#SCRIPTUM20 – „Te voi împinge” de Patrick Gray și Justin Skeesuck


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna august și regulamentul aici.

Patrick Gray și Justin Skeesuck s-au născut în același spital, la o diferență de două zile, au crescut împreună, au mers la școală împreună și au fost cei mai buni prieteni toată viața lor.

Atunci când Justin a fost diagnosticat cu o boală neuromusculară, în urma căreia nu și-a mai putut folosi nici mâinile, nici picioarele, Patrick i-a stat aproape în cele mai dificile situații.

Astfel că, atunci când Justin a aflat despre Camino de Santiago, un pelerinaj de peste 800 km prin Spania, și l-a întrebat pe Patrick cum ar fi să parcurgă și ei drumul acela, răspunsul imediat al lui Patrick a fost „Te voi împinge”.

Te voi împinge – doi buni prieteni, 800 de kilometri, un scaun cu rotile și o provocare de-o viață de Patrick Gray și Justin Skeesuck este volumul care descrie călătoria lor de neuitat pe Camino de Santiago.

Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim și Roma. Anual, merg pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini și aproape 3 milioane de turiști de pe toate continentele.

Pelerinajul începe în Franța, la Saint-Jean Pied de Port, continuă prin nordul Spaniei și se încheie în Santiago de Compostela, după mai bine de 800 km. Pe lângă scopul religios, pelerinajul are și o motivație culturală și reprezintă un test al rezistenței fizice și o incursiune în propria experiență de viață.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Te voi împinge” de Patrick Gray și Justin Skeesuck”

Devenind o prezență vindecătoare #29


Sprijinitorul este dispus să poarte poverile altora într-o manieră iubitoare și plină de compasiune. Sprijinitorii biblici sunt smeriți, recunoscând că sursa tăriei și înțelepciunii lor este Domnul și astfel nu există loc pentru o atitudine de superioritate de genul „eu sunt mai sfânt decât tine”. Sprijinitorii sunt dispuși atât să dăruiască, cât și să primească de la alții, și există recunoașterea faptului că fiecare persoană poartă responsabilitatea pentru comportamentul său. Sprijinitorul biblic este conștient de Dumnezeu și de forțele spirituale active în comportamentul uman și încearcă să fie răbdător, chiar dacă lucrarea de ajutorare este îndelungată și extenuantă.

Gary Collins, Sprijinitorul semenilor. Un psiholog creștin te învață cum să-ți ajuți prietenii, familia și colegii

Cărți cu dor de ducă #30 – La „Cuibul liniștit”


Vă invit să facem astăzi un scurt popas la Balcic, orașul înconjurat de stânci albicioase, dar și de creste împădurite, brăzdate de văi adânci, coborând vertiginos spre albastrul mării – cum era descris el odinioară – cu ajutorul cărții Balcic. Micul paradis al României Mari, de Lucian Boia, un volum care ne ajută să pătrundem puțin într-o epocă pe care cu greu ne-o mai putem închipui astăzi, perioada de înflorire a României Mari, cu istoria, arta și figurile ei marcante.

Primii care au descoperit Balcicul în toată frumusețea lui au fost pictorii, lăsând imaginația și stilul propriu să se reflecte asupra peisajelor ce surprind atât marea, cât și stilul oriental. Marea abia pătrundea în imaginarul artistic al românilor, având în vedere că Dobrogea începuse abia de curând să facă parte din România Mare – până atunci, pictorii noștri redaseră munți, câmpii, dealuri. La început, marea nu a prezentat prea mult interes, însă treptat, artiștii au început să descopere farmecul Coastei de Argint – lucru interesant, de luat aminte, pentru că nu ne vine natural să ne gândim că țara noastră nu a avut întotdeauna ieșire la mare.

Însă numele de care Balcicul este legat fără îndoială este cel al Reginei Maria. Iată ce scria ea după prima și scurta sa vizită:

Balcicul este un târgușor pitoresc despre care ai zice că se rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești se cațără pe povârnișuri repezi, ca și cum ele ar sta să lunece pe încetul, atrase de apele de dedesubt. (…) Numai o dată am fost acolo, dar am o amintire vie a înfățișării lui neobișnuite, a mulțimii îngrămădite de fețe din toate spețele, a locuințelor ei mărunte, încântător suite una în capul celeilalte, așa încât păreau că numai cu greutate stau sprijinite pe niște coaste atât de răpezi și rupte.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #30 – La „Cuibul liniștit””

Un strop de viață pentru părinți #30


Există o umilitate constitutivă a cunoașterii temeinice: cu cât progresezi, cu cât acumulezi mai mult, citind, studiind, meditând, operând conexiuni tot mai vaste, capeți cunoștiința că nu știi mai nimic din sfera cognoscibilă și, desigur, nimic din cea (deocamdată?) incognoscibilă. Omul bine educat are mereu „clustere” libere pe harta cunoștințelor sale: a fi an open-minded person nu înseamnă a credita apriori orice, cât a lăsa loc pentru transformările permanente la care te supune progresul intelectual consistent.

Iată ce scria poetul latin Juvenal: „Să ne rugăm pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, pentru un suflet curajos, căruia nu-i e frică de moarte, care este liber de mânie și nu-și dorește nimic.”

Se cade să luăm distanță și față de fenomenul opus, întruchipat de prostănacul ignorant care respinge orice nu pricepe, sub motivul că e inutil de complicat.

John Alexander Smith (profesor la Oxford) spunea că principalul scop al educației privește dezvoltarea capacității de a descoperi când cineva spune idioțenii.

Teodor Baconschi, Averea bunei educații

Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată


Reintroducerea basmelor în imaginația mea răscumpărată m-a ajutat să-L văd pe Făcător, Cuvântul Său și bogatele povești umane (dar câteodată călăuzite de Duhul) ca fiind interconectate. Era ca și cum ai ține cristalul complex al Scripturii sus în lumină, să vezi că este frumos și complet, iar apoi să descoperi pe trotuar stropi de culori refractate. Culorile nu sunt Scriptura, nici nu sunt lumina din spatele ei. Mai degrabă, ele sunt o expresie a adevărului, născută din lumina de dincolo, încadrată de prisma revelației, căreia i se dă o formă pe teren solid. Ultimele mele zile de facultate le-am petrecut studiind cărțile Ezechiel și Iacov la ore, scriind versuri de cântece pe marginea bibliografiei și citind, în sfârșit, Stăpânul inelelor, acea extraordinară mare de stropi de lumină refractată.

Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată”