Tolkien Reading Day 2023 – Tolkien și Marele Război


„Să fii prins în plină tinerețe de anul 1914 nu a fost o experiență mai puțin traumatizantă decât cea din 1939 (…). Până în mai 1918, mai toți prietenii mei apropiați erau morți.”


Astăzi este o zi importantă în calendarul creștin. De-a lungul timpului, 25 martie a fost considerată data crucificării lui Isus, sau chiar ziua în care a fost creată lumea, ziua căderii, ziua în care Avraam trebuia să-l aducă pe Isaac ca jertfă sau ziua în care Moise a trecut Marea Roșie cu poporul eliberat din robie.
Pe lângă toate acestea, încă din primele secole ale creștinismului, aceasta a fost aleasă ca dată pentru Buna Vestire, sărbătoarea vestirii nașterii Domnului.

Nu întâmplător, aceasta a fost și data aleasă de J.R.R. Tolkien pentru apogeul operei sale literare, distrugerea Inelului din Stăpânul Inelelor. De aceea, 25 martie a fost aleasă și ca Tolkien Reading Day. Urmând tradiția ultimilor ani (aici, aici și aici), am ales și anul acesta, pentru acest prilej, o carte scrisă nu de Tolkien, de data aceasta, ci despre el: Tolkien și Marele Război. Originile Pământului de Mijloc, de John Garth.

Cartea Tolkien și Marele Război urmărește parcursul academic al lui Tolkien înainte de război, relația sa cu prietenii care au alcătuit clubul TCBS, relația cu Edith și prima parte a căsniciei lor, înrolarea în război, boala și convalescența – și legătura acestor evenimente cu scrierea primelor schițe ale miturilor, istoriei, geografiei și limbilor Pământului de Mijloc.

Nimic nu scoate mai bine în evidență tragedia războiului decât contrastul cu anii liniștiți de dinainte, pentru Tolkien și prietenii săi, tineri inteligenți, pasionați de poezie, polemici filosofice sau filologice, care luau parte la dezbateri în latină sau puneau în scenă piese de teatru în greaca veche. Clubul de Ceai și Societatea Baroviană (inițialele în engleză formând TCBS) era numele pe care și-l puseseră G.B. Smith, T.K. Barnsley, R. Gilson și J.R.R. Tolkien. Rolul lor era să „alunge din viață, literatură, de pe scenă și din societate acele tendințe și aspirații către aspectele și incidentele neplăcute din viață și natură care sunt acum, din nefericire, la modă în Oxford, în Londra și în lumea largă; să restabilim puritatea și dragostea de ce este cu adevărat frumos în sufletele tuturor.” Nimeni nu își închipuia cât de dificili aveau să fie anii următori sau ce carnagiu îi aștepta pe tinerii vremii.

Însă în 1914 totul s-a schimbat. Se încheiase semestrul și se încheia și lumea cea veche. Pe 28 iunie, un tânăr naționalist sârb îl împușca mortal pe moștenitorul tronului austro-ungar, aruncând Europa în război. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, Germania – Rusiei, apoi Franței, Marea Britanie – Germaniei.

Chiar și până să fie trimis pe front, la Oxford, Tolkien îi destăinuia unui profesor catolic că izbucnirea războiului îl afectase profund; „lumea mea s-a năruit”. De altfel, viața obișnuită, așa cum o cunoscuse Tolkien la Oxford, fusese prima victimă a războiului.

Pe 25 septembrie 1915 a fost ultima întâlnire a consiliului TCBS, iar scrisorile de rămas bun pe care și le-au mai trimis sunt cutremurătoare, dacă ne gândim la soarta acestor tineri. „Am 21 de ani și tare mă îndoiesc că o să mai prind 22”, scria G.B. Smith, primul TCBS-ist trimis în luptă, în Franța. „Dumnezeu să te binecuvânteze, dragul meu John Ronald, și îți doresc să exprimi lucrurile pe care am încercat eu să le exprim mult după ce nu voi mai fi, dacă aceasta va fi soarta mea.” Duminică, 4 iunie 1916, pleca și Tolkien la război, despărțindu-se de Edith, proaspăta lui soție, fără să se aștepte că se va mai întoarce.
Bătălia de pe Somme din 1916 a fost una dintre cele mai lungi și mai sângeroase din Primul Război Mondial, cu mai mult de un milion de morți de ambele părți. Tot acolo, cursul istoriei suferise o deturnare, odată cu apariția tancului. În anul 1945, Tolkien descria Cel de-al Doilea Război Mondial ca fiind „primul război al mașinăriilor”, observând că sfârșitul acestuia lăsase în urmă „mulți săraci, îndoliați sau mutilați, milioane de morți și un singur lucru triumfător: mașinăriile”. Prin contrast, conflictul din 1914-1918 fusese un război al oamenilor împotriva mașinăriilor, un război al lumii vechi împotriva celei noi.

După cum amintea într-un interviu citat la începutul articolului, toți ceilalți membri TCBS, prietenii lui Tolkien, au murit în război. Singura salvare a lui Tolkien a fost că s-a îmbolnăvit de febra tranșeelor, boală care a recidivat de câteva ori și a adus cu sine și alte probleme de sănătate care l-au împiedicat să revină pe front. Fără această boală, cel mai probabil astăzi nu am mai fi citit Hobbitul, Stăpânul Inelelor sau Silmarillion.

Lungile perioade de marș, sau cele petrecute așteptând și privind din tranșee, apoi perioada petrecută la pat în convalescență, permiseseră ca idelile lui Tolkien să dospească. În spital a început să scrie povestea tristă și totodată complexă a unei vechi civilizații asediate de arătări de coșmar, pe jumătate mașini, pe jumătate monștri: Căderea Gondolinului, prima frunză dintr-un arbore uriaș de povești tolkieniene. O explozie de putere creativă avea să stabilească parametrii morali ai lumii imaginate de Tolkien, încapsulând aspectele binelui și ale răului în rasele magice și creaturile demiurgice care se aflau într-un conflict perpetuu. În prima jumătate din Căderea Gondolinului se poate recunoaște un ecou al dezvoltării creative a lui Tolkien și o acceptare lentă a datoriei petrecute în primul an de război, a doua parte a povestirii fiind o reverberație a contactului propriu-zis al acestuia cu războiul. Extremele violențe de pe Somme, terorile și tristețile, eroismul și speranța, oroarea și ruina se pare că îi aruncaseră viziunea asupra realității într-un relief categoric, asemănător cu un munte. O lumină puternică atingea lumea, lăsând umbre groaznice. Ideea conflictului perpetuu s-a născut din scepticismul menținut de multă vreme asupra prognozelor blânde și optimiste care au predominat în timpul Marelui Război, așa cum avea să-și aducă aminte Tolkien: „Acest aspect, presupun, a fost o reacție conștientă apărută din răzoi – pornită de la ceea ce am trăit în „Războiul menit să curme celelalte războaie” – genul de lucruri în care nu am crezut atunci și cred și mai puțin acum.

Căderea Gondolinului nu este propagandă de război, ci un mit și o dramă morală. Asemenea lui Robert Louis Stevenson în Doctorul Jekyll și domnul Hyde, Tolkien a preluat peisajul moral confuz al lumii reale și a încercat să-l clarifice împărțindu-l în polaritățile bine-rău, doar că a aplicat acest principiu la scară epică. Și-a explicat demersul mai târziu, într-o scrisoare către fiul său, Christopher. „Consider orcii ca fiind la fel de reali ca orice personaj al ficțiunii realistice, doar că în viața reală, aceștia se găsesc de ambele părți ale conflictului, desigur. Asta deoarece romanța s-a născut din alegorie, iar războaiele sale sunt derivate din calea lăuntrică a alegoriei, unde binele se află de o parte, fiind în conflict cu varii modalități ale răului aflat de partea cealaltă. În viața adevărată, oamenii se află de ambele părți: adică o alianță pestriță de orci, bestii, demoni, oameni cu adevărat onești și îngeri.” Atfel se poate spune că spiridușii (cum se numeau ei încă, înainte ca Tolkien să se fi hotărât asupra unor nume clare de rase) întrupează tot răul „care se află de partea noastră”, împreună cu răul aflat de partea germanilor. Aceștia distrug, jefuiesc, omoară prizonieri. Gnomii (viitorii Elfi) din Gondolin, prin comparație, întrupează virtuți care nu pot fi monopolizate de o națiune anume: „frumusețea și grația vieții și a obiectului”.

În universul lui Tolkien, Melkor reprezintă sursa răului. Apariția sa în schițe în 1916, cu visele sale de cucerire a lumii, cu spionii săi, cu armatele sale vaste, cu sclavii săi industriali și cu „vraja unei terori nesfârșite”, el anticipa totalitarismul care se afla foarte aproape. Într-un an, Revoluția Rusă avea să instituie prima dictatură totalitară al cărei scop era să distrugă voința individuală în serviciul economiei și puterii bolșevice. Lenin a devenit modelul pentru Hitler, Stalin și Mao și pentru ceilalți monștri politici ai secolului XX. Dar tot ce făceau dictatorii totalitari era să ducă dezumanizarea deja prezentă în industria grea la extrema sa logică, exploatând ruptura cu trecutul introdusă de Marele Război. Având potențialul de a avertiza asupra unor astfel de extreme, ficțiunea fantastică avea un avantaj asupra a ceea ce se cheamă realism. „Realismul” tinde instinctiv să evite extremele ca fiind implauzibile, în schimb „fantasticul” le îmbrățișează în mod activ. Amplifică și clarifică astfel condiția umană. Poate ține pasul chiar și cu imaginația catastrofală a unor viitori dictatori. Cu siguranță Tolkien nu avea nicio intenție să facă preziceri politice, dar această operă a prezis, fără doar și poate, ceea ce avea să urmeze.

Marele Război s-a încheiat pe 11 noiembrie, pe străzile din Marea Britanie având loc scene de sărbătoare. Căzuseră imperiile Germania, Austro-Ungaria și Turcia; căzuse și lumea veche, lăsând moștenire incertitudinea, cruzimea și suferința. Muriseră milioane de oameni și foarte puțini dintre supraviețuitori scăpaseră fără a fi îndoliați. Mulți dintre tinerii care stătuseră alături de Tolkien în fotografii alb-negru cu echipe de rugby de dinainte de război dispăruseră. La școala lui Tolkien, King Edward, muriseră 234; la colegiul său, Exeter, 141. În total, la Universitatea Oxford aproape unu din cinci dintre cei care serviseră în armată fuseseră uciși, peste media națională, deoarece mulți dintre aceștia fuseseră subofițeri. Contemporanii vorbesc de „Generația pierdută”.

În ciuda gustului său pentru romanță și stil elevat, Tolkien nu găsise războiul ca fiind sacru, galant sau plin de aventură. Rezumase viața din tranșee ca fiind o „oroare animalică”. Trecând prin taberele de instrucție și tranșee, era foarte conștient de toate neajunsurile și declara: „Risipa prostească a războiului, nu numai cea materială dar și cele morală și spirituală, sunt atât de năucitoare pentru cei care trebuie să le îndure. Așa a fost (în ciuda poeților) și așa va rămâne (în ciuda propagandiștilor).”

Spre deosebire de mulți alții, zguduiți de cataclismul din 1914-1918, Tolkien nu a renunțat la scrisul vechi, la clasicismul sau medievalismul susținute puternic de Lord Tennyson și William Morris. În mâinile lui, aceste tradiții au fost revigorate, astfel că au o priză puternică la cititorii de astăzi.


„Nu disperare, căci disperarea e dată numai celor care văd sfârșitul dincolo de orice îndoială.” spune unul din personajele lui Tolkien. Iată că, deși scrierile sale ar fi putut fi foarte cinice, întunecate și deznădăjduite, nu sunt. După ororile războiului, s-ar fi putut scălda în întunecime. Însă, deși opera sa reflectă faptul că Tolkien a cunoscut întunericul îndeaproape, ea este plină de speranță și întotdeauna ascunde un crâmpei de frumusețe sau arată către o altă realitate mai înălțătoare, având puterea de a încălzi inimile cititorilor chiar și acum, după decenii. Tolkien a rescris și a reorientat cataclismul generației sale, știind că nu acesta este finalul real al istoriei.
Și noi astăzi suntem înconjurați de „războaie și vești de războaie”, cataclisme și incertitudine. Am avea o mie de motive să fim revoltați sau plini de înverșunare, sau scandalizați de cei care nu sunt la fel de preocupați de anumite subiecte ca noi. Însă nu la aceasta suntem chemați. Iar povestea lui Tolkien, reflectată atât de amănunțit de John Garth în Tolkien și Marele Război. Originile Pământului de Mijloc, ne este exemplu că, chiar și în cea mai densă beznă, Buna Vestire și implicațiile sale pot aduce lumina.

„Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8)


Articole similare:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: