„Creștinismul irelevant” de Vlad Crîznic


Oare mai este creștinismul relevant astăzi pentru lumea postmodernă în care trăim? Sau mai degrabă, Biserica s-a concentrat excesiv asupra dorinței de a fi relevantă, încât a făcut din ea un scop în sine, depărtându-se de adevărata ei chemare?

Încercăm astăzi să aflăm câteva răspunsuri la aceste de întrebări, sau măcar să stârnim o dezbatere, cu ajutorul cărții lui Vlad Crîznic, Creștinismul irelevant.

Vlad Crîznic este licențiat în Teologie la Universitatea Emanuel din Oradea, a obținut un masterat în Ecleziologie Contemporană la King’s College Londra, iar în prezent este doctorand al aceleiași universități britanice. Vlad conduce echipa Ravi Zacharias International Ministries în România într-un proiect apologetic și evanghelistic de anvergură care își propune să „îl ajute pe credincios să gândească și pe gânditor să creadă”.

Vlad Crîznic vine cu un volum de eseuri pline de vigoare, savoare, antrenante, concentrate asupra vieții creștine și centrate în Dumnezeu, care abordează într-un mod excelent unele dintre cele mai mari provocări ale creștinismului contemporan, scrie Dr. Samuel Tuțac, președinte al Comunității Baptiste Timișoara, despre volumul Creștinismul irelevant. Fie că ești un creștin care-și dorește să înțeleagă mai bine Biserica și provocările ei, fie că ești un pastor care caută să-și învețe și să-și îndrume congregația să urmeze calea Scripturii, nu a culturii, această resursă venită la momentul oportun îți va pune la dispoziție o analiză biblică și realistă a relevanței creștinismului în secolul XXI, consideră Tuțac.

În volumul Creștinismul irelevant, Vlad Crîznic prezintă o radiografie a creștinismului în perioada contemporană. Analiza autorului este una pertinentă și binevenită în spațiul literaturii creștine din România. Cititorii vor descoperi un text cu ajutorul căruia pot explora teme extrem de relevante pentru viața bisericilor creștine de astăzi, cum ar fi: relația creștină dintre dimensiunea privată și publică a credinței, problema unității credinței, importanța limbajului și a conducerii în viața bisericilor, precum și problema relației dintre Cuvânt și imagine și cea a abordării corporatiste a organizării bisericilor, scrie și prof.univ.dr.habil. Otniel Bunaciu, Decan la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București.

Cred că sunt câteva teme mari ale credinței creștine care merită abordate, scrie și Vlad Crîznic în prefața cărții: retragerea credincioșilor din sfera publică în cea privată, fragmentarea creștinismului în culte, denominații și preferințe ecleziale, înțelegerea metanarațiunii credinței creștine într-un sens unitar, rolul și imaginea liderului bisericii, conflictul dintre imagine și cuvânt și nu în ultimul rând redefinirea plantării de biserici prin adoptarea de strategii și tipare business acolo unde avem de-a face cu oameni, nu cu profituri.

Fiecare dintre aceste teme mi-a preocupat mintea pentru o lungă perioadă de timp, iar ca atare, la fiecare ocazie care mi s-a oferit în creșterea mea academică am ales să studiez temele amintite. Prin urmare, ceea ce aveți în față este o culegere de eseuri scrise în context academic din dorința de a înțelege mai bine aspecte ale credinței, ale apologeticii, ale ecleziologiei și ale mărturiei creștine, încheie Vlad Crîznic prefața cărții Creștinismul irelevant.

Primul capitol al acesteia se numește „Creștinismul atractiv în privat și irelevant în public”. Privatizarea credinței și-a găsit sursele în diferite aspecte ale istoriei, teologiei, sociologiei și schimbărilor culturale. Începând cu pietiștii, creștinii au fost încurajați să se concentreze asupra transformării vieții în cadrul familiilor lor, astfel ca un număr mare de oameni transformați să formeze o societate transformată, lucru care se întâmpla destul de rar. Modernismul a intrat pe scena mondială, aducând cu sine secularizarea, privatizarea și pluralismul. Acestea trei au transformat lumea creștină, diminuându-i rolul și puterea și lăsându-i bisericii puțină influență, putere și chiar membri.

Privatizarea și-a făcut tot mai mult simțită prezența, iar viața în sine s-a împărțit în două sfere: cea privată și cea publică. Credința a rămas ferecată în lumea personală a individului, în biserică simțindu-se consecința înregistrării unui nivel ridicat de aparentă religiozitate. Rolul și funcțiile bisericii au fost limitate; biserica a devenit prizoniera propriei libertăți în anumite limite. Mărturia membrilor în afara bisericii era slabă sau inexistentă, iar rolul său în societate era, în cel mai bun caz, similar altor instituții sociale, remarcă Vlad Crîznic. Mesajul creștin face afirmații clare care nu pot fi limitate la dimensiunea privată, iar privatizarea este piedica în calea vieții holistice a creștinului. Datorită faptului că Biserica reprezintă adunarea creștinilor, ea se află sub presiuni mari, având un rol, o funcție și o putere diminuată atât în viața societății, cât și în cea a individului. Isus Cristos trebuie urmat public, liturghia trebuie să fie un act public de închinare, iar viața creștinului trebuie trăită în public, alături de cei care au nevoie de mărturia sa, iar privatizarea este în mod clar un mijloc prin care toate aceste caracteristici importante ale credinței creștine sunt limitate sau chiar detașate de sfera publică, concluzionează Vlad Crîznic.

Un alt capitol cu un titlu interesant din cartea Creștinismul irelevant de Vlad Crîznic este „Cuvântul care nu se mai aude de imagine”. Filipeni 4:8 spune că „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească.” Creștinul trebuie să urmărească zilnic aceste virtuți, pe când televiziunea și mesajul mass-mediei încearcă non-stop să contracareze mesajul creștin și să amuțească mesajul Cuvântului scris al lui Dumnezeu, observă Crîznic. Din cauza faptului că în această eră nu mai există adevărul obiectiv, adevăr care a fost pierdut oricum, în urma conflictului dintre imagine și cuvânt, individul rămâne singuratic, înrobit de dorințe și preferințe, pierdut în alegerile pe care poate să le facă din cauza lipsei unei ordini și moralități pe care să-și poată baza alegerile. Lipsa unei critici a celor privite, alături de o moralitate scăzută, o lipsă a citirii Cuvântului lui Dumnezeu, aduc omul în fața unui colaps moral și intelectual. Imaginea ajunge să devină idol și formator de opinie și caracter, înțelegându-se prin asta moralitatea scăzută a omului imaginii.

Mărturia comunității de credincioși este pierdută, prin asemănare cu lumea, prin faptul că s-a ajuns la folosirea instrumentelor lumii pentru transmiterea unui mesaj al lumii în cadrul adunării bisericii. Evanghelia nu mai prezintă interes, iar transmiterea ei este îngreunată de transmițători care nu mai consideră Evanghelia ca fiind relevantă pentru lumea contemporană bazată pe imaginea vizuală. Trebuie accentuat acest detaliu pentru a vedea cât de grav este conflictul în mijlocul căruia ne aflăm și trebuie să subliniem că lipsa unei mărturii duce la lipsa credinței.

Pocăința și dezlipirea de imagine pot aduce revigorare în acest conflict, iar o învățătură clară, o educație a credincioșilor și o predicare autoritară în privința acestor lucruri pot aduce trezire și împotrivire față de păcatul închinării în fața imaginilor vizuale. Soluții există, însă ele nu vor aduce izbânda fără disciplină și ancorarea puternică în Cuvântul Scris al lui Dumnezeu, încă de la vârstele cele mai fragede ale copiilor noștri, concluzionează Crîznic.

Biserica ne oferă cea mai importantă poveste sau narațiune – ne dă însă și capacitatea de a o înțelege? se întreabă el în continuare. Mesajul transmis de către Biserică, atât prin predici rostite în diferite forme și contexte, cât și prin mărturia publică, o poate face relevantă sau irelevantă. Sunt anumite ipostaze în care mesajul e perceput ca fiind relevant pentru cei din interiorul Bisericii și irelevant pentru cei din afară. Cum putem rezolva această problemă?

Capitolul „Credința în limbajul de lemn, o credință neînțeleasă” nu se ocupă de acest subiect doar la modul general, ci analizează chiar ceea ce se întâmplă în bisericile din România, lucru care ne-a stârnit în mod deosebit interesul.

Alegorizarea este o modalitate obișnuită de interpretare și pe cale de consecință, de predicare în bisericile evanghelice din România. Alegoria este în primul rând o metodă de citire a unui text, plecând de la presupunerea că semnificația literală a acestuia ascunde un alt înțeles, spre a fi descifrat folosind o anumită cheie hermeneutică. Pare ceva sofisticat, însă poate fi și foarte dăunător, pentru că ne aduce adevăruri teologice dovedite prin texte ambigue, în loc să fie susținute de texte mai clare ale Scripturii. Făcând acest lucru, cel care ascultă Cuvântul poate înțelege ceva cu totul diferit de mesajul real al textului.

