Dragoni, magie, detectivi și… mai mulți dragoni – recomandările lui Mihai pentru Ziua Copilului 2026


Dacă ne urmăriți deja de ceva timp, știți că în fiecare an dedicăm luna mai recomandărilor de cărți pentru copii, care să vă inspire în alegerea unui cadou valoros de Ziua Copilului.

Anul acesta, spre marea mea bucurie, revine pe blog, după o pauză de un an, băiatul meu, Mihai (10 ani și 5 luni). Entuziasmul și răbdarea de care a dat dovadă în scrierea acestui articol m-au surprins în primul rând pe mine, pentru că cele 2 ore pe care le-am petrecut împreună scriind, făcând poze la cărți și căutând link-uri au venit după o perioadă mai lungă de letargie în ce privește lectura și după multe momente în care mi-a spus sfidător (mai ales în momentele de furie) că lui nu-i place să citească și nu-i plac cărțile.

Am ținut să precizez toate acestea pentru a vă încuraja pe toți aceia dintre voi care aveți copii care ba iubesc, ba urăsc lectura, care trec prin perioade în care parcă nu găsesc nimic plăcut de citit, în care altceva e mai atrăgător (desenele animate, jocurile video, etc.) sau cărora nu le-a plăcut niciodată să citească: există speranță! Perseverați, pentru că nu este niciodată prea târziu pentru a stârni această pasiune. Continuați să le citiți voi cu voce tare, continuați să le arătați că lectura este o parte firească din rutina familiei și continuați să le propuneți cărți în funcție de pasiunile lor.

Mihai vă recomandă câteva dintre preferatele sale din ultimul an: cărți pline de dragoni, detectivi, creaturi fantastice și multe aventuri.

Continuă lectura „Dragoni, magie, detectivi și… mai mulți dragoni – recomandările lui Mihai pentru Ziua Copilului 2026”

Ce am citit în iulie 2025


Luna iulie a fost destul de aglomerată în ce privește munca și extrem de călduroasă în ce privește vremea. A fost și prima lună întreagă de vacanță a lui Mihai, așa că am revenit la biblioteci ca pe vremuri, inclusiv la Institutul francez. Prin urmare, am reușit să citesc 21 de cărți, în principal cărți ilustrate pentru copii, câteva în franceză, manga, câteva romane, poezie și două cărți editate. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2025”

Oameni ai cărții #11 – Povești fantastice care m-au învățat să sper


„Sau căutarea unui tip bun de magie”

În cele ce urmează veți descoperi câteva explicații și o selecție din lista de povești fantastice recomandate de Sarah Clarkson, iar, la final, propria mea listă. Continuă lectura „Oameni ai cărții #11 – Povești fantastice care m-au învățat să sper”

Ce am citit în aprilie 2020


Uau! Nu-mi vine să cred că a mai trecut o lună așa de repede, mai ales că a fost o lună întreagă petrecută în izolare acasă. A fost genul acela de lună în care la un moment dat te apuci de prea multe cărți în același timp și nu mai reușești să o termini pe aproape niciuna.

În parte, am reușit să citesc ce mi-am propus, dar nu am reușit să termin tot ce am început și nici să citesc tot ce aș fi vrut. Per total însă, am citit cele mai multe cărți luna aceasta, comparativ cu lunile precedente (ianuarie, februarie, martie) – 20 sau 19 și jumătate, având în vedere că una dintre ele fusese începută în martie; 2 dintre ele, cărți electronice, 1 „ascultată” pe Facebook, iar în rest – 17 – din biblioteca personală! Un record pe anul acesta până acum, pentru care mă bucur! N-am reușit să citesc luna aceasta nicio carte de pe raftul japonez, dar trebuie să recunosc că m-a demoralizat și mi-a tăiat elanul anularea ediției Bookfest din această primăvară. Sper să recuperez în lunile următoare.

Așadar, iată care au fost cele 20 cărți terminate în luna aprilie. Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2020”