Etichetă: pregătire pentru sărbătoarea Paștelui

Perioada Paștelui este un timp al speranței. Există încă multă teamă și conștiența dureroasă a păcătoșeniei. Însă lumina își face apariția. Ceva nou se întâmplă, ceva ce trece dincolo de circumstanțele schimbătoare ale vieților noastre. Putem fi veseli sau triști, optimiști sau pesimiști, liniștiți sau furioși, însă șuvoiul prezenței lui Dumnezeu se revarsă mai adânc decât micile valuri din mințile și inimile noastre. Paștele ne face conștienți că Dumnezeu este prezent chiar și atunci când prezența Lui nu este observată direct. Paștele aduce vestea bună că, deși lucrurile par să se înrăutățească în lume, cel rău a fost deja înfrânt. Paștele ne face să afirmăm că, deși Dumnezeu pare distant și deși suntem ocupați cu multe lucruri mărunte, Dumnezeu merge cu noi pe calea vieții și ne tălmăcește Cuvântul Său. Paștele ne împuternicește să afirmăm că trupul nu este o închisoare din care să scăpăm, ci un templu în care Dumnezeu deja locuiește și în care gloria lui Dumnezeu Se va manifesta deplin în ziua învierii.

Ce credință! Ce speranță! Ce dragoste!
Sunt, astfel, atâtea raze de speranță ce-și împrăștie lumina pe cărarea vieții noastre.

Dumnezeule etern și atotputernic,
Tu ai cucerit moartea prin Fiul Tău
și ne-ai deschis calea către viața veșnică.
Ne pregătim să celebrăm cu bucurie sărbătoarea învierii Tale.
Înnoiește-ne prin Duhul Tău,
ca și noi să înviem și să pășim în lumina vieții.
În Numele Fiului Tău, Isus Hristos.
Amin!

---

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.

Chiar înainte de a păși pe drumul suferinței, Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi și le-a oferit trupul și sângele Lui ca mâncare și băutură. Aceste două acțiuni merg mână în mână. Ambele sunt expresii ale determinării lui Dumnezeu de a ne arăta plinătatea dragostei Sale. De aceea, Ioan introduce relatarea spălării picioarelor ucenicilor cu cuvintele „Isus, (…) fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” (Ioan 13:1)

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #34”

Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu în veac nu va vedea moartea. Ioan 8:51

În această lume suntem asaltați de tentații: lăcomie și dorință, violență și răzbunare, ură și distrugere. Nu suntem imuni la puterile demonilor. De aceea trebuie să ne ajutăm unii pe alții pentru a ne ține mințile și inimile ațintite asupra Fiului Omului, astfel încât să Îl recunoaștem atunci când El va veni, și să putem sta cu încredere înaintea Lui. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții să rămânem ancorați în cuvintele Lui, pentru că cerul și pământul va trece, însă cuvintele Lui nu vor trece. Pe Cuvântul Etern, care a devenit întrupat și a trăit printre noi, este clădită întreaga noastră speranță.

Suntem chemați să fim ucenici ai lui Isus, să fim tot timpul cu băgare de seamă la glasul lui Dumnezeu care ne invită să ne supunem și să ascultăm cu o inimă atentă. Cum putem auzi vocea Lui într-o lume care își dă toate silințele să ne distragă și să ne capteze întreaga atenție către problemele ei urgente? Ascultați biserica. Nu este un îndemn popular, într-o lume în care Biserica este văzută mai degrabă drept un „obstacol” decât drept calea către Isus. Unul dintre cele mai mari pericole ale timpului nostru este separarea lui Isus de Biserică. Biserica este trupul lui Hristos. Fără El nu poate exista Biserica, și fără Biserică nu putem rămâne uniți cu Isus. Nu am întâlnit pe nimeni care să se fi apropiat mai mult de Isus respingând Biserica. Ascultați de Domnul Bisericii. Luați parte la viața ei liturgică, pentru a-L cunoaște pe Isus mai mult și mai mult și a fi uniți cu viața divină pe care El o oferă Bisericii.

---

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)

Dumnezeu este milostiv și plin de compasiune. Asta înseamnă, mai întâi, că El este Dumnezeul care a ales să fie Dumnezeu cu noi.

Numindu-L pe Dumnezeu „Dumnezeu cu noi”, intrăm într-o nouă relație de intimitate cu El. Numindu-L Emanuel, recunoaștem că El a hotărât să Se coboare la noi, să împărtășească bucuriile și durerile noastre, să ne apere și să ne protejeze, și să sufere toate ale vieții împreună cu noi. Dumnezeu cu noi este un Dumnezeu care este aproape, pe care Îl putem chema ca adăpostul, cetățuia, înțelepciunea noastră și chiar mai mult de atât, ajutorul, păstorul, dragostea noastră. Dacă nu înțelegem cu toată inima și mintea noastră că „El a locuit printre noi”, nu vom înțelege că El este un Dumnezeu milostiv.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #32”

Hristos pe un măgăruș, sculptura din Muzeul Augustiner din Freiburg, este unul dintre cele mai emoționante chipuri ale lui Hristos din câte cunosc…

Am mers la muzeu pentru a petrece, în liniște, un timp cu acest Hristos pe măgăruș. Această sculptură din secolul al XIV-lea a fost făcută pentru a fi purtată într-un car în cadrul procesiunii din Duminica Floriilor.

Chipul alungit al lui Hristos, cu fruntea înaltă, părul lung, privirea pătrunzătoare, exprimă misterul suferinței Sale într-un mod care mă vrăjește. Mergând spre Ierusalim, oamenii Îl înconjoară și strigă „Osana!”, rup ramuri și le pun în calea Lui, însă Isus pare complet concentrat pe altceva. El nu privește la gloata agitată. El nu le face cu mâna. El vede ce se află dincolo de mișcare și zgomot: calea agonizantă a trădării, torturii, crucificării și morții. Ochii Săi văd ceea ce nimeni altcineva nu vede; fruntea Sa înaltă reflectă cunoștința unor lucruri ce depășesc capacitatea oricui de a înțelege. Văd aici melancolie, dar și o acceptare plină de pace. O conștiență profundă a durerii de neimaginat care trebuie îndurată, dar și determinarea de a face voia lui Dumnezeu. Pătrunde în nestatornicia inimii omenești, dar păstrează o imensă compasiune. Mai presus de toate este dragostea Lui, o dragoste nesfârșită și adâncă, născută din părtășia de nezdruncinat cu Dumnezeu Tatăl, care se revarsă către toți oamenii, oriunde s-ar afla. Nu e niciun om pe care să nu-l cunoască, niciunul pe care să nu-l iubească.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #31”