Devenind o prezență vindecătoare #53


Ce putem face pentru a-L invita pe Dumnezeu în mijlocul programului aglomerat de zi cu zi? Trebuie să ne asigurăm că punem deoparte timp dedicat în fiecare săptămână pentru tăcere și liniștire. În acest timp, ne vom închide telefoanele, computerele, și listele „de-făcut” din mintea noastră și vom sta cu Dumnezeu, ne vom desfăta în darul de a fi pur și simplu prezenți. Dacă investim atenția noastră focalizată asupra simplului fapt de a fi în acel moment, fără nicio altă agendă în minte, vom descoperi că putem experimenta reînnoirea lui Dumnezeu într-un mod foarte real. Încercați să puneți deoparte astăzi câteva minute pentru a încerca aceasta. Permițând această întrerupere a zilei, ascultați-vă imboldurile inimii. Observați toate modurile în care Dumnezeu v-a binecuvântat, savurându-le cu bucurie și mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tot ce face în viața voastră.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu