți pentru copii”, dar și la Cărturești Verona sau Carusel sau Kyralina (librărie cu cărți în franceză).
Pentru a susține toate aceste obiceiuri însă, dincolo de împrumuturile de la biblioteci, trebuie să lăsați loc în bugetul familiei pentru cărți. Așa cum am arătat, nu trebuie să cumpărați cărți foarte des, și puteți profita de multe reduceri de-a lungul anului sau puteți aloca un buget mai consistent pentru Bookfest sau Gaudeamus (apropo, dacă nu știați, Bookfest 2022 se desfășoară între 1-5 iunie și este primul târg de carte la București după doi ani de pauză! Nu trebuie să-l ratați!).
O bibliotecă de-acasă se construiește în timp, dar copilul trebuie să vadă că puneți preț pe ea și că o aveți în casă, oricât de mică ar fi.
Ca să se simtă ca acasă alături de cărți, copiii trebuie să aibă case iubitoare de cărți.
Elizabeth Wilson, „Books Children Love”
Cum să alegem însă ce să ne umple rafturile? Ce este o carte bună? Iată răspunsul pe care îl dă Sarah Mackenzie acestei întrebări.
Cărțile bune sunt atrăgătoare pentru orice vârstă. Și pentru adulți. Un adult se poate pierde în Narnia la fel de bine ca orice copil. Și când un adult crede că o carte este stupidă sau banală, este foarte probabil ca și copilul care a auzit povestea să fi ajuns la aceeași concluzie de mult
Cărțile bune îl umplu pe cititor de speranță. Îți dau acel sentiment greu de exprimat: uimire în fața lumii, mirare față de viață, recunoștință față de umanitate și de ciudățeniile ei, de mizeriile ei, de vitalitatea ei.
O carte care nu îi dă cititorului speranță și-a neglijat cel mai important rol al său: să-l ajute pe cititor să vadă lumea cu alți ochi.
Iată 3 întrebări pe care le poți pune cu privire la o carte pentru a decide dacă merită citită sau nu:
- Despre imaginile descrise de autor: Poți să-ți imaginezi scena respectivă, prinde ea viață în mintea ta?
- Vocabular: Cuvintele alese sunt bogate și variate?
- Curiozitate: Te interesează să vezi ce se întâmplă în continuare?
În ceea ce privește lectura cu voce tare alături de copii (oricare ar fi vârsta lor!), trebuie să avem în vedere că acest obicei nu se va forma în casele noastre din întâmplare. Tu și cu mine – părinți într-o lume ocupată, grăbită, plină până la refuz de distrageri – trebuie să ne propunem să facem din lectura cu voce tare un obicei regulat în viața familiei noastre.
Pentru a ușura crearea acestui obicei Sarah Mackenzie ne îndeamnă să punem cărțile la îndemână, într-un loc vizibil, eventual creând un raft cu cărți special alese pentru lectura cu voce tare.
Să legăm o sesiune scurtă de lectură de ceva ce se întâmplă oricum deja regulat în familie, ideal înainte de fi deja obosiți și să profităm de „audiența captivă” punând cărți în format audio în mașină, pe drumurile zilnice, în călătorii. Acum există și în limba română câteva aplicații care oferă cărți în acest format, cum ar fi voxa.ro sau audiotribe.ro.
În concluzie, iată câteva aspecte de care să ținem cont atunci când începem acest obicei al lecturii cu voce tare acasă, extrase din Manualul lecturii cu voce tare:
- Citiți-le copiilor cât de devreme, chiar înainte să se nască.
- Alegeți cărți de poezii cu rimă, cu repetiții.
- Creșteți treptat complexitatea cărților.
- Asigurați diversitatea lecturii – ficțiune, nonficțiune, poezie, lungimi, subiecte diferite.
- Ocazional, alegeți cărți care depășesc nivelul intelectual al copilului.
- Respectați alegerile copiilor.
- Pregătiți-le copiilor activi din fire hârtie, creioane, carioca.
- Spuneți care e titlul cărții, autorul și ilustratorul, de fiecare dată când citiți cartea (mi-am dat seama că eu nu am făcut asta, spuneam doar titlul și atât, dar de când știe să citească a reușit să identifice singur că anumite cărți sunt scrise de același autor).
- Tații trebuie să facă efortul de a le citi copiilor. Pentru că marea majoritate a dascălilor din ciclul primar sunt femei, băieții tind să asocieze cititul și temele sau activitățile de școală cu femeile.
- Alegeți constant cel puțin un interval de timp în fiecare zi pentru cititul unei povești.
- Luați cărți cu voi peste tot pe unde mergeți, pentru eventualitatea în care aveți câteva minute să citiți o carte ilustrată sau câteva capitole, dacă sunteți blocați în trafic (și nu sunteți la volan – audiobooks) ori dacă așteptați la doctor.
- Dați-le copiilor un exemplu bun citind. Asigurați-vă că vă văd citind de plăcere și în afara momentelor de lectură cu voce tare.
- Citiți întâi cartea și apoi urmăriți filmul. Astfel, copiii vor vedea cu cât e mai bogată în informații o carte tipărită în comparație cu filmul.
Va urma.
CARTEA E O VIAȚĂ 