Numeroase țări din lumea întreagă sărbătoresc ziua națională a lecturii la diferite date. Iată că, de anul acesta, și România are o Zi Națională a Lecturii, sărbătorită chiar astăzi, pe 15 februarie!
Ziua a fost aleasă pentru că marchează datele de naștere a două personalități care au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești și în promovarea lecturii: politicianul și criticul literar Titu Maiorescu (15 februarie 1840), fondator al societății literare Junimea, și Spiru Haret (15 februarie 1851), matematician și ministru al educației creditat cu dezvoltarea sistemului modern de învățământ al țării.
Nu puteam rata ocazia de a vă îndemna, cu această ocazie, la lectură, nu-i așa?
Categorie: Evenimente
Ziua Internațională a Cititului Împreună 2022
Am aflat că astăzi este Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) datorită unul email primit de la Mediateca Institutului francez, care ne invita la un atelier pentru copii cu această ocazie. Am aflat la timp pentru a scrie pentru voi despre importanța și frumusețea de a citi împreună cu voce tare, nu doar împreună cu copiii, ci împreună cu orice ne dorim să formăm o prietenie durabilă, pentru că, spunea Irving Stone, nu există prietenii formate mai rapid și care durează mai mult decât cele formate între oameni cărora le plac aceleași cărți.
Culmea este că aveam în plan să scriu un articol mai elaborat și mai „documentat” despre importanța și beneficiile cititului cu voce tare cu ocazia Zilei Copilului. Nu am renunțat la el, dar pentru că nu aveam încă bibliografia necesară și nu voiam să ratez ocazia de a semnala această zi, am decis să scriu despre experiența personală în această privință.
De aceea, o să încep prin a vă povesti despre cărțile pe care le-am citit împreună cu soțul meu cu voce tare (deci nu voi include toate cărțile pe care le-am citit amândoi), iar apoi vă voi împărtăși topul cărților preferate de citit lui Mihai din toți cei 6 ani ai săi.
Continuă lectura „Ziua Internațională a Cititului Împreună 2022”#CEOV10ANI – GIVEAWAY IANUARIE (ÎNCHEIAT)
Așa cum anunțam în primul episod al sezonului aniversar 10 ANI de CARTEA E O VIAȚĂ, pentru a sărbători această realizare, timp de un an, în fiecare lună, aveți ocazia să câștigați una sau mai multe cărți din top 10 CARTEA E O VIAȚĂ, despre care am povestit tot în acel episod (este ocazia perfectă să-l ascultați acum, dacă nu ați făcut-o încă!).
Continuă lectura „#CEOV10ANI – GIVEAWAY IANUARIE (ÎNCHEIAT)”Noi apariții editoriale – decembrie 2021
Ne apropiem de finalul acestui an, însă mai avem timp de o ultimă listă de noutăți editoriale. Voi trece direct la subiect, pentru că anunțăm cu bucurie două cărți excelente pentru perioada pe care tocmai o începem, cea de Advent – pregătire pentru sărbătoarea Întrupării Domnului.
Pe prima, am menționat-o în articolul nostru Advent pentru toți (când încă era în curs de apariție). Acum cartea a fost publicată și poate fi comandată deja. Este vorba despre Advent. Gânduri în preajma Crăciunului, de Vlad Crîznic și Adelina Ghilea, pe care abia așteptăm și noi să o răsfoim, având în vedere că, iată, este o carte românească pentru Advent, și în plus, am prezentat și noi celelalte cărți de Vlad Crîznic, Apologetica în jurul mesei și Creștin(ism)ul (i)relevant.

Ce ne-am fi dorit de la Gaudeamus 2021
Cu mare părere de rău am aflat că nici anul acesta nu vom avea un Târg de Carte Gaudeamus fizic, ci doar în varianta online și se fac deja 2 ani de la ultimele târguri de carte din București. Nouă ne lipsesc tare mult, și în memoria vizitelor noastre în care ne plimbam de la un stand la altul cu carnețelele cu liste de cărți, ne-am notat și anul acesta niște titluri, mai ales noutăți asupra cărora vrem să vă atragem atenția. Vă invităm să vizitați pagina gaudeamus.ro pentru a urmări acolo evenimentele pregătite de editurile participante între 17-21 noiembrie.
Iată, așadar, care sunt listele cu ce ne-am fi dorit să ne luăm sau măcar să răsfoim la Târgul de Carte Gaudeamus, dacă am fi avut posibilitatea să-l vizităm fizic.
Continuă lectura „Ce ne-am fi dorit de la Gaudeamus 2021”