Categorie: Un strop de viaţă

Un strop de viață în preajma Paștelui #33


Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu în veac nu va vedea moartea. Ioan 8:51

În această lume suntem asaltați de tentații: lăcomie și dorință, violență și răzbunare, ură și distrugere. Nu suntem imuni la puterile demonilor. De aceea trebuie să ne ajutăm unii pe alții pentru a ne ține mințile și inimile ațintite asupra Fiului Omului, astfel încât să Îl recunoaștem atunci când El va veni, și să putem sta cu încredere înaintea Lui. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții să rămânem ancorați în cuvintele Lui, pentru că cerul și pământul va trece, însă cuvintele Lui nu vor trece. Pe Cuvântul Etern, care a devenit întrupat și a trăit printre noi, este clădită întreaga noastră speranță.

Suntem chemați să fim ucenici ai lui Isus, să fim tot timpul cu băgare de seamă la glasul lui Dumnezeu care ne invită să ne supunem și să ascultăm cu o inimă atentă. Cum putem auzi vocea Lui într-o lume care își dă toate silințele să ne distragă și să ne capteze întreaga atenție către problemele ei urgente? Ascultați biserica. Nu este un îndemn popular, într-o lume în care Biserica este văzută mai degrabă drept un „obstacol” decât drept calea către Isus. Unul dintre cele mai mari pericole ale timpului nostru este separarea lui Isus de Biserică. Biserica este trupul lui Hristos. Fără El nu poate exista Biserica, și fără Biserică nu putem rămâne uniți cu Isus. Nu am întâlnit pe nimeni care să se fi apropiat mai mult de Isus respingând Biserica. Ascultați de Domnul Bisericii. Luați parte la viața ei liturgică, pentru a-L cunoaște pe Isus mai mult și mai mult și a fi uniți cu viața divină pe care El o oferă Bisericii.

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.

Un strop de viață în preajma Paștelui #32


Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)

Dumnezeu este milostiv și plin de compasiune. Asta înseamnă, mai întâi, că El este Dumnezeul care a ales să fie Dumnezeu cu noi.

Numindu-L pe Dumnezeu „Dumnezeu cu noi”, intrăm într-o nouă relație de intimitate cu El. Numindu-L Emanuel, recunoaștem că El a hotărât să Se coboare la noi, să împărtășească bucuriile și durerile noastre, să ne apere și să ne protejeze, și să sufere toate ale vieții împreună cu noi. Dumnezeu cu noi este un Dumnezeu care este aproape, pe care Îl putem chema ca adăpostul, cetățuia, înțelepciunea noastră și chiar mai mult de atât, ajutorul, păstorul, dragostea noastră. Dacă nu înțelegem cu toată inima și mintea noastră că „El a locuit printre noi”, nu vom înțelege că El este un Dumnezeu milostiv.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #32”

Un strop de viață pentru părinți #15


Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2

Nu permiteam ideilor nebiblice să treacă nediscutate, ci, cu îndrăzneală, „făceam rob” fiecare astfel de gând și îl supuneam perspectivei asupra vieții care Îl are în centru pe Hristos.

…i-am ajutat pe copiii noștri să înțeleagă creștinismul ca o perspectivă asupra vieții care poate fi apărată din punct de vedere intelectual și filosofic.

Dintr-o perspectivă proactivă, faptul de a ne duce direct la Scriptură când aveam o întrebare i-a învățat pe copiii noștri să știe cum să deschidă Biblia, să folosească o concordanță, să găsească un comentariu sau un studiu tematic sau să citească despre un anumit cuvânt pe cont propriu.

Citiți despre marii bărbați și marile femei ale credinței din istorie și despre lucrarea lor în și prin biserica Lui din toată lumea în ultimii două mii de ani; citiți despre istoria Bibliei și impactul său asupra a nenumărate culturi din toate popoarele și limbile. Citiți scrierile părinților Bisericii și ai oamenilor evlavioși, devoționalele lor.

Formați-vă obiceiul de a le împărtăși copiilor lucrurile pe care le faceți pentru a vă înnoi mintea pe care ei nu le văd. Împărtășiți-le ce ați învățat din Scriptură, ce și pentru cine v-ați rugat, o poveste încurajatoare pe care ați găsit-o online sau o carte pe care ați citit-o sau ceva despre care v-a mustrat Domnul. Acesta este un obicei de părinte care dă viață.

Clay și Sally Clarkson, The Lifegiving Parent

Părinții Bisericii #14 – Grigorie de Nazianz (Teologul)


Grigorie Teologul (329 – 391) s-a născut în micul oraș Nazianz din Capadocia, unde foarte bogatul său tată era atât latifundiar local, cât și episcop al Bisericii. Grigorie s-a bucurat de cea mai rafinată educație care se putea asigura la acea vreme, studiind timp de zece ani filosofia la Atena, după care s-a întors în Capadocia și și-a asumat îndatoririle de preot asistent al tatălui său, ducând în același timp o viață ascetică, retrasă, de studiu. În 372 a fost hirotonit episcop și l-a ajutat pe Vasile cel Mare (cu care se împrietenise în Atena) în lupta împotriva curții ariene a împăratului Valens. Vasile fusese unul dintre teologii și apologeții de frunte din generația ce a urmat lui Atanasie. După moartea lui Vasile, în 379, teologii proniceeni au făcut apel la Grigorie să renunțe la viața lui de izolare și să vină degrabă la Constantinopol. Împăratul arian Valens tocmai fusese omorât în luptă iar capitala, pe atunci ocupată de cler arian, aștepta proclamarea unui nou împărat. Grigorie a fost rugat să se ducă acolo și să predice credința cea dreaptă. S-a instalat într-o vilă pe care a transformat-o într-o biserică numită Capela Învierii, unde a ținut o serie de cuvântări despre Dumnezeu, Hristos și Duhul Sfânt, care de atunci au fost acceptate drept învățături esențiale despre Sfânta Treime.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #14 – Grigorie de Nazianz (Teologul)”

Un strop de viață în preajma Paștelui #31


Hristos pe un măgăruș, sculptura din Muzeul Augustiner din Freiburg, este unul dintre cele mai emoționante chipuri ale lui Hristos din câte cunosc…

Am mers la muzeu pentru a petrece, în liniște, un timp cu acest Hristos pe măgăruș. Această sculptură din secolul al XIV-lea a fost făcută pentru a fi purtată într-un car în cadrul procesiunii din Duminica Floriilor.

Chipul alungit al lui Hristos, cu fruntea înaltă, părul lung, privirea pătrunzătoare, exprimă misterul suferinței Sale într-un mod care mă vrăjește. Mergând spre Ierusalim, oamenii Îl înconjoară și strigă „Osana!”, rup ramuri și le pun în calea Lui, însă Isus pare complet concentrat pe altceva. El nu privește la gloata agitată. El nu le face cu mâna. El vede ce se află dincolo de mișcare și zgomot: calea agonizantă a trădării, torturii, crucificării și morții. Ochii Săi văd ceea ce nimeni altcineva nu vede; fruntea Sa înaltă reflectă cunoștința unor lucruri ce depășesc capacitatea oricui de a înțelege. Văd aici melancolie, dar și o acceptare plină de pace. O conștiență profundă a durerii de neimaginat care trebuie îndurată, dar și determinarea de a face voia lui Dumnezeu. Pătrunde în nestatornicia inimii omenești, dar păstrează o imensă compasiune. Mai presus de toate este dragostea Lui, o dragoste nesfârșită și adâncă, născută din părtășia de nezdruncinat cu Dumnezeu Tatăl, care se revarsă către toți oamenii, oriunde s-ar afla. Nu e niciun om pe care să nu-l cunoască, niciunul pe care să nu-l iubească.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #31”