Devenind o prezență vindecătoare #70


Uneori, suferința ne poate copleși într-un mod nesănătos. Când suferința se transformă într-o situație de lungă durată, ne poate jefui de o viață plină de sens. Dacă viața începe să ți se pară întunecată și deznădăjduită, dacă începi să te întrebi dacă vei putea vreodată să mergi mai departe, dacă te simți cu totul singur și începi să te izolezi, aceasta poate indica faptul că durerea ta devine nesănătoasă. Izolarea ne lasă și mai singuri cu sentimentele noastre întunecate, pentru că nu mai avem nimic care să ne distragă sau să ne contrazică gândirea; avem doar disperarea care ne validează propria suferință într-un cerc vicios. Dacă este lăsată așa, disperarea ne va fura viața pe care Dumnezeu a intenționat-o pentru noi și se va pune între noi și reînnoirea pregătită de Hristos pentru noi. Dacă simți că durerea s-a dezlănțuit fără să mai dea vreodată înapoi, este momentul să ceri ajutor. În acest fel, sentimentele noastre reprezintă indicatoare ale modului în care sufletul nostru răspunde în fața circumstanțelor, și ale faptului că avem nevoie de prezența vindecătoare a lui Dumnezeu care să ne înconjoare în mijlocul frângerii noastre.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #69


Acceptarea sentimentelor noastre înseamnă recunoașterea faptului că ele apar câteodată în moduri și locuri neașteptate. S-ar putea să le simțim când ne uităm la un film, când stăm în fața calculatorului, când pregătim masa, când cântăm un imn în biserică, când apare un factor declanșator care ne amintește de încercarea noastră. Uneori, sentimentele pot fi declanșate chiar de ceva care nu are nicio legătură cu încercarea. Pe măsură ce trecem prin diferite stadii ale emoțiilor, să încercăm să le identificăm și să ne permitem să le simțim cu adevărat, fără să ne lăsăm influențați de așteptări cu privire la ce „ar trebui” să simțim sau cum „ar trebui” să reacționăm. Adevărul este că fiecare răspunde în mod diferit în fața suferinței și a pierderii, nu există o „perioadă normală”, standard, în care cineva trebuie să se acomodeze la noua situație și în care sentimentele să scadă în intensitate. Sentimentele pot reveni în valuri, însă ne putem pune deoparte o perioadă în care să le simțim cu adevărat, pentru a le procesa.

Uneori, oamenii se simt vinovați dacă râd sau se bucură în anumite momente în timpul încercării, însă și acest lucru este normal: partea din noi care dorește să meargă mai departe s-ar putea să fie distrasă de momentele mai plăcute ale vieții, chiar dacă în următoarea clipă revenim la plâns și disperare. Oricare ar fi sentimentele care vă încearcă, lăsați-le să se manifeste. Dumnezeu ne-a înzestrat cu un mecanism sănătos prin care să le lăsăm să iasă la suprafață. Scriptura ne spune că Isus era „un om al durerii, obișnuit cu suferința”, care a plâns la moartea prietenului Său, Lazăr. Și pentru că a experimentat tot ce vom experimenta și noi vreodată, Isus ne poate fi un adevărat prieten în durerea și șocul nostru.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #66


Acceptare radicală. Psihologul Martha Linehan a creat acest termen în timp ce dezvolta o abordare de tratement pentru persoanele care se luptă cu gestionarea emoțiilor intense. Pentru a practica „acceptarea radicală”, trebuie să conștientizăm realitatea și să o lăsăm să pătrundă în mintea noastră, pentru ca noi să învățăm cum să trăim cu ea. Acceptarea nu înseamnă că suntem de acord cu circumstanțele noastre, sau că ne plac, sau că am renunțat să mergem mai departe. Înseamnă că recunoaștem ceea ce se întâmplă fără să înrăutățim lucrurile prin judecata sau opiniile noastre asupra realității – dacă este „bună” sau „rea”, „este ok” sau „nu este ok” – ci înțelegând că lucrurile „sunt așa cum sunt”. Acceptarea nu înseamnă că nu mai avem de muncit cu sentimentele dureroase care apar în mod natural în orice încercare. Însă doar prin acceptare putem face primii pași în a gestiona cu adevărat problema și a merge înainte, fără a rămâne blocați în circumstanțele noastre. Când refuzăm să acceptăm circumstanțele și ne luptăm cu realitatea, catalogând-o drept „rea”, aceasta doar ne intensifică suferința și amână vindecarea. Acceptarea radicală ne ajută să diminuăm durerea experienței noastre, oprindu-ne să o mai judecăm și să rămânem paralizați, și ajutându-ne să începem cu adevărat să acționăm și să răspundem la circumstanțele date.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #63


A avea răbdare nu înseamnă a sta pur și simplu cu brațele încrucișate, asistând ca spectatori la ce se întâmplă în jurul nostru. Bineînțeles că putem continua să facem ce depinde de noi pentru a ne îmbunătăți circumstanțele, însă doar dacă avem încredere că Dumnezeu este la lucru în noi și în jurul nostru, lucrând în spatele cortinei pentru înfăptuirea unui plan mult mai măreț. Deși nu putem vedea toate piesele și cum se vor potrivi toate la final, ne putem aminti că „ Credinţa este o încredere în lucrurile nădăjduite, o certitudine cu privire la lucrurile nevăzute” (Evrei 11:1) Noi nu putem vedea circumstanțele decât din punctul nostru de vedere, așa că trebuie să ne reamintim că Dumnezeu vede imaginea de ansamblu. El vede creșterea de care este nevoie pentru ca noi să trăim viețile în deplinătatea voii Sale și ne pregătește, întărindu-ne și altoindu-ne în moduri pe care încă nu le înțelegem. Putem avea încredere în Dumnezeu deoarece, precum spune profetul Isaia, „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Pentru că, aşa cum sunt de sus cerurile faţă de pământ, tot aşa sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9)


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #59


Obiceiurile noastre reprezintă o zonă foarte importantă de confruntare atunci când ne dorim o reînnoire, deoarece trupurile și sufletele noastre sunt unite. Aceasta înseamnă că sufletele noastre pot fi ușor paralizate de un trup care cade în slăbiciune. De aceea, în Evanghelia după Matei, Îl auzim pe Isus îndemnându-ne să fim vigilenți. Chiar și un suflet plin de voință trebuie să rămână veghetor în fața trupului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!” (Matei 26:41)


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

%d blogeri au apreciat: