Ce am citit în octombrie 2023


Deși are 31 de zile, nu mi-a ajuns luna octombrie să termin ce cărți mai aveam începute. Asta și pentru că am reluat înregistrările pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ și am mai lucrat la editarea a două cărți. Cu toate acestea, am reușit totuși să parcurg 12 cărți, printre care se numără cinci cărți pentru copii, un volum de bandă desenată, un roman pentru adolescenți, o carte pentru mame, un volum despre basmele lui H.Ch. Andersen și credința creștină și trei cărți despre teologie și viața creștină.

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2023”

Ce am citit în iunie 2023


Între școala de acasă (cauzată de grevă), sfârșitul anului școlar, traduceri, editări și o excursie prin țară, am reușit să citesc foarte puțin în luna iunie și a fost o surpriză și pentru mine să constat că am terminat totuși 11 cărți!

Nu vă lăsați impresionați de număr însă, pentru că el include benzi desenate, poezie pentru copii, cărți ilustrate, o antologie de citate, doar un roman consistent și o carte de eseuri pe teme creștine, plus o carte pe care, de fapt, am tradus-o. Asta nu înseamnă că nu au fost, cele mai multe dintre ele, cărți chiar foarte bune, așa că sper să vă inspire raportul mai scurt al acestei luni!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2023”

Ana Constantin recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)


Ana Constantin (12 ani) revine pe blogul nostru anul acesta cu niște recomandări perfecte pentru copiii aflați la granița dintre copilărie și adolescență. Avem toate ingredientele succesului: benzi desenate, teme relevante pentru ei, lumi fantastice, dar și peripeții din viața reală. De la Enid Blyton la Alex Moldovan, această listă include câte ceva pentru fiecare!

Continuă lectura „Ana Constantin recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)”

Jurnal de Bookfest 2023


Cei care ne urmăresc de mult timp poate vor sesiza diferența de formulare a titlului pentru articolul dedicat vizitei la Bookfest de anul acesta. Și asta pentru că, de la Gaudeamus 2018 încoace, nu am mai apucat să merg la un târg de carte TREI zile la rând!

Așadar, experiența de anul acesta nu am putut să o mai numesc doar „Un strop de Bookfest 2023”, pentru că în decurs de trei zile am avut parte de o adevărată „imersiune”, astfel încât până la sfârșitul ultimei zile aș fi putut lejer să îmi pun un ecuson de organizator și să fac tururi ghidate!

Cu toate acestea, tot am ratat să o duc pe Irina E. la standul Editurii Școala Ardeleană pentru cartea lui Paul Kingsnorth, pentru că, deși eram la a treia vizită, încă aveam parte de surprize și noutăți! De altfel, în fiecare zi a târgului am descoperit ceva nou, așa că pot spune că a meritat fiecare vizită!

Continuă lectura „Jurnal de Bookfest 2023”

Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe


Spre deosebire de ultimele ediții, anul acesta Salonul Internațional de Carte Bookfest are loc mai devreme, între 24-28 mai, la Romexpo, în pavilionul 𝐁𝟐.

Italia, țara invitat de onoare de anul acesta, alături de cei peste 200 de expozanți din România și Republica Moldova care-și pregătesc ultimele noutăți editoriale, își așteaptă vizitatorii miercuri, joi și dumincă de la 10-20, iar vineri și sâmbătă, de la 10-21.

Deschiderea oficială are loc miercuri, de la ora 12:00, în prezența invitatului special, Francesco Guida, autorul cărții Cealaltă jumătate a Europei: De la Primul Război Mondial până în zilele noastre.

Ca de obicei, ne-am făcut „temele” și vă prezentăm în continuare evenimentele care ne-au atras atenția din program, precum și listele noastre de dorințe.

Continuă lectura „Bookfest 2023 – evenimente și liste de dorințe”