Un strop de viață #473


Isus a trăit ca om pe pământ, astfel că nimeni nu va putea să se scuze, să vină cu tot felul de motive care să-i susţină neputinţa. Domnul le va spune că şi El a fost om, a fost bătut, flămând şi ispitit. Prin ce trecem noi, El prin toate a trecut. Deci, nu avem a face cu un judecător care nu ştie ce înseamnă ispită, foame, suferinţă sau ură din partea semenilor. El le-a gustat pe toate acestea. În faţa Judecătorului, care este Isus, noi nu avem de făcut decât acel lucru: ne plecăm până la pământ la aşternutul picioarelor Lui şi-I spunem: „Doamne, iartă-mă!”. Pavel aşa a şi spus: „N-am cu ce să mă laud, decât cu slăbiciunile mele”.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu