Am senzația că luna mai a trecut foarte repede, și deși nu am terminat toate cărțile pe care mi-aș fi dorit să le termin, am reușit totuși să parcurg 17 cărți, dintre care cam jumătate cărți ilustrate pentru copii. Pe lângă acestea însă, am parcurs și câteva romane foarte faine plasate în Japonia, o carte de poezii și cea mai plictisitoare carte citită până acum cu voce tare în familie. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2025”Etichetă: dedicare
Un strop de viaţă #46
Dacă singura noastră pasiune, pasiunea care le include pe toate este de a-L proslăvi pe Hristos în viaţă şi în moarte, şi dacă viaţa care-L măreşte pe El cel mai mult este viaţa marcată de dragoste jertfitoare, atunci viaţa noastră este un risc, şi riscul este bun. Să fugi de acest risc înseamnă să-ţi iroseşti viaţa.
Ipocrizia tragică este că vraja siguranţei ne face în fiecare zi să riscăm în ceea ce ne priveşte, şi ne paralizează în acelaşi timp de la a risca pentru alţii pe drumul Calvarului dragostei.
Este bine să rişti pentru cauza lui Dumnezeu.
John Piper, Nu-ţi irosi viaţa
Un strop de viaţă #15
Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14:26-27)
Isus ne spune direct în faţă, fără nicio teamă sau reţinere, ce e „cel mai rău“ – costul dureros al faptului de a fi creştin: să-ţi urăşti familia (Luca 14:26), să-ţi porţi crucea (Luca 14:27), să renunţi la posesiuni (Luca 14:33). Nu există un text cu litere mici în legământul harului. Totul este scris cu litere mari şi îngroşate. Nu există har ieftin! Este foarte scump! Vino şi fii ucenicul meu.
Dar Satana ascunde ce e cel mai rău şi arată doar ce e cel mai bun. Tot ceea ce contează în relaţia cu Satana este scris cu litere mici pe ultima pagină.
„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel
Cartea pe care vă invit să o descoperiţi astăzi poartă un titlu provocator: Creştinul ateu. Nu credeaţi că există? Nici eu. A fi ateu înseamnă a nu crede în Dumnezeu sau în vreo divinitate, deci expresia „creştin ateu“ e un oximoron. Autorul cărţii, Craig Groeschel, explică prin subtitlul ei această sintagmă – Să crezi în Dumnezeu, dar să trăieşti ca şi cum El n-ar exista.
Craig Groeschel este un scriitor şi pastor american, fondator al LifeChurch.tv. Este autorul mai multor cărţi, printre care Going All the Way: Preparing for a Marriage That Goes the Distance (tradusă în limba română ca Până la capăt), Soul Detox: Clean Living in a Contaminated World (Dezintoxicarea sufletului: O viaţă curată într-o lume contaminată) şi Creştinul ateu (The Christian Atheist: Believing in God But Living As If He Doesn’t Exist).
Iată cum se prezintă autorul la începutul cărţii Creştinul ateu:
Bună, numele meu e Craig Groeschel şi sunt un creştin ateu. Am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, dar nu am trăit mereu ca şi cum El ar exista cu adevărat.
Un strop de viaţă #9
Când eşti cu adevărat pus deoparte pentru Hristos, oamenii nu se uită la stilul tău de viaţă şi văd un set de reguli demodate pe care trebuie să le urmezi. Mai degrabă, ei privesc la stilul tău de viaţă şi-L văd pe Isus – viaţa Lui, puritatea Lui şi sfinţenia Lui, bucuria Lui, lepădarea Lui de Sine şi dragostea Lui. Când eşti cu adevărat pus deoparte, nu te plângi şi nu te vaiţi în sinea ta pentru că ratezi toate plăcerile superficiale şi păcătoase ale acestei lumi sau nu cauţi încontinuu metode subtile de a face compromisuri. Şi asta pentru că ai descoperit o mult mai măreaţă, adâncă şi infinit mai satisfăcătoare sursă de împlinire decât orice ţi-ar putea oferi lumea aceasta. Inima ta răspunde cu sinceritate ca un ecou la cuvintele psalmistului care spune „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta“ (Psalmul 16:11) şi „…mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte“ (Psalmul 84:10).
Când eşti cu adevărat pus deoparte, nu mai ai nevoie să te bazezi pe reguli auto-impuse pentru a trăi o viaţă dedicată lui Dumnezeu. Ci, mai degrabă, devine cea mai mare bucurie şi desfătare a inimii tale faptul de a-ţi oferi viaţa Lui şi de a-i permite Duhului Său să te modeleze într-un vas pur şi sfânt, pus deoparte pentru scopurile Sale. Când eşti cu adevărat pus deoparte, îţi pierzi toată dorinţa pentru lucrurile lumeşti şi îţi doreşti mai mult din El. Aşa cum spune un vechi imn într-un mod foarte frumos: „lucrurile acestui pământ vor păli în mod straniu în lumina slavei şi harului Său“.
Leslie Ludy, Self-Righteousness vs. True Set-Apartness, postată pe blogul ei, luni, 5 mai 2014
Vezi şi postarea de aici.
CARTEA E O VIAȚĂ 