În fiecare familie au loc nenumărate discuții, se spun povești, se adresează întrebări și se oferă răspunsuri. Creștinul responsabil și autentic va găsi aceste momente ca fiind cadrul ideal pentru a pune întrebări sau a da răspunsuri la întrebările fundamentale ale vieții de credință
De aceea. astăzi vă prezint o carte care să vă ghideze în astfel de discuții și care oferă răspunsuri, explicații și abordări care să întărească credința fiecărui membru al familiei, indiferent de vârstă.
Apologetică în jurul mesei. Conversații pentru întreaga familie își propune să răspundă la întrebările esențiale despre credința creștină în așa fel încât orice părinte, student sau elev să găsească nu doar un tipar după care să croiască la rându-i un răspuns, ci și uneltele necesare pentru a deveni un creștin mai bine informat, cu o credință puternică, fundamentată atât pe Scripturi, cât și pe rațiune, filosofie, artă și literatură. În plus, ceea ce, cred eu, o face diferită și demnă de luat în seamă este faptul că e scrisă de români, pentru români, în context românesc.
Autorii fiecărui capitol sunt părinți, pastori, soți sau soții, profesori sau învățători, fiind implicați în mod activ în viața bisericii, ceea ce le oferă un loc în primul rând al dezbaterilor despre credința creștină. Vlad Crîznic, editorul acestei cărți, a invitat autori precum Emil Bartoș, Simona Sabou, Daniel Fâșie, Octavian Baban, Mihai Dumitrașcu, Anne Barbosu, Radu Gheorghiță, Daniel Bruda, Adrian și Ema Ban să contribuie la alcătuirea acesteia.
Lucrând pentru organizația Ravi Zacharias International Ministries în Romania, sunt deseori pus în situația de a da răspunsuri unor întrebări dificile despre credința creștină, mărturisește Vlad Crîznic în introducere. Fie că aceste întrebări sunt adresate de creștini care doresc să învețe cum să dea un răspuns, fie de că sunt adresate de necreștini, într-un mediu ostil, imediat după o prelegere, aceste întrebări reprezintă pentru fiecare dintre noi ocazii de a pregăti calea pentru evanghelizare și, nu de puține ori, singura ocazie de a face evanghelizare. Văd adeseori cum un necredincios este condus către Cristos de prietenul lui creștin, care nu doar că vrea, ci și poate să răspundă celor mai dificile întrebări despre credință.
Fiecare capitol este gândit ca un răspuns la o întrebare pe care o pune un copil sau adolescent părintelui său. Veți observa că fiecare întrebare poate fi la fel de bine pusă de un adult unui alt adult, însă ceea ce vrem să facem este să dăm răspunsul în așa fel încât chiar și un copil să înțeleagă. În unele cazuri, am reușit, în altele, nu, în funcție de dificultatea întrebării și a termenilor implicați în răspuns.
Autorii acestei cărți sunt mame și tați. Este un aspect important, pentru că putem cu toții observa diferențe în discuții, reacții și abordări, în funcție de cine se află la masă. Cel mai important lucru însă este să ne așezăm la masă cu membrii familiei noastre – de la copii la adulți – și să-i provocăm să se gândească la aspectele profunde ale acestei lumi și la Cel care a creat-o, ne încurajează Vlad Crîznic, în încheierea introducerii.
Vlad Crîznic începe cartea încercând să răspundă la întrebarea De unde știu că există Dumnezeu, o întrebare foarte importantă care reprezintă baza pentru toate celelalte întrebări și argumentări. Veți observa că stilul său seamănă cu al unor apologeți precum Ravi Zacharias sau Lee Strobel și se inspiră din autori pe care și aceștia îi folosesc drept referință, precum filosofii Norman Geisler și William Lane Craig, astronomul Hugh Ross sau binecunoscutul C.S. Lewis.
Pentru capitolul de față, a selectat câteva argumente pentru existența lui Dumnezeu:
- argumentul cosmologic (Totul ce are un început, are o cauză. Universul a avut un început. Prin urmare, Universul are o cauză);
- argumentul teleologic (Norman Geisler scrie în cartea sa, Nu am destulă credință ca să fiu ateu: Dacă nu există Dumnezeu, de ce există ceva în loc să nu existe nimic? este o întrebare la care toți va trebui să răspundem. Și pe baza dovezilor existente ne rămân doar două opțiuni: fie că nimeni nu a creat ceva din nimic, fie că cineva a creat ceva din nimic. O gândire rațională rezonabilă nu poate crede faptul că nimicul a realizat ceva; prin urmare, dacă nu poți să crezi că nimicul a cauzat ceva, atunci nu ai destulă credință ca să fii ateu);
- argumentul moral (Conexiunea dintre Dumnezeu și legea morală constă din premisa că fiecare lege are un legiuitor. Nu poate exista nicio legislație fără un organ legislativ. Mai mult, dacă există obligații morale, atunci trebuie să existe și cineva față de care să fim obligați. Comportamentul moral are sens doar dacă există scop și voință.
- argumentul din dorință (Toate dorințele naturale pot fi împlinite în mod real. Oamenii doresc în mod natural ceva ce nu poate fi împlinit în această lume. Prin urmare, dincolo de această lume trebuie să existe ceva real, care să împlinească această dorință umană (acesta fiind Dumnezeu).
Simona Sabou, profesor asociat online la Institutul Teologic Baptist din București, scrie în capitolul dedicat întrebării Unde locuiește și cum arată Dumnezeu: Exemplul personal și cuvintele sunt moduri fundamentale prin care se transmite învățătura. Ca să-i învățăm pe copii să calce pe urmele lui Cristos, trebuie să călcăm noi pe urmele Lui.
Pe lângă exemplul personal, avem cuvintele, cu care putem lucra în diferite feluri. Citim din Scripturi împreună cu copiii (alegem pasaje potrivite pentru vârsta lor). Le învățăm pe dinafară. Povestim (povestim în cuvintele noastre întâmplări din Scriptură sau citim povestiri biblice). Discutăm (punem întrebări și dăm răspunsuri). De asemenea, o putem face cu ajutorul imaginilor, al muzicii și al jocurilor biblice.
Credem că, dintre toate întrebările din cuprinsul cărții, aceasta este cea mai provocatoare pentru noi, părinții, deoarece de răspunsul ei implică nu doar cunoașterea harului, ci și trăirea lui în viața noastră de zi cu zi, consideră Adrian și Ema Ban, autori ai cărții Vreau să mă căsătoresc și implicați în consiliere, despre întrebarea Ce este harul și cum să îl înțeleg? În calitate de părinți, avem o ocazie unică de a trăi o viață plină de har în fața copiilor noștri, oferindu-le nu doar vorbe, ci și fapte. Mai mult, avem privilegiul de a le arăta că înțelegem și recunoaștem că tot ceea ce suntem și avem în calitate de credincioși se datorează harului lui Dumnezeu. Dragostea, bucuria și pacea nu trebuie înțelese doar ca niște concepte scripturale care sună frumos, ci mai degrabă ca experiența de zi cu zi și revărsarea lor dintr-o viață creștină trăită frumos.
Cei mai mulți dintre noi recunoaștem cu durere că nu suntem părinți perfecți. Ne doare, de asemenea, că nu avem copii perfecți. Remediul pentru imperfecțiunile amândurora nu este o doză mai mare de lege (reguli), chiar dacă aparent aceasta ar produce copii cuminți și politicoși. Copiii credincioși, precum și părinții acestora, nu au nevoie să învețe să fie amabili. Au nevoie de moarte și înviere, de un Mântuitor care a mers înaintea lor ca Preot credincios în toate lucrurile, care a fost copil la rândul Său, de Cel care a trăit o viață fără păcat și a murit în locul lor.
Avem nevoie de Evanghelia harului și de harul Evangheliei. Copiii nu sunt mai pricepuți decât noi la a folosi Legea, deoarece se vor relaționa la ea așa cum facem și noi – fie o vor ignora, fie o vor „strâmba” (distorsiona), fie o vor asculta din motive egoiste. Un lucru este cert: nu o vor asculta sau crede cu inima, deoarece nu pot. De aceea a murit Isus în locul nostru, arată Adrian și Ema Ban.
Atunci când suntem dedicați total harului și dragostei pentru Domnul Isus, această dedicare și pasiune în trăirea pentru El va fi observată de cei care sunt cei mai apropiați „observatori” ai noștri, copiii noștri.
Dacă ești părinte sau urmează să fii, te-ai întâlnit cu siguranță sau te vei întâlni cu episoade în care persistă întrebarea: De ce să merg atât de des la biserică sau ce rost are să merg la biserică, când mă pot bucura de somn, de confort sau de distracție? Ce câștig frecventând biserica? În funcție de vârsta copilului, întrebarea poate avea nuanțe și tonuri diferite și bineînțeles că poate fi încărcată cu valențe diferite, consideră Daniel Bruda, liderul Fundației Echipare pentru Generația de Mâine.
- Biserica este ideea lui Dumnezeu. Ea nu este o clădire și înseamnă mai mult decât un program. Clarifică în mintea copilului ce este Biserica. În momentul de față, cel mai probabil că imaginea pe care copilul o are despre Biserică este o imagine săracă și chiar distorsionată. Copilul vede doar o mică parte a tabloului. Lipsa de interes a copilului față de Biserică nu echivalează în mod necesar cu respingerea lui Cristos. Dimpotrivă, copilul poate fi de-a dreptul fascinat de Biblie și Îl poate iubi în mod sincer pe Cristos așa cum știe el. Copilul are nevoie însă să înțeleagă Biserica din perspectiva lui Dumnezeu, așa cum a fost menită să fie.
- Biserica este Trupul lui Cristos. Din această imagine, copilul poate învăța cu ușurință că Biserica este un organism viu, nu un program. Biserica are un centru de comandă – Cristos, Capul Trupului. Fiecare parte a Trupului este semnificativă. Trupul lui Cristos este sensibil la suferința fiecărui membru.
- Biserica este Mireasa lui Cristos. Cristos are o dragoste specială pentru Biserică și Și-a sacrificat viața pentru aceasta. Biserica este familia lui Dumnezeu, în care există dragoste și siguranță.
- Biserica este Templul lui Dumnezeu. Cei care sunt parte a Bisericii au menirea de a se închina lui Dumnezeu, de a Se bucura de prezența Lui și de a-i conduce pe semenii lor în prezența lui Dumnezeu. Întâlnirea credincioșilor este unul din momentele în care Isus le arată credincioșilor direcția în care să meargă și le hrănește sufletul.
Vorbește despre oameni care iubesc biserica în mod real, nu doar frecventează biserica. Biserica este iubită și importantă pentru oameni diverși, oameni importanți în comunitate, societate și chiar în istorie. Vorbește-i copilului despre oameni care se bucură să îl vadă. Mesajul transmis – bisericii (credincioșilor) îi pasă de tine.
Biserica este răspunsul lui Dumnezeu în situații grele prin care trecem. În viața fiecărei familii au existat în mod inevitabil momente dificile. În cele mai multe situații, biserica a fost un sprijin: s-a rugat, a încurajat, a fost aproape.
Odată cu anii adolescenței, copiii încep să-și pună întrebări teologice destul de serioase, iar datoria noastră este să fim cât se poate de informați, pentru a nu-i învăța vreo erezie, consideră Anne Barbosu, care slujește în biserica Harvest Arad în cadrul departamentului de consiliere biblică și în lucrarea cu femeile.
A investi într-un copil este cea mai sigură investiție pentru viața și pentru eternitatea lui. Nu doar că îi va oferi un viitor sigur, cunoscându-L pe Dumnezeu, dar îi va proteja inima și mintea de curente spirituale greșite.
Fiți pregătiți, căci copiii voștri vor discuta în contradictoriu; în același timp însă, veți auzi și îndoielile și întrebările lor privind bunătatea, dragostea și dreptatea lui Dumnezeu. Nu pot sublinia îndeajuns importanța deosebită a rugăciunii în abordarea acestor discuții. Doar în acest fel veți primi înțelepciune și discernământ divin de la Duhul Sfânt, care vă va călăuzi pentru a putea identifica și aborda în mod potrivit punctele sensibile din spatele subiectelor discutate, scrie Anne Barbosu în cartea Apologetică în jurul mesei.
Emil Bartoș, conferențiar universitar la Universitatea din București, discută despre rău și suferință din perspectivă creștină. Deși ne vrea binele, uneori, ca un părinte iubitor, Dumnezeu îngăduie durerea fizică, intervine prin pedepse care ne întristează, pentru că vrea să facă din noi ființe pregătite pentru o altă viață. De cele mai multe ori, nu Îl înțelegem. Ne revoltăm ca niște copii îndărătnici, Îi cerem explicații, ne apărăm dreptul de a alege ce avem noi chef, chiar Îl judecăm aspru. Când ne răstim la Dumnezeu, întrebându-L de ce îngăduie să vină necazurile peste noi, de obicei, o facem în mod egoist. Ne gândim doar la noi, nicidecum la El. E ca și cum ai țipa la mama ta, întrebând-o de ce nu te lasă să te joci cu cuțitul de bucătărie sau la tatăl tău, întrebându-l de ce nu te lasă să conduci tu mașina, deși nu ai carnet de conducere. Ba mai mult, te trezești că îi judeci pe părinții tăi când te pun la colț pentru minciună, deși tu știi bine că ai mințit! Cam așa arată și cei care Îi adresează cuvinte grele Tatălui lor ceresc, atunci când a intervenit autoritar în viața lor.
În loc să ne plângem mereu de cât de mult rău există în lume, mai potrivit ar fi să facem ceva pentru limitarea lui. Îl putem accepta în viața noastră ca pe o unealtă, ca pe un test sau chiar ca pe o pedeapsă. Dar mai există o variantă: să-l înfruntăm!, consideră Emil Bartoș.
Nu există un alt exemplu mai semnificativ decât înfruntarea răului pe cruce. După cum Cristos a stat în fața răului, a morții, a păcatului și a suferinței, tot așa vor face toți cei care sunt ai Lui. Este o perspectivă de genul înfruntării răului, mai mult decât una a explicării lui. Acesta a fost și va rămâne adevărul fundamental în credința creștină.
Nu există cale spre Dumnezeu care să nu treacă pe la cruce. Creștinismul nu ignoră răul, ci îl înfruntă. De aceea, creștinul recunoaște realitatea răului și, în același timp, se simte responsabil să lupte împotriva lui. Asta a făcut Cristos, asta au făcut martirii, asta trebuie să facem toți. Răul trebuie deconspirat, evitat sau îndepărtat. Iată de ce problema răului și a suferinței nu e o ecuație care trebuie rezolvată, ci un mister care trebuie trăit, încheie Emil Bartoș capitolul său din cartea Apologetică în jurul mesei.
Vă las să descoperiți celelalte capitole ale cărții Apologetică în jurul mesei, în care autorii dezbat și alte subiecte precum: care este deosebirea dintre basme și Biblie; omul se trage din maimuță sau e creat de Dumnezeu?; sau ce este pocăința? În emisiunile noastre am prezentat multe alte cărți de apologetică de autori renumiți precum Lee Strobel, Ravi Zacharias sau Alister McGrath. De altfel, Sezonul 10 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ a fost în întregime dedicat apologeticii. Ce ar avea aceasta în plus? Ei bine, am ales-o pentru că are o abordare apropiată de contextul nostru românesc și de problemele specifice, mai degrabă decât unele probleme cu care se confruntă vesticii, americanii sau alte părți ale lumii vizate de autorii amintiți. De asemenea, Apologetică în jurul mesei prezintă problemele în context familial, nu neapărat în confruntări televizate cu atei înverșunați sau în conferințe cu mii de participanți. De aceea, poate, în această atmosferă mai domolită și mai caldă, autorii au timp să se ocupe de subiecte precum creșterea copilului și modul în care îi răspundem și îi explicăm pe înțelesul său conceptele teologice. Nu înseamnă că subiectele alese sunt ușoare. Dimpotrivă, întrebările sunt grele și uneori, nu atât de mult analizate în alte cărți de apologetică – ce este raiul și iadul și cum le prezentăm, sau de ce trebuie să mergem la biserică. Autorii pe care Vlad Crîznic i-a desemnat pentru capitolele cărții Apologetică în jurul mesei sunt specializați și dedicați unor activități prin care intră în contact cu mulți oameni și pot scrie din poziția unor persoane cu experiență.
Aici puteți asculta și episodul în întregime:
Un gând despre „„Apologetica în jurul mesei” de Vlad Crîznic”