Deși alegoria a căzut din grații ca metodă hermeneutică încă din secolul XVIII, ea mai poate fi găsită încă în context popular, fiind o practică utilizată de unii predicatori români. Așa cum știm deja, unul dintre marile neajunsuri aduse de această metodă problematică de a relata narațiuni fără a fi înțelese de oameni este lipsa pregătirii teologice a pastorilor și/sau predicatorilor din România postcomunistă. În timpul regimului comunist, bisericile protestante românești aveau voie să ofere pregătire teologică doar unui număr redus de studenți. Timp de 45 de ani de comunism, numărul maxim de studenți cărora li s-a permis să studieze teologia la nivel de seminar a fost de maxim 10 pe an; aceste locuri erau aprobate de Ministerul Educației, iar fiecare student trebuia verificat și aprobat în prealabil de către serviciile secrete comuniste. Cu un număr atât de redus de pastori pregătiți cu adevărat, sunt lesne de înțeles abilitățile hermeneutice reduse și educația teologică săracă, consideră Vlad Crîznic.

În ultimii ani, educația teologică s-a dezvoltat substanțial în România. Cu toate acestea, încă mai sunt mulți lucrători baptiști români care au puțină educație teologică sau chiar deloc. Lipsa abilităților și a discernământului hermeneutic, precum și lipsa înțelegerii clare a autorității scripturale, i-a făcut pe mulți credincioși să vadă Scriptura ca pe un scop, nu ca pe un mijloc. Au existat organizații care pregăteau laici pentru o înțelegere adecvată a Scripturii, spre exemplu Navigators sau Campus Crusade for Christ. Numărul de oameni formați prin aceste mijloace șochează comparativ cu numărul aprobat de Ministerul Educației, însă rămânea tot mic, comparativ cu nevoia existentă. Este de remarcat și o criză identitară – evanghelicii din România experimentează un fel de dependență teologică exclusivă față de grupările evanghelice occidentale, mai ales americane. Datorită acestui fapt, unele dintre problemele întâmpinate de Convenția Baptistă de Sud, spre exemplu, se pot oglindi și în contextul evanghelic românesc, subliniază Vlad Crîznic.

Un studiu recent desfășurat asupra manierei de predicare în cadrul Convenției Baptiste de Sud a arătat și acolo o prevalență a tendințelor alegorice evidente, deci nu este de mirare că și la noi se regăsește această problemă, poate într-un procent chiar mai ridicat.

Unul dintre marile handicapuri ale bisericii revelate de contextul postcomunist este lipsa unui limbaj potrivit de care avem nevoie pentru a comunica cu cei din afara propriei culturi, în vreme ce limbajul folosit de biserică este numit „limbaj de lemn” în contextul postcomunist. Termenul exprimă o relație specifică între limbaj și putere din sistemele politice de tip sovietic. Astfel, limbajul de lemn este ceva specific pentru contextul postcomunist și, din păcate, face parte și din vocabularul bisericii. Acest limbaj reprezintă o barieră dintre predicator și ascultător sau cei din afara bisericii. Din cauza acestui limbaj, cei care nu s-au aflat niciodată într-o biserică nu vor putea înțelege mesajul predicii din pricina dificultăților pe care le-ar întâmpina în înțelegerea multor cuvinte, scrieVlad Crîznic în volumul Creștinismul irelevant.

Iată câteva idiomuri: Domnul să te binecuvânteze – lucru auzit des în Statele Unite, însă întâlnit doar în biserici în România; Slavă Domnului – necreștinii nu știu ce este slava; Domnul să-ți cuprindă inima – nu se înțelege sensul figurativ; părtășie sfîntă – părtășie este un cuvânt vechi care nu se mai folosește în afara bisericii.

Iată ce are de spus Andrei Pleșu, eseist și estet român, despre așa-numitul limbaj de lemn care se folosește în bisericile noastre: Limba de lemn este una înghețată. Nu stârnește omul care o ascultă. A fi de lemn înseamnă să nu simți nimic sau să fii nesimțitor. De aceea se întâmplă să întâlnim atâta limbaj de lemn chiar și în bisericile noastre și nu trebuie să ne fie rușine să recunoaștem asta. Chiar și aici vom găsi oameni care au preluat diferite formule pe care le repetă mecanic. Nu faptul că au încetat să mai gândească este trist, ci faptul că au încetat să mai trăiască pentru Dumnezeu.

Cel de-al treilea obstacol în înțelegerea narațiunii pe care o oferă biserica este problema legalismului, o problemă des întâlnită în majoritatea țărilor postcomuniste cu prezență evanghelică, arată Vlad Crîznic. Legalismul poate fi definit ca o teorie etic-religioasă care prescrie un conformism excesiv față de un cod religios extern prin care omul își poate câștiga sau asigura mântuirea. Unele biserici nu doar că acceptă și folosesc legalismul ca normă, ci o și fac în baza unor texte biblice. Exemple: 1 Corinteni – acoperirea capului; 1 Petru 3 – lipsa bijuteriilor; Efeseni 5 – ascultarea sau difuzarea de muzică contemporană cu tobe și chitară electrică; 1 Corinteni 11 – fără păr lung la bărbați; Deuteronomul 22 – fără pantaloni la femei; 2 Corinteni 7 – fără glume în biserică, pentru că pocăința este asociată cu mâhnirea; Exodul 39 – bărbații trebuie să poarte costum și cravată când predică.

Problema legalismului este un hop greu de depășit, consideră Crîznic. Există câteva căi de remediere a situației, precum conștientizarea, înțelepciunea și înțelegerea hermeneutică. Discernământul este cuvântul-cheie care li se sugerează acum tuturor pastorilor implicați în lupta împotriva legalismului. Speranța mea este că evaluarea lucrărilor și a lucrătorilor bisericii va fi primul pas spre remedierea problemelor cu care se confruntă bisericile evanghelice românești, încheie Vlad Crîznic capitolul „Credința în limbajul de lemn, o credință neînțeleasă”, din cartea Creștinismul irelevant.

Într-un capitol ce poartă titlul „Leadership – Pastorul: manager sau slujitor?”, Vlad Crîznic scrie: Prin stilul său de conducere, pastorul ocupă cel mai important rol omenesc în acest proces de transformare, arată Crîznic. Stilul de conducere este cel care definește felul în care pastorul bisericii va înlesni schimbarea în viața congregației. Există o sumedenie de manageri și directori executivi plini de succes în afaceri care promovează pe diferite căi propriul stil de conducere, iar acest lucru își arată influența asupra practicilor bisericii, având în vedere că strălucirea succesului acestor manageri atrage atenția pastorilor, trezind în ei dorința de a-și conduce congregațiile în același fel. Însă relevanța stilului de conducere pe plan business îl poate face pe liderul bisericii irelevant în planul eclezial.

Acum, învățăturile Bisericii despre conducere au trecut pe locul al doilea, dacă nu chiar pe ultimul, cedând întâietatea cursurilor de administrare în afaceri, iar majoritatea pastorilor se așteaptă să vadă și în bisericile lor aceleași schimbări pe care le văd în mediul secular, observă Vlad Crîznic. Conducerea prin slujire este așadar un concept uitat aproape cu desăvârșire în vasta literatură scrisă pe subiectul conducerii și având în vedere acest context, vrem să răspundem la întrebarea: se mai aplică acest concept pastorului din secolul XXI? Oare promovează Biblia acest stil de conducere? Există în Biblie un model de lider slujitor pe care să-l poată urma pastorii?

Probabil ați intuit deja răspunsul. Prin poziția Sa de slujitor care jertfește, Isus Cristos întruchipează regula de aur a lui Dumnezeu, portretul poziției Sale preoțești. Cristos redefinește natura puterii și autorității luând chipul unui slujitor.

Biserica nu este o afacere, și prin urmare nu trebuie condusă ca o afacere. În vreme ce liderii de companii sunt preocupați în general de măreție, de succes, de efortul personal și de autonomie, liderii de biserici tânjesc la țeluri mai înalte. Trăsătura importantă a slujirii ar trebui să reprezinte diferența majoră dintre liderul secular și cel creștin. Un lider care este în stare să urmeze va da dovadă de fapt de voința de a învăța continuu, de a primi sfaturi și de a lucra într-o echipă, nu doar conducând-o, ci și acceptând criticile altora. A călca pe urmele cuiva este un semn de smerenie, o parte majoră a slujirii. Nu-L putem urma pe Isus fără a-L sluji. Biserica are nevoie de slujitori care se implică în slujire autentică, slujitori care conduc atunci când sunt chemați de Dumnezeu să facă asta, cu smerenie și har, în rugăciune și sfaturi primite de la un colectiv de alți slujitori care au și ei chemarea de a conduce, pentru a avea o viziune potrivită pentru biserica ce Îi aparține lui Dumnezeu, nu o viziune a ambiției umane sau a dorinței de mărire sau de lucrări mărețe, scrie Vlad Crîznic în cartea Creștinismul irelevant.

Vlad Crîznic dedică un capitol și problemelor bisericilor-franciză, însă vă lăsăm să îl descoperiți voi înșivă în carte.

Iată, așadar, câteva dintre problemele ridicate de Vlad Crîznic în cartea Creștinismul irelevant. Sunt subiecte teologice contemporane, unele mai delicate decât altele, dar abordate informat și relevant. Sperăm că nu vi s-a părut pesimist tonul cărții – problemele sunt multe, însă există soluții, și după cum veți vedea, unele sunt identificate deja de autor. Vă recomandăm să citiți această carte pe îndelete, și cu toții, noi și bisericile noastre, prin pocăință și înțelepciune divină, să putem fi cu adevărat relevanți pentru familia, orașul și lumea în care trăim.

Vlad Crîznic a coordonat și volumul Apologetica în jurul mesei, despre care am vorbit într-un episod trecut al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s