Ce am citit în luna mai 2024


În luna mai am reușit performanța rară de a citi câte ceva din aproape toate tipurile și genurile de cărți, în aproape toate formatele, inclusiv audiobook! Și, surprinzător chiar și pentru mine, am reușit să parcurg 10 cărți, de unde inițial credeam că o să citesc doar vreo 5. E adevărat, m-au ajutat din nou cărțile pentru copii, mai exact benzile desenate, dar ce contează? V-am mai spus că ele se dovedesc de multe ori a fi salvarea dintr-o stare în care nu îți arde să citești altceva.

Așadar, pregătiți-vă pentru un amestec inedit de teologie, memorii, biografii, basme asiatice, literatură japoneză, basme și benzi desenate.

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2024”

Un strop de Bookfest 2024


Anul trecut am regretat că nu am mai apucat să scriu nimic despre vizita la Gaudeamus, așa că am zis că măcar pentru Bookfest mă mobilizez și scriu câteva impresii, într-un articol oricât de scurt.

De unde îmi propusesem să ajung într-o singură zi, am reușit să ajung chiar de două ori în zile diferite, ceea ce s-a dovedit a fi o mișcare înțeleaptă, pentru că în prima zi, miercuri, m-am concentrat pe editurile de carte pentru copii cu Mihai, băiatul meu de 8 ani și jumătate, iar a doua oară, vineri, m-am putut concentra pe ce mă interesa din lista mea, alături nu doar de Irina Enache, ci și de mama și de soțul meu.

Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2024”

Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”

Aventuri, mistere și călătorii în timp – recomandările Andreei pentru Ziua Copilului 2024


Andreea Ștefănică, cea mai veche colaboratoare a noastră, este mamă a doi copii, Tudor (8 ani) și Iunia (4 ani și 9 luni). M-am bucurat să descopăr că dintre recomandările lor de anul acesta trei le-au citit la rândul lor la recomandarea lui Mihai (băiatul meu de 8 ani și jumătate). Asta confirmă o dată în plus valoarea lor și ne încurajează să recomandăm în continuare și noi cărți de calitate pentru copii și nu numai.

Au prins și ei microbul seriilor, așa că veți regăsi nu mai puțin de 4 serii în recomandările lor, pline de aventuri, mistere și umor, de la benzi desenate și cărți pentru cititorii începători până la romane, dar și o Biblie pentru copii care sunt gata pentru texte mai lungi și mai complexe.

Continuă lectura „Aventuri, mistere și călătorii în timp – recomandările Andreei pentru Ziua Copilului 2024”

Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024


Este al treilea an în care Ana Constantin (13 ani) scrie pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului și de fiecare dată a avut niște selecții minunate. Lista ei de anul acesta însă cred că este cea mai bună de până acum, nu doar pentru că include una dintre cărțile mele de suflet (ghiciți care!), ci pentru că m-a surprins cu recomandarea unei cărți la care nu m-aș fi gândit pentru această categorie de vârstă (cu siguranță nu este pentru copii, dar ar fi potrivită pentru adolescenți). Mi-a plăcut să aflu și cu ce gând a rămas ea în urma lecturii fiecăreia și cred că vă va convinge și pe voi să le citiți.

În plus, de data asta am citit și eu toate cărțile recomandate de ea și pot să confirm că sunt grozave! Numitorul comun al acestora cred că ar fi relațiile – cu părinții, cu vecinii, cu comunitatea, ba chiar cu străinii – și felul în care acestea ne influențează, ne formează, ne dovedesc umanitatea și chiar ne salvează. De la benzi desenate la romane în toată regula, de pe străzile Parisului până în Scandinavia, lista ei cuprinde câte ceva pentru toate nivelurile de înțelegere și maturitate.

Continuă lectura „Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024”