Ce am citit în luna mai 2023


M-am adunat puțin mai greu să scriu acest articol, în parte și din cauza zilelor de școală acasă combinate cu 1 iunie și alte zile „libere” sau dedicate altor lucruri.

Astăzi am reușit însă să mă așez să scriu și să vă împărtășesc ce am terminat de citit în luna mai, o lună în care am cam neglijat lectura, abia în a doua jumătate a ei reușind să citesc niște cărți care să mă captiveze și să-mi meargă cu adevărat la suflet.

Deja nu o să mai fie o surpriză pentru nimeni că, dintre cele 18 cărți terminate în luna mai, doar vreo 3 NU sunt pentru copii sau adolescenți, dar se dovedește din nou că tot ele sunt cele mai potrivite ca să te scoată dintr-un „blocaj de cititor”.

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2023”

Ce am citit în septembrie 2022


Luna septembrie a însemnat revenirea la rutina de școală, două vizite la Institutul francez și, deci, lectura multor cărți în franceză, dar și a două cărți pentru sezonul 22 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, a 3 romane fantasy, a unuia istoric și a două cărți începute în august, respectiv anul trecut. În total am terminat 35 de cărți. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2022”

CCC #7 – Etapele lecturii cu voce tare – La drum pe cont propriu (adolescența)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

Ne apropiem de finalul acestei serii (acesta este penultimul articol) și ne concentrăm astăzi atenția asupra adolescenților. Poate că ați citit articolele trecute și v-ați gândit că „ați pierdut trenul” lecturii cu voce tare, pentru că copiii voștri sunt deja adolescenți și nu are rost să mai încercați. Nimic mai neadevărat!

Așa cum arătam într-un alt articol din serie, astăzi este ziua în care merită să începi să le citești copiilor tăi, indiferent ce vârstă au. Poate mai ales dacă sunt deja adolescenți. Cum să introducem acest obicei în viața familiei la această vârstă și ce cărți să încercați, aflați din cele ce urmează.

Continuă lectura „CCC #7 – Etapele lecturii cu voce tare – La drum pe cont propriu (adolescența)”

Un strop de Bookfest 2022 – Prima zi – cărți pentru copii și japonisme


A sosit în sfârșit și ziua mult așteptată a primei vizite la Bookfest 2022, la care am participat cu toată familia (inclusiv părinții mei), fiind cu toții liberi cu ocazia Zilei Copilului. Ce am văzut, care au fost impresiile reîntoarcerii la un târg de carte și ce am cumpărat aflați din cele ce urmează!

Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2022 – Prima zi – cărți pentru copii și japonisme”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – pentru adolescenți – Alessia Stoican (15 ani)


Cu Alessia (15 ani, clasa a VIII-a) am mai colaborat în fiecare an începând cu 2019, iar anul acesta revine cu o selecție diversă: o mărturie din comunism, povești de dragoste și suspans, iată care sunt propunerile ei pentru adolescenți!

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – pentru adolescenți – Alessia Stoican (15 ani)”