Un strop de Bookfest 2024


Anul trecut am regretat că nu am mai apucat să scriu nimic despre vizita la Gaudeamus, așa că am zis că măcar pentru Bookfest mă mobilizez și scriu câteva impresii, într-un articol oricât de scurt.

De unde îmi propusesem să ajung într-o singură zi, am reușit să ajung chiar de două ori în zile diferite, ceea ce s-a dovedit a fi o mișcare înțeleaptă, pentru că în prima zi, miercuri, m-am concentrat pe editurile de carte pentru copii cu Mihai, băiatul meu de 8 ani și jumătate, iar a doua oară, vineri, m-am putut concentra pe ce mă interesa din lista mea, alături nu doar de Irina Enache, ci și de mama și de soțul meu.

Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2024”

Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”

Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024


Continuăm seria noastră de articole cu recomandări de cărți pentru Ziua Copilului cu o selecție de „comori ascunse” (hidden gems, cum zic anglofonii) pe care le-am descoperit în ultimii ani la edituri mai puțin vizibile în librării și în mediul online.

Unele dintre ele sunt serii foarte cunoscute în America de Nord și chiar restul lumii, altele sunt volume individuale mai obscure, dar nu mai puțin valoroase. Unele sunt scrise de autori foarte cunoscuți în afara României, dar mai puțin citiți la noi din cauză că sunt publicați la edituri mici, unele din alte orașe din țară decât București.

În afară de câteva basme culte și de cărțile ilustrate, majoritatea sunt povești domestice, despre reziliență, muncă, mulțumire, altruism, generozitate, dar și despre răsplata sufletească pe măsură ce vine în urma tuturor acestora.

În plus, țin să precizez că aceste cărți nu sunt doar pentru copii și adolescenți, ci pot fi gustate și de către adulți. Eu însămi le-am descoperit pe majoritatea la vârsta adultă, așa că nu ignorați această listă gândindu-vă că nu vi se adresează.

L.M. Montgomery, George MacDonald și Laura Ingalls Wilder sunt doar câțiva dintre autorii pe care îi veți regăsi în această listă de cărți cu adevărat minunate pe care cred eu că ar trebui să le descopere și să le citească tot mai mulți cititori.

Continuă lectura „Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024”

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #28


Hristos a înviat! – înseamnă că, într-adevăr, este Dumnezeu!


Hristos a înviat! – înseamnă că, într-adevăr, este o lume cerească, lumea cea adevărată și fără de moarte!


Hristos a înviat! – înseamnă că viața este mai tare decât moartea.


Hristos a înviat! – înseamnă că răul este mai slab decât binele.


Hristos a înviat! – înseamnă că toate bunele nădejdi ale omenirii s-au îndreptățit.


Sf. Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău

Un strop de viață în preajma Paștelui 2024 #27


Auziți aceste cuvinte despre nespusa vitejie pe care numai dragostea o are. Din dragoste, Fiul lui Dumnezeu Se umilește, slujește, învață, vindecă, hrănește, adapă, ridică și îndreaptă, bucură, Se chinuie, pătimește, iartă și moare. „Fiul Omului nu a venit să I se slujească Lui, ci să slujească; și să-Și dea sufletul Său răscumpărare pentru mulți.” Când slujește, slujește cu bucurie, când Se jertfește, Se jertfește de bunăvoie, nu de Sine îngrijindu-Se, ci privind neîncetat la veșnica vatră a dragostei din Ceruri, la ceilalți Doi. A fost ușor pentru Fiul dragostei veșnice să îndure toate acestea. La fel este ușor și oamenilor care au dragoste.

De aceea Sfântul Nil Sinaitul spune: „Toate îți vor fi ușor de făcut sau îndurat, îndată ce dobândești sfânta dragoste. Iar unde dragoste nu este, nici reușită nu este. Și toate sunt grele și cu neputință de făptuit.”


Dragostea este bucurie, prețul dragostei este jertfa.


Dragostea este viață, prețul dragostei este moartea.


Cei ce iubesc bogățiile pământești, puterea și slava, îi silesc fără milă pe alți oameni să slujească „dragostei” lor nesocotite și sunt gata să jertfească acestei „dragoste” a lor pe toți și pe toate afară de sine. Singura lor frică este de a sluji altora și de a se jertfi pe sine pentru alții. (…)
Nu așa este Iubitorul-de-oameni, Domnul – El nu a făcut așa. El S-a pogorât din Tronul ceresc al slavei, ca prin însăși slujirea și jertfirea Sa să mărturisească dragostea lui Dumnezeu către oameni. Dragostea lui Hristos este pilda celei mai mari vitejii. Ea este vitejia în fața căreia tremură și moartea, și iadul.


Sf. Nicolae Velimirovici, Prin dragostea Ta și noi iubim. 500 de cugetări despre credință, dragoste și nădejde