Devenind o prezență vindecătoare #53


Ce putem face pentru a-L invita pe Dumnezeu în mijlocul programului aglomerat de zi cu zi? Trebuie să ne asigurăm că punem deoparte timp dedicat în fiecare săptămână pentru tăcere și liniștire. În acest timp, ne vom închide telefoanele, computerele, și listele „de-făcut” din mintea noastră și vom sta cu Dumnezeu, ne vom desfăta în darul de a fi pur și simplu prezenți. Dacă investim atenția noastră focalizată asupra simplului fapt de a fi în acel moment, fără nicio altă agendă în minte, vom descoperi că putem experimenta reînnoirea lui Dumnezeu într-un mod foarte real. Încercați să puneți deoparte astăzi câteva minute pentru a încerca aceasta. Permițând această întrerupere a zilei, ascultați-vă imboldurile inimii. Observați toate modurile în care Dumnezeu v-a binecuvântat, savurându-le cu bucurie și mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tot ce face în viața voastră.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Un strop de viață pentru părinți #58


Când copilul tău comentează și îți dă replica

A le da copiilor noștri un anumit control nu înseamnă că ni-l pierdem pe al nostru.

Dacă suntem interesați mai mult de cât de bine ni se supun, chiar și atunci când nu sunt de acord cu noi, decât de a-i învăța să comunice cu respect, s-ar putea să ratăm o ocazie minunată de învățare.

Haideți să le permitem copiilor noștri să gândească critic și să vorbească logic, mai degrabă decât să fie stăpâniți de emoții. A-i învăța să vorbească cu noi înlătură nevoia lor de a ne da replica.

Tată, eu pot veni la Tine oricând să-ți vorbesc despre orice și Tu mă auzi, chiar dacă sunt dură și necioplită în vorbele mele. Mă mângâie faptul că pot să apelez la Tine și la bunătatea Ta. Ajută-mă să fiu și eu întotdeauna rezonabilă cu copiii mei. Ajută-mă să fiu chiar extravagantă în disponibilitatea mea de a le auzi inimile, așa cum Tu ești generos față de mine când strig la Tine. Fă ca inima mea de părinte să semene mai mult cu a Ta, Doamne! Și, Tată, fă ca în familia noastră să crească respectul reciproc. Ajută-ne să ne folosim limba ca să ne onorăm și să ne binecuvântăm unii pe alții din ce în ce mai mult zi de zi. Ajută-mă, ca părinte, să-mi învăț copiii să comunice în moduri corespunzătoare și binecuvântează casa noastră cu pace. În numele lui Isus, amin!

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.3 – „Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg


În acest episod vom aborda un subiect destul de dificil – cel al relațiilor, al comuniunii, al intimității – mai ales pentru ultimii ani în care graba, starea de a fi permanent ocupat, tehnologia și, mai recent, pandemia, au stat în calea acestor aspecte ale vieții. Ne va ajuta, în acest sens, o carte a cunoscutului autor american John Ortberg, Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine. Cum putem avea relații profunde, în ciuda diferențelor și vulnerabilităților noastre.

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.3 – „Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine” de John Ortberg”

Devenind o prezență vindecătoare #52


„Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. Apocalipsa 3:20

Dumnezeu bate la ușa inimii noastre în atâtea moduri: ne dă peste cap planurile, pune oameni în calea noastră, ne trimite binecuvântări neașteptate și permite dezamăgiri care să ne dea un mic imbold de a merge în altă direcție. El permite circumstanțe dificile și ne deschide inimile pentru a observa sentimenul de disconfort sau neliniște sau lipsă a păcii cu privire la ceva anume. Cel mai adesea, experimentăm bătaia Sa la ușa inimii noastre atunci când citim Cuvântul Său, iar Epistola către Evrei ne spune „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simţirile și gândurile inimii. (4:12)” Trebuie să ne asigurăm că, atunci când Dumnezeu bate la ușa inimii noastre, starea noastră cronică de a fi permanent ocupați nu-I stă în cale, și că vom permite prezenței Sale revigorante să intre in viața noastră și să ofere direcție sufletului nostru.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

8 ani în blogosferă + GIVEAWAY (încheiat) #ceov10ani pe februarie


Astăzi împlinim 8 ani de când folosim această platformă pentru a promova și pune la dispoziția ascultătorilor emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în primul rând, dar și pentru a promova lectura și evenimentele care au legătură cu ea, în al doilea rând.

Pe 17 februarie 2014 am creat blogul CARTEA E O VIAȚĂ, iar pe 22 februarie am publicat primul articol.

Continuă lectura „8 ani în blogosferă + GIVEAWAY (încheiat) #ceov10ani pe februarie”