Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă. (1 Samuel 16:7)
Secularismul este un mod de a fi dependent de răspunsul mediului în care trăiești. Acest sine secular, fals, este sinele fabricat, după cum spune Thomas Merton, de către compulsiile sociale. Într-adevăr, „compulsiv” este cel mai bun adjectiv pentru acest sine fals. El arată către nevoia continuă și crescândă de afirmare. Cine sunt? Sunt cel ce este plăcut, lăudat, admirat, antipatic, urât sau disprețuit… Compulsia se manifestă în teama de a eșua și impulsul de a preveni acest lucru prin a aduna „mai mult” – mai multă muncă, mai mulți bani, mai mulți prieteni.
Aceste compulsii stau la baza celor doi vrăjmași principali ai vieții spirituale: mânia și lăcomia. Acestea sunt partea nevăzută a vieții secularizate, fructele amare ale dependențelor noastre lumești.
Nu este de mirare că Sf. Antonie și călugării săi considerau acceptarea pasivă a principiilor și valorilor societății drept un dezastru social. Au ajuns să înțeleagă cât de greu este, nu doar pentru creștinul individual, ci și pentru Biserică însăși, să scape de seducția compulsiilor lumii. Care a fost răspunsul lor? Ei au scăpat de pe corabia ce se scufunda, și au înotat ca să-și salveze viața. Iar locul unde au găsit salvarea a fost deșertul, locul solitudinii.
Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #24”