Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – pentru adolescenți – Alessia Stoican (15 ani)


Cu Alessia (15 ani, clasa a VIII-a) am mai colaborat în fiecare an începând cu 2019, iar anul acesta revine cu o selecție diversă: o mărturie din comunism, povești de dragoste și suspans, iată care sunt propunerile ei pentru adolescenți!

„Cu Dumnezeu în subterană” de Richard Wurmbrand

Sursă foto: Stephanus

Cartea ne povestește despre viața tulburătoare a autorului, traită în anii comunismului, acesta aflându-se în închisoare. Poate vă întrebați de ce un om normal era în închisoare? Sau de ce spun că a fost tulburător? Richard Wurmbrand era un pastor creștin, iar pentru cei credincioși, viața nu era așa ușoară în perioada aceea. Acest pastor a fost în detenție până aproape de moarte pentru credința lui. Dumnezeu ne arată prin această poveste incredibilă că El poate să schimbe viața multor oameni și, alături de El, nimic nu este imposibil.

,,Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș

Una dintre cele mai bune cărți românești pe care le-am citit ne relatează frumoasa poveste de dragoste dintre Grig și Lotte. Aș zice un ,,Romeo și Julieta” românesc, povestea ne descrie suișurile si coborâșurile unei relații. Grig si Lotte sunt foarte distanți la început, însă pare că dragostea învinge din nou, aceștia fiind îndrăgostiți unul de celălalt până la sfârșit și gata să își dea viața unul pentru celălalt, doar pentru a fi împreună.

În aceeași serie: ,,Scrisoare de dragoste”; ,,Invitația la vals” și ,,Cazul Magheru”.

,,Mystery of the Night Watchers” de A.M. Howell

Nancy își începe noua viață alături de bunicul ei pe care nu îl cunoaște în Suffolk. Lucrurile nu par să decurgă normal: când Nancy este pedepsită să nu iasă din casă și descoperă observatorul casei și îi vede pe bunicul său și mama sa ieșind din casă în fiecare noapte, fata își dă seama că este timpul să investigheze ce se întâmplă, cu riscul vieții sale.

În aceeași serie: ,,The Garden of Lost Secrets” și ,,The House of One Hundred Clocks”.

,,Caraval” de Stephanie Garber (Cartea întâia)

Dacă nu ai citit până acum seria ,,Caraval”, acesta e momentul să o faci. Nu o vei putea lăsa din mână până nu o termini! Cartea te poartă pe aripile dragostei și ale aventurilor. Scarlett Dragna este fata unui guvernator tiran și este promisă unui conte pe care nu l-a cunoscut niciodată. Când sora sa Donatella dispare, Scarlett este răpită și dusă pe o insulă, unde se află faimosul Caraval. Disperată și lăsată singură cu un marinar enervant pe nume Julian, Scarlett acceptă să fie jucătoare în Caraval, aceasta fiind gata să își riște viața, doar pentru a o găsi pe sora sa, Tella. Cine este însă cel din spatele acestui joc cu adevărat? Poate ea avea încredere în cei pe care îi iubește? Sunt sigură ca ți-am captivat deja atenția, însă, ține minte: e doar un joc!


Mulțumim, Alessia!

PS: Recomandările Alessiei din 2019, 2020 și 2021

PPS: Celelalte recomandări de anul acesta: Andreea Ștefănică, Miruna Mercioniu (16 ani) și cărțile citite de Mihai (6 ani și jumătate)

PPPS: Recomandările din anii trecuți

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: